Biden anunţă, la Adunarea Generală a ONU, un nou efort american în lupta împotriva covid-19 şi modificărilor climatice

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden anunţă, la Adunarea Generală a ONU, un nou efort american în lupta împotriva covid-19 şi modificărilor climatice

Preşedintele american Joe Biden a promis marţi, la tribuna ONU, o creştere a eforturilor internaţionale ale Statelor Unite atât în lupta împotriva pandemiei covid-19, cât şi împotriva modificărilor climatice, relatează AFP.

Washingtonul urmează ”să anunţe angajamente suplimentare” în vederea unei accelerări a vaccinării anticovid în ţările cele mai puţin vaccinate, miercuri, în cadrul unui summit virtual pe care-l organizează, a anunţat Joe Biden în primul discurs pe care-l susţine în calitate de preşedinte american la Adunarea Generală a ONU.

Şeful statului american a promis totodată ”o dublare, din nou”, a sumei ajutoarelor internaţionale pe care Statele Unite le acordă ţărilor mai puţin dezvoltate, în lupta împotriva modificărilor climatice, însă fără să precizeze suma.

Biden a anunţat o distribuire a acestor ajutoare în cadrul instituţiilor multilaterale, dispreţuite de către predecesorul său, Donald Trump.

Știri similare

Marea Britanie este necesar să vaccineze două milioane de oameni săptămânal pentru a evita un al treilea val covid-19, recomandă un studiu; regatul înregistrează un ”record” de 41.385 de contaminări într-o singură zi

Externe

Marea Britanie este necesar să vaccineze două milioane de persoane săptămânal, cu scopul de a evita un al treilea val al epidemiei covid-19, conchide London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM), o universitate londoneză, într-un studiu, relatează Reuters....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Douăzeci de mii de pietre depuse pe Insula Margareta, la Budapesta, în memoria victimelor covid-19, de către o nouă formaţiune de opoziţie, Partidul Popular Noua Lume; Ungaria înregistrează cea mai mare rată a mortalităţii din lume

Douzeci de mii de pietre au fost depuse în capitala ungară în memoria victimelor covid-19, în contextul în care această fostă ţară comunistă din Europa Centrală înregistrează în prezent o mortalitate-record, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană propune norme privind testele antigenice rapide şi asigură 20 de milioane de teste pentru statele membre

Comisia Europeană propune norme privind testele antigenice rapide şi asigură 20 de milioane de teste pentru statele membre

Externe

Ca urmare a concluziilor Consiliului din 11 decembrie, Comisia Europeană a adoptat luni o propunere de recomandare a Consiliului privind un cadru comun pentru utilizarea, validarea şi recunoaşterea reciprocă a testelor antigenice rapide. De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, testarea în scop de diagnosticare a evoluat rapid, dovedindu-şi rolul central pe care îl are în limitarea extinderii pandemiei, arată instituţia într-un comunicat de presă. Recomandările formulate de Comisie vor asigura utilizarea uniformă, validarea şi recunoaşterea testelor antigenice rapide în UE. CE a mai semnat luni un contract-cadru cu Abbott şi Roche, care permite achiziţionarea a peste 20 de milioane de teste antigenice rapide în valoare de până la 100 de milioane euro, finanţat prin Instrumentul pentru sprijin de urgenţă (ESI)....

Vizualizări: 406, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grănicerii francezi vor patrula în trenurile Eurostar după încheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, pe 31 decembrie

Grănicerii francezi vor patrula în trenurile Eurostar după încheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, pe 31 decembrie

Externe

Grănicerii francezi vor patrula în trenurile Eurostar care circulă între Londra şi Paris, pentru a monitoriza bagajele şi bunurile care vor intra în Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, pe 31 decembrie. Controalele vor avea loc în condiţiile în care ambuteiajele din porturile aflate pe Canalul Mânecii, produse în ultima săptămână, au prefigurat haosul care ar putea avea loc la graniţă în noul an, relatează Financial Times....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vladimir Putin a fost vaccinat marţi împotriva Covid-19, cu un vaccin rusesc

Vladimir Putin a fost vaccinat marţi împotriva Covid-19, cu un vaccin rusesc

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost vaccinat, marţi, împotriva Covid-19, şi se simte bine, potrivit unui anunţ al Kremlinului preluat de agenţia RIA, în condiţiile în care autorităţile ruse vor să încurajeze populaţia să se imunizeze, transmite Reuters....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă