Cancelarul german Olaf Scholz susţine revendicările echipei feminine de fotbal a Germaniei

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cancelarul german Olaf Scholz susţine revendicările echipei feminine de fotbal a Germaniei

Cancelarul german Olaf Scholz a pledat, marţi, pentru egalitate în ceea ce priveşte primele de joc şi de obiectiv ale echipelor naţionale germane, masculine şi feminine

Într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia vizitei într-un campus al Federaţiei Germane de Fotbal, la Frankfurt, cancelarul german Olaf Scholz a susţinut revendicările jucătoarelor din echipa naţională feminină a Germaniei, vicecampioană europeană.

”Poziţia mea este cunoscută! Găsesc că aceasta este o chestiune care ţine mai mult de politică şi mai puţin de negocierile salariale. Pertinent este să discutăm de prime egale”, a declarat şeful executivului german.

El a punctat şi faptul că unul din modurile de atragere a tinerelor fete spre fotbal ar putea fin şi aceste bonusuri. Jucătoarele naţionalei germane de fotbal au primit pentru finala de Euro pierdută în luna iulie, o primă de 60.000 de euro, în timp ce, conform presei germane, jucătorii naţionalei masculine au primit 400.000 de euro în anul 2021

Știri similare

Rednic: Dacă nu câştigăm la Botoşani, e clar că nu mai avem nicio şansă de play-off

Rednic: Dacă nu câştigăm la Botoşani, e clar că nu mai avem nicio şansă de play-off

Sport

Antrenorul Mircea Rednic crede că dacă FC Viitorul nu câştigă la Botoşani meciul de duminică, atunci nu mai are nicio şansă la play-off. Viitorul se confruntă cu probleme de lot pentru acest meci, patru jucători au fost diagnosticaţi cu COVID-19, doi sunt suspendaţi şi unul accidentat. ...

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei noi cazuri de coronavirus la sportivii participanţi la JO

Trei noi cazuri de coronavirus la sportivii participanţi la JO

Sport

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au anunţat, vineri, că încă trei sportivi au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, dintre care unul este cazat în satul olimpic, relatează L’Equipe....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Radamel Falcao a ajuns la Rayo Vallecano

Radamel Falcao a ajuns la Rayo Vallecano

Sport

Atacantul columbian Radamel Falcao, un adevărat golgheter pe vremea când evolua la Atletico Madrid şi Monaco, a semnat un contract valabil două sezoane cu nou-promovata în LaLiga Rayo Vallecano, informează marca.com...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papură: Am pierdut prea multe dueluri în repriza a doua

Papură: Am pierdut prea multe dueluri în repriza a doua

Sport

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu FC Viitorul, scor 1-1, că formaţia sa a dominat în prima repriză, însă în a doua a pierdut prea multe dueluri....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă