Pune sănătatea ochilor tăi pe primul loc! La OPTIblu ai acum 1+1 Cadou la ochelarii de vedere (P)

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pune sănătatea ochilor tăi pe primul loc! La OPTIblu ai acum 1+1 Cadou la ochelarii de vedere (P)

Tot mai mulţi români au probleme cu vederea, iar controlul periodic al vederii nu reprezintă, din păcate, o prioritate pentru aceştia.

De mai bine de un an, pandemia a făcut ca timpul petrecut în faţa ecranelor pentru munca la distanţă să crească foarte mult, iar ochii sunt cei care pot avea de suferit. Studiile arată că 2 din 5 români recunosc că stau cel puţin 8 ore în faţa calculatorului, însă doar 30% dintre aceştia se prezintă la controlul anual de verificare a vederii.

Mai mult decât atât, potrivit unui studiu realizat în 2020, 33% dintre copiii de toate vârstele petrec acum peste 4 ore pe zi în faţa dispozitivele electronice cu ecran, în timp ce înainte de debutul pandemiei, acest procent abia atingea o medie de 11%. Din păcate, 55% dintre copii nu au fost duşi la un consult oftalmologic în ultimul an, cifră extrem de îngrijorătoare, în contextul în care mai mult de jumătate dintre aceştia sunt din grupa de vârstă 0-5 ani, adică exact intervalul de vârstă în care se mai poate face ceva pentru a repara anumite vicii de refracţie sau alte afecţiuni, dacă acestea sunt descoperite la timp.

De cele mai multe ori, vizita la medic se face doar atunci când ceva nu este în regulă. Potrivit unei statistici realizate în 2017 de Consiliul European de Optometrie şi Optică, în ceea ce priveşte procentul de oameni care poartă ochelari de vedere, România se află sub media europeană, 45% din populaţia ţării purtând ochelari de vedere.

În lipsa unor măsuri preventive, problemele cu vederea pot apărea sau se pot agrava, iar identificarea lor precoce este esenţială pentru sănătatea ochilor atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. În acest sens, una dintre cele mai importante măsuri este controlul anual periodic, o responsabilitate a fiecăruia dintre noi şi un mecanism important pentru verificarea şi menţinerea sănătăţii ochilor.

Prevenţia problemelor asociate vederii este esenţială, ca atare reţeaua de magazine OPTIblu îşi propune să crească calitatea vieţii clienţilor, îmbunătăţindu-le vederea, oferindu-le o experienţă completă. OPTIblu pune la dispoziţia clienţilor expertiza personalului specializat, servicii la standarde înalte, un portofoliu atent selecţionat de produse de calitate, 100% originale şi aparatură medicală performantă.

Astfel, în magazinele OPTIblu, până la data de 30.11.2021, la achiziţionarea unei perechi de ochelari de vedere (ramă + lentile), cumpărătorul primeşte CADOU încă o pereche de ochelari de vedere, la alegere dintr-o gamă selecţionată, pentru aceeaşi reţetă individuală de dioptrii. Campania este valabilă în toate cele 78 de magazine OPTIblu din ţară, în limita stocului disponibil şi este supusă unor termeni şi condiţii. Detalii in magazine şi în regulamentul disponibil pe www.optiblu.ro.

Brandul OPTIblu a luat fiinţă în 2004, în prezent cumulând o reţea extinsă în 29 de localităţi la nivel naţional, oferind excelenţă în domeniul opticii medicale din România. OPTIblu comercializează o selecţie de peste 50 de branduri renumite de rame de vedere, ochelari de soare şi accesorii, precum: Polaroid, Ray Ban, Carrera, Hugo Boss, Tommy Hilfiger, Tom Ford, Moschino, Max Mara, Emporio Armani, Fossil sau Pierre Cardin şi lentile de contact Johnson & Johnson, Bausch & Lomb sau Alcon, etc.

Știri similare

INTERVIU. Dr. Pierdante Piccioni, care a inspirat serialul „Doc – În mâinile tale”: Cel mai dificil conflict intern pentru un doctor e să îşi amintească mai întâi că e pacient, apoi medic

INTERVIU. Dr. Pierdante Piccioni, care a inspirat serialul „Doc – În mâinile tale”: Cel mai dificil conflict intern pentru un doctor e să îşi amintească mai întâi că e pacient, apoi medic

Știri

Medicul italian Pierdante Piccioni, care a inspirat serialul „Doc - În mâinile tale” şi care lucrează într-un spital Covid, vorbeşte într-un interviu publicat în exclusivitate de News.ro despre dificultăţile cu care se confruntă un doctor atunci când se află în postura de pacient şi despre nevoia oamenilor de a visa, de a avea speranţă în această perioadă dificilă pentru întreaga lume....

Vizualizări: 466, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O jurnalistă de la Pro TV, agresată la Congresul PNL: „Un domn din echipa câştigătoare, deranjat teribil că filmam, m-a prins de mână, mi-a luat telefonul, l-a dat de pământ şi m-a făcut să mă învârt pe călcâie” – FOTO

O jurnalistă de la Pro TV, agresată la Congresul PNL: „Un domn din echipa câştigătoare, deranjat teribil că filmam, m-a prins de mână, mi-a luat telefonul, l-a dat de pământ şi m-a făcut să mă învârt pe călcâie” – FOTO

Știri

Jurnalista Iulia Gârbacea de la Pro TV a scris pe Facebook că a fost agresată la Congresul PNL de un membru al "echipei câştigătoare". În timp ce filma, acesta i-a smuls telefonul din mână şi l-a trântit. Ea a precizat că lideri liberali, între care Robert Sighiartău, Lucian Bode şi Dan Motreanu, au întors spatele, fără să intervină. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Muzica Secolului XXI la Festivalul „Enescu” 2021 – Orchestra de Cameră Dogma, dirijată de Mikhail Gurewitsch

Muzica Secolului XXI la Festivalul „Enescu” 2021 – Orchestra de Cameră Dogma, dirijată de Mikhail Gurewitsch

Știri

Orchestra de Cameră Dogma, condusă de dirijorul Mikhail Gurewitsch, cu Ksenija Sidorova la acordeon, va interpreta, pe 25 septembrie, la Sala Radio, compoziţii ale lui Cornel Ţăranu, Efrem Podgaits, Gavin Bryars, Mikhail Gurewitsch şi Michael Nyman în secţiunea Muzica Secolului XXI a Festivalului Internaţional „George Enescu”....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O lucrare de Ceaikovski va înlocui imnul rus la Jocurile Olimpice de la Tokyo

O lucrare de Ceaikovski va înlocui imnul rus la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Știri

Un fragment din primul concert pentru pian al compozitorului rus Piotr Ilici Ceaikovski va înlocui la Jocurile Olimpice de la Tokyo imnul oficial al Rusiei, suspendată din cauza sancţiunilor antidoping, a anunţat joi Comitetul Olimpic Rus (ROC)....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franco Nero a ajuns la Buzău, ca invitat la festivalul Buzău International Art Festival: Mă simt foarte bine aici. Ca acasă, pot spune – FOTO

Franco Nero a ajuns la Buzău, ca invitat la festivalul Buzău International Art Festival: Mă simt foarte bine aici. Ca acasă, pot spune – FOTO

Știri

Actorul italian Franco Nero, care va împlini 80 de ani şi a jucat în peste 200 de filme, a ajuns, miercuri, la Buzău, fiind invitat la festivalul Buzău International Art Festival, care se desfăşoară în perioada 25 august - 25 septembrie. El a afirmat că se simte "ca acasă" la Buzău şi că "toate festivalurile sunt importante, fie că sunt mici sau mari, pentru că ele oferă ceva oamenilor care iubesc cinema-ul". ...

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aşezarea arheologică peruană Caral, leagăn al unei civilizaţii vechi de 5.000 de ani, afectată de consecinţele pandemiei de coronavirus

Aşezarea arheologică peruană Caral, leagăn al unei civilizaţii vechi de 5.000 de ani, afectată de consecinţele pandemiei de coronavirus

Știri

Aşezarea arheologică peruană Caral, leagăn al unei civilizaţii vechi de 5.000 de ani, este afectată de consecinţele pandemiei de coronavirus: părăsită de arheologi în timpul izolării, a fost invadată de muncitori rurali care revendică terenuri, în timp ce directorul ştiinţific, Ruth Shady, a fost ameninţată, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă