Doi americani reţinuţi în China de trei ani, autorizaţi să părăsească teritoriul chinez

Vizualizări: 506, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi americani reţinuţi în China de trei ani, autorizaţi să părăsească teritoriul chinez

Doi americani reţinuţi în China de trei ani de zile, în urma unor acuzaţii de spălare de bani formulate împotriva părinţilor lor, au fost autorizaţi să părăsească teritoriul chinez, au anunţat marţi Beijingul şi Washingtonul relatează AFP.

Niciun motiv nu a fost prezentat pentru a explica ridicarea bruscă a restrcţiilor care-i vizau pe Victor Liu şi pe sora sa, Cynthia, amândoi majori, al căror tată a fugit din Chna, unde este suspectat de fraudă bancară.

Diplomaţia chineză a confrmat că cei doi americani au părăsit China.

Interdicţia părăsirii teritoriului chinez care-i viza pe Victor şi Cynthia Liu a fost justificată prin voinţa de ”a face lumină” asupra ”acuzaţiilor de spălare de bani” care-i vizau pe prinţii acestora, a dat asigurări marţi o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.

Mama lor, Sandra Han, făcea, de asemenea, obiectul unei interdicţii de a părăsi China.

Nici Beijingul şi nici Washingtonul nu au furnizat, însă, detalii despre situaţia actuală.

Victor şi Cynthia Liu declarau în 2018 cotidianului american The New York Times (NYT) că poliţia chineză, care i-a reţinut, voia să-l oblige pe tatăl lor, Liu Changming, să se predea justiţiei.

Un fost cadru de rang înalt la banca de stat Bank of Communications, Liu Changming este acuzat de faptul că a comis una dintre cele mai mari fraude bancare din China, prin împrumuturi ilegale în valoare de 1,2 miliarde de euro pe care le-a acordat unor promotori imobiliari.

”Ne opunem folosirii interdicţiilor de ieşire de pe teritoriu împotriva unor persoane care nu sunt, ele însele, acuzate” de infracţiuni, a subliniat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Întoarcerea lui Meng Wanzhou în China, în weekend, a coincis cu eliberarea de către China a doi canadieni care au fost arestaţi imediat după arestarea directoarei Huawei, o coincidenţă interpretată de către numeroşi observatori drept o ”dilplomaţie a ostaticilor” între Beijing şi Washngton.

Știri similare

Bilanţul victimelor surpării imobilului din Surfside creşte la 11 morţi

Bilanţul victimelor surpării imobilului din Surfside creşte la 11 morţi

Externe

Bilanţul victimelor în urma surpării imobilului rezidenţial Champlain Towers, la Surfside, în apropiere de Miami, a crescut la 11 morţi, la cinci zile de la dramă, iar căutări continuau în vederea găsirii a 150 de persoane date dispărute între dărâmături, relatează AFP....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Susţinători ai lui Navalnîi, inclusiv medicul său personal Anastasia Vasilieva, arestaţi în faţa coloniei penitenciare de la Pokrov

Susţinători ai lui Navalnîi, inclusiv medicul său personal Anastasia Vasilieva, arestaţi în faţa coloniei penitenciare de la Pokrov

Externe

Susţinători ai lui Aleksei Navalnîi - inclusiv medici - au fost reţinuţi marţi de către poliţia rusă, în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, la 100 de kilomertri est de Moscova, unde au venit să ceară informaţii despre starea sănătăţii opozantului politic, bolnav şi aflat în greva foamei, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA: Şanse reduse ca discuţiile indirecte dintre Washington şi Teheran să ducă la reluarea complianţei faţă de acordul nuclear

SUA: Şanse reduse ca discuţiile indirecte dintre Washington şi Teheran să ducă la reluarea complianţei faţă de acordul nuclear

Externe

Departamentul de Stat al Statelor Unite a minimizat luni aşteptările ca discuţiile indirecte dintre Washington şi Teheran, care vor începe marţi la Viena, să ducă la reluarea complianţei faţă de acordul nuclerar iranian din 2015, afirmând că se aşteaptă la convorbiri dificile, transmite Reuters....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19 – surse

UE va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19 – surse

Externe

Uniunea Europeană va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19, din cauza nerespectării termenului limită de 10 iunie pentru depunerea datelor, diminuând perspectivele vaccinului în răspunsul la pandemie al UE, au declarat două persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statul New York ar putea folosi Garda Naţională pentru a înlocui lucrătorii din sectorul medical nevaccinaţi împotriva Covid-19

Statul New York ar putea folosi Garda Naţională pentru a înlocui lucrătorii din sectorul medical nevaccinaţi împotriva Covid-19

Externe

Guvernatorul New York-ului, Kathy Hochul, are în vedere angajarea Gărzii Naţionale şi a unor lucrători medicali din afara statului pentru a compensa lipsa de personal din spitale, în condiţiile în care zeci de mii de lucrători îşi pot pierde locul de muncă pentru că nu au respectat termenul pentru vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19, care expiră luni, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 478, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă respinge ideea unui paşaport vaccinal federal

Casa Albă respinge ideea unui paşaport vaccinal federal

Externe

Casa Albă nu le impune un paşaport sanitar americanilor, care să arate că au fost vaccinaţi împotriva covid-19, însă sectorul privat este liber să avanseze această idee, relatează AFP....

Vizualizări: 405, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa autorizează de luni un tratament cu anticorpi monoclonali, bamlanivimab, al laboratorului american Eli Lilly, în pofida unei eficienţe controversate

Franţa autorizează de luni un tratament cu anticorpi monoclonali, bamlanivimab, al laboratorului american Eli Lilly, în pofida unei eficienţe controversate

Externe

Guvernul francez pune la dispoziţia pacienţilor în vârstă de peste 80 de ani sau imunodeprimaţi - de la începutul lui martie - un tratament cu anticorpi monoclonali, bamlanivimab, al laboratorului american Eli Lilly a cărui eficienţă este controversată, relatează Le Monde....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Separatistul moderat de stânga Pere Aragones, ales preşedinte al Cataloniei

Separatistul moderat de stânga Pere Aragones, ales preşedinte al Cataloniei

Externe

Separatistul moderat Pere Aragones, care s-a angajat să organizeze un refrendum de autodeterminare, a fost ales vineri preşedinte al Cataloniei de către Parlamentul acestei regiuni din nord-estul Spaniei, care a fost în 2017 teatrul unei secesiuni eşuate, relatează AFP....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regatul Unit nu exclude să adere la acordul comercial USMCA între SUA, Canada şi Mexic, după ce Biden nu se angajează asupra unui acord americano-britanic de liber-schimb

Regatul Unit nu exclude să adere la acordul comercial USMCA între SUA, Canada şi Mexic, după ce Biden nu se angajează asupra unui acord americano-britanic de liber-schimb

Externe

Regatul Unit, care vrea să-şi extindă acordurile comerciale după Brexit, nu exclude să adere la Acordul comercial USMCA între Statele Unite, Canada şi Mexic, în cazul în care nu reuşeşte să încheie un acord de liber-schimb cu Statele Unite, a anunţat miercuri ministrul britanic al Mediului George Eustice, relatează AFP....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
OMS îndeamnă la un moratoriu al vaccinării cu a treia doză de vaccin anticovid până la sfârşitul lui septembrie

OMS îndeamnă la un moratoriu al vaccinării cu a treia doză de vaccin anticovid până la sfârşitul lui septembrie

Externe

Directorul Orgaizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus îndeamnă miercuri la un moratoriu al vaccinării cu cea de a treia doză de vaccin împotriva covid-19 - până în octombrie -, pentru ca de aceste doze să poată beneficia ţări care şi-au imunizat doar o parte infimă a populaţiei, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă