Agenţia Europeană a Medicamentului evaluează rapelul vaccinului împotriva Covid-19 al Moderna

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia Europeană a Medicamentului evaluează rapelul vaccinului împotriva Covid-19 al Moderna

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat luni că evaluează dacă rapelul vaccinului împotriva Covid-19 al Moderna poate fi administrat la cel puţin şase luni după a doua doză a vaccinului, persoanelor cu vârste de cel puţin 12 ani, transmite Reuters.

Evaluarea are loc la o săptămână după ce EMA a anunţat că vrea să decidă până la începutul lunii octombrie dacă să aprobe un rapel al vaccinului dezvoltat de Pfizer-BioNTech.

În timp ce autorităţile europene trebuie încă să aprobe rapelurile vaccinurilor pentru Covid-19, spre deosebire de autorităţile de reglementare din Statele Unite, creşterea numărului de cazuri le-ar putea determina să ia măsuri de precauţie suplimentare.

”Chiar dacă EMA şi ECDC (Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor) nu consideră că există o nevoie urgentă pentru administrarea rapelurilor la nivelul populaţiei generale, EMA evaluează cererea actuală pentru a se asigura că sunt disponibile dovezi care să susţină necesitatea altor doze”, a anunţat autoritatea de reglementare.

Cererea pentru vaccinul Moderna, numit Spikevax, a fost depusă de compania americană şi include rezultatele unui studiu care este în desfăşurare.

Multe ţări europene au decis să administreze doze rapel, chiar dacă există riscuri legale mai mari, întrucât acestea nu sunt aprobate de EMA.

Știri similare

China contestă o scădere a populaţiei chineze, în urma unor dezvăluiri FT

China contestă o scădere a populaţiei chineze, în urma unor dezvăluiri FT

Externe

Populaţia chineză a continuat să crească în 2020, a anuţat joi Biroul Naţional chinez de Statistică (BNS), după ce Financial Times a dezvăluit un declin al populaţiei chineze pentru prima oară după o jumătate de secol, relatează Reuters....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China ia în considerare să combine vaccinurile contra Covid-19

China ia în considerare să combine vaccinurile contra Covid-19

Externe

China ia în considerare combinarea diferitelor vaccinuri contra Covid-19 pentru a îmbunătăţi eficienţa relativ scăzută a opţiunilor sale deja existente, a declarat un oficial din sănătate de rang înalt la o conferinţă, scrie The Guardian. ...

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Macron vrea un referendum în vederea introducerii luptei împotriva modificărilor climatice în Constitiuţia Franţei

Macron vrea un referendum în vederea introducerii luptei împotriva modificărilor climatice în Constitiuţia Franţei

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron vrea să organizeze un referendum în vederea introducerii în primul articol al Constituţiei Franţei a luptei împotriva modificărilor climatice, în cazul în care această idee este aprobată de către cele două Camere ale Parlamentului, Adunarea Naţională şi Senatul, relatează Reuters....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Londra sancţionează trei generali din junta birman în urma lovitorii de stat din Myanmar; Canada se alătură M,Britanii; Alianţa Quad îndeamnă la restaurarea Guvernului birman

Londra sancţionează trei generali din junta birman în urma lovitorii de stat din Myanmar; Canada se alătură M,Britanii; Alianţa Quad îndeamnă la restaurarea Guvernului birman

Externe

Regatul Unit a sancţionat joi trei generali birmani, din cauza unor ”grave încălcări ale drepturilor omului”, în urma loviturii de stat militare de la începutul lui februarie, şi anunţă că a ia măsuri pentru a împiedica întreprinderi britanice să coopereze cu armata birmană, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele francez a anunţat moartea liderului Stat Islamic din Sahara

Preşedintele francez a anunţat moartea liderului Stat Islamic din Sahara

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri noapte moartea liderului organizaţiei Stat Islamic din Sahara, spunând că uciderea lui Adnan Abu Walid al-Sahrawi este „un succes important” pentru armata franceză după mai mult de opt ani de când luptă împotriva extremiştilor din Sahel, relatează AP....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul francez a adoptat o lege care scoate în afara legii actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani; pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare

Parlamentul francez a adoptat o lege care scoate în afara legii actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani; pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare

Externe

Parlamentul francez a adoptat, joi, o lege care caracterizează actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani drept viol, pedeapsa putând ajunge până la 20 de ani de închisoare, aducând codul penal mai aproape de legislaţia din multe alte state occidentale, transmite Reuters....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Centrul american pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor: Persoanele complet vaccinate anti-Covid pot renunţa la masca de protecţie în spaţiile deschise şi în interior

Centrul american pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor: Persoanele complet vaccinate anti-Covid pot renunţa la masca de protecţie în spaţiile deschise şi în interior

Externe

Centrul american pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor (CDC) a anunţat joi că persoanele care sunt complet vaccinate anti-Covid nu mai trebuie să poarte masca de protecţie şi nici să păstreze distanţa fizică atunci când se află în spaţiu închis sau afară, în majoritatea cazurilor, relatează NBC News....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Opozanta rusă Liubov Sobol, o aliată apropiată a lui Navalnîi, inculpată penal cu privire la ”ameninţare”, după ce se duce în faţa locuinţei lui Konstantin Kudriaţev, un presupus agent FSB acuzat de opozant de implicare în otrăvirea sa

Echipa lui Aleksei Navalnîi dezvăluie de Crăciun o anchetă care vizează o apropiată a opozantului rus, din cauza unor ”ameninţări” la adresa unui presupus agent FSB pe care criticul Kremlinului îl acuză că a participat la otrăvirea sa, relatează AFP....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Europenii fac front comun, la G7, împotriva Chinei, ”un rival sistemic, un partener în mize globale şi un concurent”, într-o ”strategie comună”, anunţă preşedinţia franceză

Europenii fac front comun, la G7, împotriva Chinei, ”un rival sistemic, un partener în mize globale şi un concurent”, într-o ”strategie comună”, anunţă preşedinţia franceză

Externe

Liderii europeni care participă la summitului Grupului Celor Şapte (G7) la Carbis Bay, în Anglia, susţin o linie clară împotriva Chinei, ”un rival sistemic, un partener în mize globale şi un concurent”, declară surse din cadrul preşedinţiei Franţei pentru Reuters....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Laburistul Isaac Herzog, ales preşedinte al Israelului de către deputaţi

Laburistul Isaac Herzog, ales preşedinte al Israelului de către deputaţi

Externe

Laburistul israelian Isaac Herzog, în vârstă de 60 de ani, a fost ales miercuri, de către deputaţi în funcţia de preşedinte al Israelului, în plină criză politică şi cu doar câteva ore înaintea expirării unui termen-limită în vederea formării unui Guvern, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Spitalele din New York se pregăteau luni să concedieze mii de lucrători pentru că nu s-au conformat vaccinării obligatorii împotriva Covid-19

Spitalele din New York se pregăteau luni să concedieze mii de lucrători pentru că nu s-au conformat vaccinării obligatorii împotriva Covid-19

Externe

Spitalele din statul New York se pregăteau luni să concedieze mii de lucrători din asistenţa medicală pentru că nu s-au conformat vaccinării obligatorii împotriva Covid-19 până la termenul limită care a expirat în ziua respectivă, unele unităţi din nordul statului limitându-şi serviciile pentru a face faţă deficitului de personal, transmite Reuters....

Vizualizări: 459, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectura Mehedinţi anunţă că autorităţile sârbe au amânat măsura prin care permiteau accesul românilor în Serbia cu certificat de vaccinare împotriva COVID-19 / Test negativ de coronavirus necesar pentru intrarea în ţară

Prefectura Mehedinţi a anunţat, într-o postare pe pagina de Facebook, că autorităţile sârbe au amânat măsura prin care permiteau accesul cetăţenilor români în Serbia cu certificat de vaccinare împotriva COVID – 19. Astfel, cetăţenii români care vor să ajungă în Serbia, trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS CoV-2. ...

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă