Război în Ucraina: Aproape 80.000 de soldaţi ruşi ucişi sau răniţi, potrivit Washingtonului

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Război în Ucraina: Aproape 80.000 de soldaţi ruşi ucişi sau răniţi, potrivit Washingtonului

Aproape 80.000 de soldaţi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei, a declarat luni numărul trei de la Pentagon, Colin Kahl, subliniind că obiectivele anunţate de preşedintele Vladimir Putin nu au fost încă atinse, conform AFP.

„Ruşii au pierdut probabil 70.000 sau 80.000 de soldaţi în mai puţin de şase luni”, a declarat jurnaliştilor Colin Kahl, secretar adjunct al Apărării pe probleme politice, subliniind că această cifră acoperă morţii şi răniţii. 

Forţele ruse au pierdut de asemenea „3.000 sau 4.000 de vehicule blindate dar şi rachete ghidate de precizie, inclusiv rachetele aer-sol şi mare-sol, a adăugat el.

„Este remarcabil de văzut că ruşii nu au atins niciunul dintre obiectivele lui Vladimir Putin la începutul războiului”, a spus responsabilul american. 

„Au făcut unele progrese în est, deşi foarte puţin în ultimele săptămâni”, a menţionat el. „Dar acest lucru a avut un cost extraordinar pentru armata rusă datorită calităţii armatei ucrainene şi a ajutorului internaţional pe care l-a primit”. 

Kievul a raportat cel puţin 10.000 de morţi şi 30.000 de răniţi în rândul trupelor sale. Potrivit unei surse militare care a cerut să fie anonimă, armata ucraineană, care avea 170.000 de soldaţi activi şi 100.000 de rezervişti la începutul războiului, pe 24 februarie, a fost întărită pentru a ajunge la 300.000 până la 350.000 de soldaţi.

Înainte de invazia Ucrainei, aproximativ 150.000 până la 200.000 de soldaţi ruşi au fost dislocaţi la graniţele Ucrainei, potrivit estimărilor occidentale.

Știri similare

Josep Borrell, în vizită la Moscova la sfârşitul săptămânii, pentru a sonda intenţiile ruse în legătură cu Navalnîi, Ucraina şi dosarul nuclear iranian

Josep Borrell, în vizită la Moscova la sfârşitul săptămânii, pentru a sonda intenţiile ruse în legătură cu Navalnîi, Ucraina şi dosarul nuclear iranian

Externe

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell efectuează joi o vizită la Moscova, într-un context tensionat, cu scopul de a sonda voinţa cooperării Kremlinului, în pofida refuzului acestuia de a da curs cererilor de eliberare a opozantului politic Aleksei Navalnîi, condamnat marţi la aproape trei ani de închisoare, relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Haiti – Aproximativ 2.200 de decese confirmate în urma cutremurului. Supravieţuitorii rămaşi fără case au luat cu asalt transporturile de ajutoare

Haiti – Aproximativ 2.200 de decese confirmate în urma cutremurului. Supravieţuitorii rămaşi fără case au luat cu asalt transporturile de ajutoare

Externe

Haitienii rămaşi fără adăpost şi fără alimente în urma cutremurului cu magnitudine de 7,2 pe Richter, care a avut loc pe 14 august, au luat cu asalt camioanele cu ajutoare şi, în anumite cazuri, au furat bunuri, în timp ce liderii celei mai sărace ţări din Americi fac eforturi să coordoneze ajutorul şi să evite repetarea răspunsului haotic la o tragedie similară care a avut loc în urmă cu 11 ani. ...

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin, vaccinat cu a doua doză a unui vaccin împotriva covid-19

Putin, vaccinat cu a doua doză a unui vaccin împotriva covid-19

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri că a fost vaccinat cu a doua doză a unui vaccin împotriva covid-19 şi îndeamnă toată lumea să-i ”urmeze exemplul”, relatează AFP....

Vizualizări: 460, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Hackerul olandez Victor Gevers sparge contul Twitter al lui Donald Trump cu parola ”maga2020”, dar nu este urmărit penal pentru că este un ”hacker etic”; Casa Albă neagă incidentul

Hackerul olandez Victor Gevers sparge contul Twitter al lui Donald Trump cu parola ”maga2020”, dar nu este urmărit penal pentru că este un ”hacker etic”; Casa Albă neagă incidentul

Externe

Un hacker olandez, Victor Gevers, care a descoperit în octombrie parola şi s-a conectat la contul de Twitter al preşedintelui american Donald Trump ”nu este pasibil de urmărire” penală, potrivit Ministerului Public olandez, relatează AFP....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zece morţi, inclusiv nouă copii, în SUA, într-un accident în lanţ în Alabama

Zece morţi, inclusiv nouă copii, în SUA, într-un accident în lanţ în Alabama

Externe

Zece persoane - inclusiv nouă copii - au murit într-un accident în lanţ implicând 15 vehicule, în apropiere de Greenville, în statul american Alabama, potrivit medicului legist din comitatul Butler, care consideră că acest accident probabil are legătură cu furtuna Claudette, relatează AFP....

Vizualizări: 524, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, vândută de Sotheby’s cu 1,8 milioane de dolari

O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, vândută de Sotheby’s cu 1,8 milioane de dolari

Externe

O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, care a inspirat-o, a fost vândută cu suma de 1,8 milioande dolari unei platforme de investiţii specializate, a anunţat luni Sotheby's, care a organizat vânzarea - o sumă de trei ori maimari decât recordul la încălţăminte sport, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul anti-Covid 19 cubanez Abdala, aprobat de urgenţă de Vietnam

Vaccinul anti-Covid 19 cubanez Abdala, aprobat de urgenţă de Vietnam

Externe

Vietnamul, care se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor de Covid-19, este de sâmbătă prima ţară care a aprobat utilizarea de urgenţă a vaccinului antiviral Abdala dezvoltat în Cuba, a anunţat grupul farmaceutic de stat BioCubaFarma, informează AFP. ...

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incendiile din Turcia continuă cu 13 focare necontrolate – VIDEO

Incendiile din Turcia continuă cu 13 focare necontrolate – VIDEO

Externe

Mai mult de 5.000 de angajaţi în echipe de interenţii, susţinuţi aerian şi terestru, s-au luptat în vestul Turciei cu cele mai grave incendii din ultimii zece ani, 13 focare fiind scăpate de sub control, scrie DPA. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statuia din Capitoliu a generalului confederat Lee va fi înlocuită cu cea a activistei pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare Barbara Johns

Statuia din Capitoliu a generalului confederat Lee va fi înlocuită cu cea a activistei pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare Barbara Johns

Externe

O statuie din rotonda Capitoliului a generalului confederat Robert E. Lee va fi înlocuită cu o statuie care o reprezintă pe activista pentru drepturi civile ale persoanelor de culoare Barbara Johns, care a jucat un rol major în desegregarea şcolilor publice din Statele Unite, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă