Peste jumătate dintre germani spun că nu-i vor duce dorul lui Merkel după ce părăseşte viaţa politică, arată un sondaj

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste jumătate dintre germani spun că nu-i vor duce dorul lui Merkel după ce părăseşte viaţa politică, arată un sondaj

Peste jumătate dintre germani spun că nu-i vor duce dorul cancelarului german Angela Merkel, după ce se va retrage de pe scena politică, în urma alegerilor legislative de duminică, arată un sondaj, relatează DPA.

Aproximativ 52% dintre persoanele intervievate de Institutul de cercetare Civey, declară că ”probabil” sau ”sigur” nu-i vor duce dorul lui Merkel.

Cancelarul urmează să iasă din vaţa politică după ce a deţinut puterea timp de 16 ani.

Germanii se prezintă duminică la urne pentru a o înlocui la putere, într-un scrutin strâns, potrvit ultimelor sondaje, între principalii doi candidaţi.

Aproximativ 38% dintre respondenţi declară însă că Merkel le va lipsi.

Alţi aproximativ 10% nu sunt hotărâşi în acest sens.

Alegători ai Uniunii Creştin Democrate (CDU), partidul lui Merkel, sunt cei mai numeroşi care afirmă că le va lipsi – 63%.

Doar 2% dintre alegătorii Alternativei pentru Germania (AfD) declară acest lucru.

În total, 5.007 persoane au participat la acest sondaj, realizat în perioada 22-24 septembrie.

Rezultatul sondajului a fost ponderat şi este reprezentativ pentru populaţia germană în vârstă de peste 18 ani.

Știri similare

Moştenitorul lui Merkel, Armin Laschet, îşi atacă într-o dezbatere principalul adversar social-democrat în alegeri, Olaf Scholz, într-o încercare de a-şi evita înfrângerea anunţată

Moştenitorul lui Merkel, Armin Laschet, îşi atacă într-o dezbatere principalul adversar social-democrat în alegeri, Olaf Scholz, într-o încercare de a-şi evita înfrângerea anunţată

Externe

Moştenitorul Angelei Merkel, nepopularul Armin Laschet, şi-a atacat principalul adversar, pe social-democratul Olaf Scholz - fără să-şi evoce înfrângerea anunţată -, într-o încercare de a răsturna previziunile sondajelor, cu două săptămâni înaintea alegerilor, relatează AFP....

Vizualizări: 320, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Qatarul cooperează cu talibanii în vederea redeschiderii aeroportului din Kabul; Turcia participă la negocieri, ”dacă poate furniza o asistenţă tehnică în acest stadiu”, anunţă şeful diplomaţiei emiratului

Qatarul colaborează cu talibanii în vederea redeschiderii aeroportului din Kabul, a anunţat joi ministrul de Externe Mohammed bin Abderrahman Al-Thani, precizând că ”niciun acord” nu a fost încă încheiat în acest sens, relatează AFP....

Vizualizări: 414, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Portugalia obţine prima undă verde a planului de relansare post-covid, anunţă Ursula von der Leyen la Lisabona

Portugalia obţine prima undă verde a planului de relansare post-covid, anunţă Ursula von der Leyen la Lisabona

Externe

Bruxellesul a dat miercuri Portugaliei prima undă verde a planului naţional de relansare economică finanţat printr-un împrumut comun fără precedent, menit să ajute la depăşirea consecinţelor economice ale pandemiei covid-19, a anunţat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dominic Raab anunţă trei victime britanice în atacul de la Kabul

Dominic Raab anunţă trei victime britanice în atacul de la Kabul

Externe

Doi britanici, precum şi copilul unui alt cetăţean britanic, au fost ucişi, joi, în atacul sinucigaş de la aeroportul din Kabul, soldat cu 85 de morţi, a anunţat, vineri, ministrul Afacerilor Externe din Marea Britanie, Dominic Raab....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc anticovid Sputnik V, anunţă ministrul-preşedinte al landului Saxonia Michael Kretschmer, aflat într-o vizită în Rusia

Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc anticovid Sputnik V, anunţă ministrul-preşedinte al landului Saxonia Michael Kretschmer, aflat într-o vizită în Rusia

Externe

Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc împotriva covid-19 Sputnik V, care nu a primit încă unda verde în Uniunea Europeană (UE), anunţă joi ministrul-preşedinte al landului Saxonia Michael Kretschmer, relatează AFP....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un palestinian, Shawkat Khalid Awad, în vârstă de 20 de ani, ucis prin împuşcare de militari israelieni în Cisiordania, la funeraliile unui copil de 12 ani ucis de armata israeliană

Un palestinian, Shawkat Khalid Awad, în vârstă de 20 de ani, ucis prin împuşcare de militari israelieni în Cisiordania, la funeraliile unui copil de 12 ani ucis de armata israeliană

Externe

Un palestinian, Shawkat Khalid Awad, în vârstă de 20 de ani a fost ucis prin împuşcare, în ciocniri cu armata israeliană, la Beit Ommar, în apropiere de Hebron, în Cisiordania, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii, relatează AFP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia britanică a medicamentului dă undă verde vaccinării cu vaccinul anticovid Pfizer-BioNTech a adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani

Agenţia britanică a medicamentului dă undă verde vaccinării cu vaccinul anticovid Pfizer-BioNTech a adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani

Externe

Agenţia britanică a medicamentului (MHRA) a validat vineri vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech a adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, urmând astfel recomandări similare ale agenţiilor americană şieuropeană, relatează Reuters....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Macron ”nu mai prezintă simptome” de covid-19 în Ajunul Crăciunului şi poate ieşi din carantină

Macron ”nu mai prezintă simptome” de covid-19 în Ajunul Crăciunului şi poate ieşi din carantină

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron nu mai prezintă simptome de covid-19, la o săptămână după ce a fost diagnosticat şi după ce a prezentat o oboseală, febră şi dureri musculare, şi iese din carantină, de la reşedinţa oficială La Lanterne, unde a putut rămâne mobilizat în princialele dosare”, relatează Le Figaro....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden anunţă în prima sa vizită la Pentagon înfiinţarea unui Grup de lucru însărcinat să elaboreze strategia de adoptat împotriva Chinei, pe care SUA o consideră adversarul lor strategic numărul unu

Preşedintele american Joe Biden a anunţat înfiinţarea la Pentagon a unui Grup de lucru însărcinat să elaboreze strategia de adoptat împotriva Chinei, pe care Statele Unite o consideră adversarul lor strategic numărul unu, relatează AFP....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jurnalista rusă Marina Ovsanikova, în arest la domiciliu

Jurnalista rusă Marina Ovsanikova, în arest la domiciliu

Externe

Jurnalista rusă Marina Ovsianikova, renumită pentru că a criticat în direct ofensiva din Ucraina la televizor, a fost plasată joi în arest la domiciliu într-un dosar penal care ar putea-o trimite la închisoare, relatează AFP. ...

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă