Documentarul „Casa cu păpuşi”, vacanţa la munte a unor femei trecute de 70 de ani, în cinematografele româneşti – VIDEO

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Documentarul „Casa cu păpuşi”, vacanţa la munte a unor femei trecute de 70 de ani, în cinematografele româneşti – VIDEO

Debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, documentarul „Casa cu păpuşi/ House of Dolls”, câştigător al Trofeului „Ceau Cinema!” Timişoara, va rula pe marile ecrane româneşti începând cu acest weekend.

„Casa cu păpuşi”, o incursiune într-un univers special: vacanţa anuală a unor femei de 70 de ani, este distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Departe de bărbaţi şi de lumea dezlănţuită, Cica, Nana şi prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, împletesc pofta de viaţă cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreţine iluzia că pentru ele timpul nu a trecut şi că sunt aceleaşi fete tinere, frumoase şi îndrăgostite din urmă cu 50 de ani.

Filmul, produs de microFilm şi Film Cartel, va rula la Bucureşti (Happy Cinema, Cinema Europa, Cinema Union, Cinema Muzeul Ţăranului), Bistriţa (Centrul Cultural Dacia), Bârlad (Cityplex Victoria), Botoşani (Happy Cinema), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, Cinema Arta), Craiova (Cinema Patria), Focşani (Happy Cinema, Sala Balada), Odobeşti (Casa de Cultură), Piatra Neamţ (Cinema „Mon Amour”), Sibiu (Cinema Arta), Târgu Mureş (Cinema Arta) şi Topliţa (Cinema Călimani).

Documentarul va rula în avanpremieră la Slobozia, joi, 23 septembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură.

Proiecţii de gală în prezenţa echipei sunt programate la: Piatra Neamţ (Cinema „Mon Amour” – vineri, 24 septembrie, ora 20:00), Focşani (Happy Cinema – sâmbătă, 25 septembrie, ora 19:30), Botoşani (Happy Cinema – duminică, 26 septembrie, ora 19:30).

Miercuri, 29 septembrie, de la ora 20:30, „Casa cu păpuşi” rulează la Grădina cu Filme – Cinema & More din Bucureşti, proiecţia fiind urmată de un Q&A cu regizorul Tudor Platon, moderat de criticul de film Ileana Bîrsan.

Pe 1 octombrie, „Casa cu păpuşi” va putea fi vizionat la Cinema Ateneu din Iaşi, de la ora 18:00, iar pe 4 octombrie, de la ora 18:30, la Cinema „Elvire Popesco” din Bucureşti.

Despre debutul său în regie, Tudor Platon declară: „Mereu mi-a plăcut să-i înregistrez pe cei apropiaţi, în special pe cei din familie. Simt că, prin intermediul unui aparat de înregistrat imagini sau sunet, ei îmi dau voie să mă bag în sufletul lor, iar mie îmi place acolo. Bănuiesc că are de-a face cu ceva din copilărie, ceva ce mi-a rămas sau, din contră, am pierdut şi încerc să-l recapăt; nici eu nu ştiu. Din acelaşi instinct am ajuns să îmi filmez şi bunica, pe Cica, împreună cu prietenele ei, în timpul vacanţei lor anuale la munte”.

Tudor Platon este director de imagine, absolvent al secţiei de imagine de film din cadrul UNATC Bucureşti. Filmografia lui cuprinde scurtmetraje precum „Cadoul de Crăciun” (regia Bogdan Mureşanu, aflat pe lista scurtă a Premiilor Oscar 2020), „Toate fluviile curg în mare” (regia Alexandru Badea, selectat la Cinefondation, Cannes 2016) şi lungmetrajul „Să nu ucizi” (regia Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru, selectat în Competiţia Oficială la Varşovia 2018). „Casa  cu  păpuşi” face parte dintr-un proiect mai amplu şi personal despre familia lui.

„Casa cu păpuşi” le are în distribuţie pe Viorica Crăciun, Ileana Crăciun, Elena Laslu, Ana-Maria Bondar, Aura Chindea. Tudor Platon semnează regia, scenariul şi imaginea, montajul a fost realizat de Natalia Volohova Deliu, iar de sunet s-a ocupat Ştefan Azaharioaie. Producători sunt Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon şi Alexandru Solomon.

Știri similare

Tom Jones a anunţat că va lansa un nou album – VIDEO

Tom Jones a anunţat că va lansa un nou album – VIDEO

Entertainment

Cântăreţul galez Tom Jones, în vârstă de 80 de ani, a anunţat că va lansa un nou album şi a prezentat primul single, o rearanjare a melodiei "Reality Television Blues" a lui Todd Snider, potrivit nme.com. ...

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rochia de mireasă a prinţesei Diana va fi expusă la Palatul Kensington

Rochia de mireasă a prinţesei Diana va fi expusă la Palatul Kensington

Entertainment

Celebra rochie de mireasă a prinţesei Diana va fi expusă în cadrul "Royal Style in the Making", între 3 iunie 2021 şi 2 ianuarie 2022, la Palatul Kensington, a anunţat site-ul organizaţiei Historic Royal Palaces. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ţinute inedite la gala Globurilor de Aur, marcată de distanţare fizică – Culori îndrăzneţe, „accesorii” inedite şi petreceri în sufragerie/ FOTO

Ţinute inedite la gala Globurilor de Aur, marcată de distanţare fizică – Culori îndrăzneţe, „accesorii” inedite şi petreceri în sufragerie/ FOTO

Entertainment

Ediţia de anul acesta a galei la care au fost decernate Globurile de Aur a avut loc într-un format inedit, din cauza pandemiei, însă vedetele - cele mai multe, prezente prin sistem videoconferinţă - s-au pregătit în majoritate ca pentru o ceremonie obişnuită....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Festivalul de Film de la San Sebastián, la start – Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, în competiţii

Festivalul de Film de la San Sebastián, la start – Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, în competiţii

Entertainment

Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, între care „Crain nou”, de Alina Grigore, „Marocco”, de Emanuel Pârvu, şi „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, sunt incluse în competiţii la cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la San Sebastián, care debutează vineri şi unde sunt aşteptate zeci de personalităţi din lumea cinematografiei....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fugees, primul turneu în decurs de 25 de ani

Fugees, primul turneu în decurs de 25 de ani

Entertainment

Lauryn Hill, Wyclef Jean şi Pras Michel s-au reunit sub numele Fugees pentru a susţine primul turneu în decurs de 25 de ani şi primele concerte în 15 ani, marcând aniversarea albumului de succes „The Score” (1996), a anunţat grupul marţi dimineaţă. ...

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Piersic, înainte de a împlini „marele 85”: E prea multă tristeţe în lume. Mi se pare cam nepotrivit să ne tinem de sărbătoriri

Florin Piersic, înainte de a împlini „marele 85”: E prea multă tristeţe în lume. Mi se pare cam nepotrivit să ne tinem de sărbătoriri

Entertainment

Actorul Florin Piersic a publicat pe Facebook un mesaj, înainte de a împlini „marele 85”, în care subliniază că „e prea multă tristeţe în lume” din cauza Covid-19, boală în faţa căreia şi-a pierdut un prieten bun, astfel că îi pare „cam nepotrivit să ne tinem de sărbătoriri”....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă