„Malmkrog” al lui Cristi Puiu, marele câştigător al galei premiilor acordate de Uniunea Cineaştilor din România

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Malmkrog” al lui Cristi Puiu, marele câştigător al galei premiilor acordate de Uniunea Cineaştilor din România

Lungmetrajul „Malmkrog”, regizat de Cristi Puiu, este marele câştigător al galei premiilor acordate de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), care a avut loc luni seară la Opera Naţională din Bucureşti.

Pentru marele premiu şi Trofeul UCIN au fost selectate „5 minute”, de Dan Chişu, „Malmkrog”, de Cristi Puiu, şi „Ivana cea Groaznică”, de Ivana Mladenovic.

„Malmkrog” s-a impus şi la categoriile „rol secundar masculin” – Istvan Teglas, imagine – Tudor Vladimir Panduri, costume – Oana Păunescu şi decoruri – Cristina Barbu.

Premiul special al juriului a revenit documentarului „colectiv”, de Alexander Nanau, care a fost anul acesta nominalizat în total la patru categorii.

Pentru regie, cu Premiul „Lucian Pintilie” a fost recompensat Dan Chişu, pentru „5 minute”, iar Radu Jude şi Gianina Cărbunariu au fost aleşi câştigători ai categoriei „scenariu”, pentru „Tipografic Majuscul”.

Pentru rol principal feminin a fost premiată Maria Popistaşu (Eli dn „Kaimos”), iar Mihai Călin a câştigat pentru rolul principal Nicu Holban din „5 minute”, film care s-a impus şi la categoria montaj (Letiţia Ştefănescu).

Cât priveşte rolurile secundare, pe lângă Teglas, la interpretare feminină s-a impus Irina Rădulescu, cu rolul Ana din „Urma”, film premiat şi pentru coloană sonoră (Alexandru Dumitru) şi muzică originală (Marius Leftărache, Matei Stratan, Cristina Chiosea).

Premiul UCIN pentru film documentar a fost acordat ex-aequo – „Acasă”, de Radu Ciorniciuc, şi „Lemn”, de Monica Lăzurean Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger.

„Acasă” a primit şi Premiul opera prima „Alexandru Tatos”.

Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune a revenit producţiei „În noapte”, de Ana Pasti, cel pentru film de animaţie a fost acordat „Moartea şi cavalerul”, de Radu Gaciu, iar cel pentru film de televiziune, ex aequo, „Cine eşti tu, Cătălina? – Ecaterina Teodoroiu”, de Cornel Mihalache, şi „Miluţă Gheorghiu”, de  Andreea Ştiliuc.

„Doi fără”, regia Miruna Minculescu, a câştigat Premiul speranţe cinematografice.

Premiile academice UCIN au revenit Margaretei Pâslaru, pentru cariera artistică în teatru şi în cinema, actorului Dorel Vişan şi criticului de film Dana Duma.

Știri similare

Wynton Marsalis, cel mai cunoscut trompetist contemporan, şi Jazz at Lincoln Center Orchestra vor concerta prima dată în România

Wynton Marsalis, cel mai cunoscut trompetist contemporan, şi Jazz at Lincoln Center Orchestra vor concerta prima dată în România

Entertainment

Solistul şi compozitorul Wynton Marsalis, cel mai cunoscut trompetist contemporan, şi ”Jazz at Lincoln Center Orchestra” din New York, formată din 15 dintre cei mai buni instrumentişti ai momentului, vor susţine concerte, între 1 şi 3 iulie, la Sala Mare a Palatului, Sala Radio şi Piaţa Mare din Sibiu. ...

Vizualizări: 411, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Kevin Spacey a revenit în atenţia publicului cu un videoclip dedicat celor care suferă: „Va fi mai bine”

Kevin Spacey a revenit în atenţia publicului cu un videoclip dedicat celor care suferă: „Va fi mai bine”

Entertainment

Kevin Spacey a publicat pe YouTube un videoclip, marcând al treilea an la rând în care distribuie clipuri de Crăciun pe canalul său. Anul acesta, în filmul intitulat "1-800 XMAS", Spacey a fost mai serios faţă de abordările bizare din alţi ani, transmiţând compasiune celor care suferă în perioada sărbătorilor, scrie Variety. ...

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suporter U Cluj, câştigătorul emisiunii „Microbist de România”

Suporter U Cluj, câştigătorul emisiunii „Microbist de România”

Entertainment

Rareş Gorcea, fost junior la echipele de fotbal U Cluj, Dinamo şi Vicenza, înfocat fan al echipei U Cluj, este câştigătorul primului sezon al emisiunii „Microbist de România”, de la TVR 1, şi a primit ca premiu un city break în Istanbul. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă