Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, reacţie la acuzaţiile aduse de Asociaţia Elevilor: ISJ şi Liceul Dobromir au acţionat cu celeritate în soluţionarea acestei situaţii/ La nivelul unităţii s-au luat măsuri de a doua zi

Vizualizări: 288, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, reacţie la acuzaţiile aduse de Asociaţia Elevilor: ISJ şi Liceul Dobromir au acţionat cu celeritate în soluţionarea acestei situaţii/ La nivelul unităţii s-au luat măsuri de a doua zi

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa precizează, după ce Asociaţia Elevilor din Constanţa l-a acuzat pe inspectorului şcolar general Sorin Mihai că ar fi încercat muşamalizarea unor cazuri de abuz sexual la liceul din Dobromir, că ISJ şi unitatea de învăţământ au acţionat cu celeritate în soluţionarea acestei situaţii, iar la nivelul liceului au fost luate măsuri de a doua zi. ISJ menţionează că, dacă liceul nu ar fi anunţat procurorii, atunci Inspectoratul ar fi sesizat autorităţile competente, chiar dacă nu i-au fost puse la dispoziţie toate probele.

Știri similare

Ministrul Energiei: Sunt furnizori care au mers la clientul casnic, au încheiat contracte, dar nu au avut achiziţie de energie electrică şi acuma se gândesc că nu mai pot să onoreze contractele/ Sper să fie o investigaţie şi să oprim acest fenomen

Exclusiv

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că s-au constatat, în piaţa de energie, situaţii în care firme furnizoare de electricitate au încheiat contracte cu clienţi fără a avea la rândul lor contracte de achiziţie a energiei electrice şi sunt cazuri în care aceste firme nu-şi mai pot onora contractele, pe care au început să le rezilieze. El arată că preţurile la electricitate nu ar trebui să crească, anunţând că susţine "măsuri dure", inclusiv pe cea de ridicare a licenţei, pentru acei operatori care au încheiat contracte cu clienţii, iar acum nu respectă prevederile din acestea....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, după ce ICCJ a anulat carantina de 72 de ore de la Timişoara: Raed Arafat ar trebui să îşi prezinte demisia

Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, după ce ICCJ a anulat carantina de 72 de ore de la Timişoara: Raed Arafat ar trebui să îşi prezinte demisia

Exclusiv

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica (PNL), este de părere că secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne Raed Arafat ar trebui să îşi dea demisia din funcţie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelul acestuia şi a anulat definitiv carantina de 72 de ore impusă la Timişoara în 22 martie....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CFR Călători a introdus trenuri de tip InterCity, cu durată redusă de parcurs, confort sporit şi un cost al călătoriei similar celui pentru trenurile InterRegio – FOTO

CFR Călători a introdus trenuri de tip InterCity, cu durată redusă de parcurs, confort sporit şi un cost al călătoriei similar celui pentru trenurile InterRegio – FOTO

Exclusiv

CFR Călători a introdus, începând de duminică, trenuri de pasageri de tip InterCity, care parcurg ruta într-un timp redus. Vagoanele sunt unele moderne, iar costul călătoriei este similar celui plătit în trenurile InterRegio, anunţă Ministerul Transporturilor, meţionând că acest nou serviciu se adresează atât clienţilor business, cât şi turiştilor care vor să ajungă la munte sau pe litoral....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vicepreşedintele CNCAV, după ce a primit doza de rapel: Cu deplină încredere în ştiinţă, suntem pe drumul cel bun pentru a ne recâştiga dreptul la normalitate

Vicepreşedintele CNCAV, după ce a primit doza de rapel: Cu deplină încredere în ştiinţă, suntem pe drumul cel bun pentru a ne recâştiga dreptul la normalitate

Exclusiv

Vicepreşedintele Comitetului de coordonare a vaccinării, Andrei Baciu, a declarat, joi, după ce a primit doza de rapel a vaccinului împotriva noului coronavirus, că, având încredere în ştiinţă ”suntem pe drumul cel bun pentru a ne recâştiga dreptul la normalitate”. ...

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cătălin Urtoi, vicepreşedinte Asociaţia „Împreună pentru A8”: Nu-l cunoaştem pe bărbatul care l-a stropit cu iaurt pe Chirica. Este un personaj frustrat, de care ne delimităm

Cătălin Urtoi, vicepreşedinte Asociaţia „Împreună pentru A8”: Nu-l cunoaştem pe bărbatul care l-a stropit cu iaurt pe Chirica. Este un personaj frustrat, de care ne delimităm

Exclusiv

Vicepreşedintele Asociaţiei "Împreună pentru A8", Cătălin Urtoi, susţine că bărbatul care l-a stropit cu iaurt pe edilul Mihai Chirica în timpul ceremoniilor de Ziua Unirii este "un personaj frustrat", de care asociaţia se delimitează....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simpatizanţi AUR s-au adunat la Piaţa Universităţii pentru a protesta faţă de restricţii. Şi în Piaţa Victoriei se află un grup de persoane. Lor li se alătură şi alţi manifestanţi sosiţi din ţară cu autocarele

Mai mulţi simpatizanţi AUR s-au adunat sâmbătă, la Piaţa Universităţii, unde se află şi liderul formaţiunii George Simion, pentru a protesta faţă de restricţiile impuse în contextul pandemiei. De asemenea, şi la Piaţa Victoriei s-au adunat manifestanţi. Lor li se alătura şi alţi protestatari sosiţi din ţară cu autocarele şi care vin din zona Bucur Obor, în marş, către centrul Capitalei....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mesaj al medicilor privind purtarea măştii: Cred că datorăm mult acestei măşti/ Masca este un mijloc de protecţie, nu este nici botniţă, nici căluş

Mesaj al medicilor privind purtarea măştii: Cred că datorăm mult acestei măşti/ Masca este un mijloc de protecţie, nu este nici botniţă, nici căluş

Exclusiv

Medici care lucrează cu pacienţi COVID fac apel la populaţie pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi pledează pentru purtarea măştii de protecţie. "Printre noi sunt multe exemple care au purtat masca şi nu au trecut prin infecţie şi cred că datorăm mult acestei măşti", afirmă medicul Andreea Moldovan. "Privim cu foarte mare stupoare la această idee că masca ar fi o botniţă, că masca ar fi un căluş. Masca este un mijloc de protecţie, nu este nici botniţă, nici căluş", consideră doctoriţa Simin Florescu, medic de boli infecţioase....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul a aprobat un memorandum privind o nouă comandă de vaccin Pfizer/BioNTech, de 4,2 milioane de doze/ Cîţu: Prin acest memorandum 300.000 de doze vin mai repede în România, ele sunt doze care vin deja în trimestrul II al anului 2021

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un memorandum privind o nouă comandă de vaccin împotriva COVID-19 de la compania Pfizer/BioNTech, fiind vorba despre 4,2 milioane de doze opţionale de vaccin. "Prin acest Memorandum 300.000 de doze vin mai repede în România, ele sunt doze care vin deja în trimestrul II al anului 2021", a declarat premierul Florin Cîţu....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avioane Eurofighter Typhoon spaniole vor executa misiuni de Poliţie Aeriană Întărită alături de aeronave F-16 şi MiG-21, în februarie şi martie

Avioane Eurofighter Typhoon spaniole vor executa misiuni de Poliţie Aeriană Întărită alături de aeronave F-16 şi MiG-21, în februarie şi martie

Exclusiv

Avioane Eurofighter Typhoon spaniole vor executa, în lunile februarie şi martie, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, alături de aeronave F-16 şi MiG-21 şi militarii Forţelor Aeriene Române. Aeronavele spaniole vor fi dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sorin Cîmpeanu: Mă pronunţ cât se poate de clar în favoarea deschiderii şcolii cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii de funcţionare

Sorin Cîmpeanu: Mă pronunţ cât se poate de clar în favoarea deschiderii şcolii cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii de funcţionare

Exclusiv

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că susţine deschiderea anului şcolar 2021-2022 cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii de funcţionare bazate pe rata de infectare din localităţi. Cîmpeanu susţine ideea transformării unor cabinete medicale şcolare în centre de vaccinare anti-COVID, subliniind că nu este adeptul obligativităţii în ceea ce priveşte vaccinarea....

Vizualizări: 428, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNCAV: Peste 12.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore / Au fost raportate patru reacţii adverse, toate la vaccinul Pfizer şi 55 sunt în curs de investigare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat luni că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 12.428 de persoane, dintre care 8.470 cu prima doză, iar 3.958 cu a doua doză....

Vizualizări: 553, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 4.403 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore/ S-au înregistrat 86 de decese / 1.100 pacienţi la ATI /

UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 4.403 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore/ S-au înregistrat 86 de decese / 1.100 pacienţi la ATI /

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 4.403 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Totodată, au fost raportate 86 de decese, bilanţul de la începutul pandemiei urcând la 16.592. În prezent, 1.100 pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în creştere uşoară în Bucureşti şi în judeţele situate pe primele poziţii în funcţie de valoarea acestui indicator....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Medicul Emilian Imbri: Bătălia cu virusul am pierdut-o. Ce se întâmplă acum e triumful virusului, să ştiţi / Urmează valul patru pentru că nu mergem să ne vaccinăm / Nu e problema că nu avem paturi, este problemă că nu ai cu cine să lucrezi

Medicul Emilian Imbri, fost manager al Spitalului ”Victor Babeş” din Capitală, a tras un semnal de alarmă privind relaxarea oamenilor în faţa coronavirusului şi este de părere că urmează valul patru al pandemiei deoarece lumea nu merge să se vaccineze. Imbri a adăugat că ceea ce se întâmplă acum este ”triumful virusului”. ...

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă