Nicuşor Dan: Nu am vrut să intru într-o polemică cu primul ministru. Toate criticile – am şi eu critici – vreau să le fac în cadru intern/ Tot ce a ţinut de noi am făcut în ceea ce priveşte combaterea coronavirusului

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan: Nu am vrut să intru într-o polemică cu primul ministru. Toate criticile – am şi eu critici – vreau să le fac în cadru intern/ Tot ce a ţinut de noi am făcut în ceea ce priveşte combaterea coronavirusului

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că nu doreşte să răspundă afirmaţiei premierului care a cerut „mai mult implicare” din partea Primăriei Capitalei cu privire la creşterea numărul de paturi la Terapie Intensivă în spitalele aflate în subordinea PMB, Dan susţinând că criticile pe care le are nu le face în public şi că nu vrea să intre în polemici cu cei care îl susţin. Edilul a ţinut să sublinieze însă că autoritatea locală a implementat ceea ce a decis CNSU şi că s-a implicat în gestionarea pandemiei, atât cât a avut atribuţii.

Știri similare

CFR Călători suplimentează vagoanele mai multor garnituri de tren care pleacă luni din Gara de Nord şi din alte mari oraşe către litoral. Recomandările pentru pasageri

CFR Călători suplimentează vagoanele mai multor garnituri de tren care pleacă luni din Gara de Nord şi din alte mari oraşe către litoral. Recomandările pentru pasageri

Exclusiv

CFR Călători suplimentează vagoanele mai multor garnituri de tren care pleacă luni din Gara de Nord şi din alte mari oraşe către litoral. Şi trenurile care circulă duminică spre şi dinspre litoral sunt deja suplimentate cu vagoane la capacitatea maxim tehnic disponibilă....

Vizualizări: 310, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patriarhia: Deschiderea tuturor oficialităţilor pentru buna, ordonata şi în acelaşi timp fireasca desfăşurare a Slujbei de Înviere, ca şi a celorlalte sărbători ale altor culte religioase indică faptul ca acestea se vor putea desfăşura normal

Deschiderea tuturor oficialităţilor pentru buna, ordonata şi în acelaşi timp fireasca desfăşurare a Slujbei de Înviere, ca şi a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfăşura normal, a transmis joi Patriarhia, după discuţii pe această temă desfăşurate la Guvern. Elementele concrete referitoare la organizarea şi desfăşurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât şi de autorităţi, după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Medicul Valeriu Gheorghiţă afirmă că România, spre deosebire de alte ţări, a păstrat dozele pentru rapelul tuturor persoanelor deja vaccinate, explicând astfel media zilnică de vaccinare mai scăzută decât în alte state

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, explică faptul că România are o medie zilnică de vaccinare mai mică decât alte ţări din Uniunea Europeană - 13.000 de doze, în medie, zilnic, faţă de peste 60.000 în ţări precum Italia sau Spania - prin faptul că România a păstrat în stoc dozele necesare rapelului celor care s-au vaccinat deja. El spune că "ţări precum Danemarca, de pildă, care au folosit toate dozele, au o reală problemă" în condiţiile în care producătorul Pfizer a anunţat reducerea temporară a capacităţii de producţie a vaccinului....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coduri galben şi portocaliu de caniculă, respectiv furtuni, până marţi seară, în majoritatea regiunilor/ De miercuri, canicula şi disconfortul termic se vor semnala în toată ţara, iar Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi sub Cod portocaliu

Meteorologii au emis mai multe avertizări, marţi fiind Cod galben de caniculă în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare. Până marţi seară, în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local Moldova, Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei va fi Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în timp ce în judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila şi Vaslui va fi Cod portocaliu. În cursul nopţii se vor semnala furtuni în judeţele Constanţa şi Tulcea. De miercuri şi până vineri, va fi Cod galben de caniculă şi disconfort termic în toată ţara....

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Procedura în vederea înscrierii copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 – 2022 începe astăzi

Procedura în vederea înscrierii copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 – 2022 începe astăzi

Exclusiv

Procedura în vederea înscrierii copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 - 2022 începe miercuri, când şcolile şi inspectorarele şcolare sunt aşteptate să afişeze planul de şcolarizare propus şi numărul de clase pregătitoare. Părinţii depun sau transmit cererile de înscriere în perioada 29 martie - 28 aprilie....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan, despre suspendarea PUZ-urilor coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6: E scandalos să avem astfel de PUZ-uri prin care sute de hectare de spaţii verzi să devină spaţii construibile

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a afirmat cu privire la hotărârea de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General de vineri referitoare la suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6, că este scandalos ca într-un oraş unde există o mare problemă a poluării să avem sute de hectare de spaţii verzi care prin aceste PUZ-uri să devină spaţii construibile....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 103 cazuri noi de COVID-19 şi 20 de decese în ultimele 24 de ore / 130 de decese de anul trecut sau de la începutul acestui an, anunţate / Numărul pacienţilor aflaţi la ATI continuă să scadă

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 103 cazuri noi de COVID-19 şi 20 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, cărora li se adaugă alte 130 de anul trecut sau de la începutul acestui an. 255 de pacienţi sunt internaţi la ATI. ...

Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, după explozia şi incendiul la Rafinăria Petromidia: I-am cerut şefului DSU Raed Arafat să analizeze, împreună cu ceilalţi specialişti, dacă se impune evacuarea unor persoane din zonă

Cîţu, după explozia şi incendiul la Rafinăria Petromidia: I-am cerut şefului DSU Raed Arafat să analizeze, împreună cu ceilalţi specialişti, dacă se impune evacuarea unor persoane din zonă

Exclusiv

Premierul Florin Cîţu a anunţat că i-a solicitat şefului DSU Raed Arafat să analize, împreună cu specialiştii, dacă se impune şi luare unor măsuri suplimentare de siguranţă, inclusiv evacuarea unor persoane din zona unde a avut loc explozia şi incendiul la Rafinăria Petromidia....

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: A doua zi cu peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19/ 89 de decese / Numărul pacienţilor din ATI a crescut

UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: A doua zi cu peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19/ 89 de decese / Numărul pacienţilor din ATI a crescut

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 6.186 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate 89 de decese. La ATI sunt internaţi 1.266 de pacienţi. În Capitală sunt 1.245 de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Adrian Streinu – Cercel s-a vaccinat anti-COVID; Nu se pune problema să convingem pe cineva să se vaccineze. Dacă nu pricep că din acest virus se moare, e problema lor. Vorbim prea mult de efectele adverse şi nu de modul în care putem să ne protejăm

Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, medicul Adrian Streinu Cercel, s-a vaccinat anti-COVID duminică, el avertizându-i pe cei care nu vor să se vaccineze că, dacă nu pricep că din acest virus se moare, e problema lor. În opinia sa, vorbim prea mult de efectele adverse şi nu de modul în care putem să ne protejăm....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan: Înţeleg că există dorinţa, în ultima vreme, a transferului unor obiective dificil de administrat, către Primăria Capitalei. Eu sunt absolut deschis să administrez cât mai multe lucruri, doar să fie asigurată finanţarea către PMB pentru asta

Edilul general Nicuşor Dan a afirmat că înţelege că există dorinţa transferului unor obiective dificil de administrat către PMB şi este deschis să le administreze, însă trebuie să fie asigurată finanţarea către Primăria Capitalei pentru acest lucru. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Mediului, după reluarea activităţii de salubrizare din sectorul 1: Orice oraş are nevoie de colectarea continuă a deşeurilor, indiferent de neînţelegeri birocratice / Nicio autoritate nu-şi poate permite să pună în pericol sănătatea populaţiei

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a reacţionat după ce operatorul de salubritate Romprest a reluat activitatea de ridicare a deşeurilor din sectorul 1 al Capitalei, după o întrerupere de mai multe zile, ministrul salutând „atitudinea responsabilă” a operatorului. Tánczos Barna afirmă că activitatea de colectare continuă a deşeurilor este importantă pentru orice oraş, subliniind că autorităţile locale nu îşi pot permite să pună în pericol sănătatea oamenilor. ...

Vizualizări: 320, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă