Cinematograful Arta Cluj, renovat şi reamenajat, va fi redeschis după mai mult de 550 de zile – FOTO

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cinematograful Arta Cluj, renovat şi reamenajat, va fi redeschis după mai mult de 550 de zile – FOTO

Cinematograful Arta Cluj, renovat şi reamenajat, îşi va relua programul cu publicul pe 23 septembrie, după 561 de zile, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Cineastul Wim Wenders, a cărui operă va fi sărbătorită aici în luna septembrie, a transmis: „Sunt bucuros că minunatul cinematograf Arta îşi va redeschide din nou uşile. De-a lungul ultimilor ani, am urmărit procesul de renovare, sperând că, într-o zi, acest vis va deveni realitate”.

Cinematograful se redeschide cu două evenimente speciale, programate pentru 23 şi 24 septembrie, de la ora 19:00.

Joi, 23 septembrie, va avea loc cine-concertul „Studentul din Praga”, cu CelloFun & Irina Margareta Nistor, proiecţie de film mut cu sound-design live şi lectură din Alfred de Musset.

Evenimentul este unul simbolic, „Studentul din Praga” fiind filmul proiectat în anul 1913 la deschiderea cinematografului Arta (atunci denumit Cinematograful Universităţii / Egyetem Mozgó). În procesul de renovare s-a dorit respectarea memoriei locului, păstrând cât mai multe dintre elementele originale ale spaţiului, îmbinate cu elemente contemporane. Continuând în acelaşi spirit, Studentul din Praga revine la ARTA, de data aceasta într-un format actual  în cadrul unui eveniment special. Filmul este acompaniat de muzica originală a formaţiei CelloFun, o formulă electro-acustică creată pentru filmele mute, şi de cunoscuta „voce a filmelor”, Irina Margareta Nistor, care va citi fragmente din „Noaptea de decembrie”, de Alfred de Musset.

Vineri, 24 septembrie, va avea loc proiecţia filmului „Kings of the road/ De-a lungul vremii”, un road movie din anul 1976, prin care Wim Wenders adresează o adevărată scrisoare de dragoste lumii filmului şi cinematografiei. Filmul va fi prezentat de David Ellis, curator şi scriitor britanic.

Renovarea celui mai vechi cinematograf independent din regiune a început în 2012, el funcţionând în acest timp. Mai mult de un an şi jumătate a fost închis.

Pe lângă programul regulat de filme, care va include filme europene şi româneşti recente, filme de artă, documentare, filme independente, vor exista şi patru serii curatoriate: Portret de regizor, ClasicARTA, Family Time, Art in Cinema.

De asemenea, publicul va putea lua parte la diverse evenimente, precum concerte, tururi ghidate, discuţii şi programe interactive.

Portret de regizor

În fiecare lună va fi sărbătorită opera unui regizor, fiind prezentate mai multe filme emblematice ale sale, urmate de discuţii cu publicul, dar şi de evenimente conexe. Începând cu luna septembrie vor fi proiectate filme din opera lui Wim Wenders, unul dintre cei mai importanţi regizori contemporani: „Kings of the Road/ De-a lungul vremii”, „Paris-Texas”, „Wings of Desire/ Cerul deasupra Berlinului” şi „The Salt of the Earth/ Sarea pământului”.

ClasicARTA

În cadrul acestei serii, vor fi prezentate filme clasice, filme de cinematecă şi filme cult. Seria începe în 28 septembrie cu filmul lui Stanley Kubrick „2001: O odisee spaţială” (proiecţie în parteneriat cu Classy Film Festival şi Reactor de Creaţie şi Experiment).

Family Time

În fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, vor avea loc proiecţii dedicate copiilor şi familiilor. Pe 25 septembrie va putea fi vizionat „Gruffalo şi prietenii lui”, o serie de animaţii pentru copiii cu vârste de peste 6 ani, dublată în limba română. În luna octombrie, va fi demarat programul educaţional CineKids, care urmăreşte alfabetizarea copiilor.

Art in Cinema

Această serie propune filme de ficţiune şi documentare recente, care prezintă viaţa şi opera unor artişti, precum şi filme despre alte forme şi medii artistice. În 28 septembrie, vor fi proiectate lungmetrajul „Lux Æterna”, de Gaspar Noé, şi „The Human Voice”, scurtmetraj de Pedro Almodóvar, recent lansate.

Mai multe detalii sunt disponibile pe cinema-arta.ro, de unde pot fi cumpărate şi biletele.

Accesul la filmele şi evenimentele din program se face respectând normele de protecţie sanitară în vigoare.

Cinema ARTA este parte a reţelei Europa Cinemas şi Trans Europe Halles.

Știri similare

INTERVIU – Creatoarea serialului „Sex Education”: Ruşinea are un puternic impact negativ. Tinerii îşi doresc să facă parte din mişcări ce promovează schimbarea şi nu acceptă să fie refuzaţi

INTERVIU – Creatoarea serialului „Sex Education”: Ruşinea are un puternic impact negativ. Tinerii îşi doresc să facă parte din mişcări ce promovează schimbarea şi nu acceptă să fie refuzaţi

Entertainment

Laurie Nunn, creatoarea şi scenaristă a serialului „Sex Education”, pentru care este şi producător executiv, vorbeşte într-un interviu despre despre realizarea noilor personaje, a întâmplărilor şi răsturnărilor de situaţie inedite din cel de-al treilea sezon al producţiei lansat de Netflix pe 18 septembrie....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
One World Romania #14 – „China. Artele – Oamenii” şi „Jurnalul unei beţivance”, în retrospectiva dedicată cineastei Ulrike Ottinger

One World Romania #14 – „China. Artele – Oamenii” şi „Jurnalul unei beţivance”, în retrospectiva dedicată cineastei Ulrike Ottinger

Entertainment

Ediţia a 14-a a festivalului One World Romania începe propriu-zis, sâmbătă, cu două filme din retrospectiva dedicată cineastei Ulrike Ottinger, „China. Artele - Oamenii" şi „Jurnalul unei beţivance", primul documentar din competiţie, primele două segmente ale programului Cineclub OWR, dedicate lui Paul Călinescu, respectiv lui Jean Mihail, şi un eveniment special care investighează construcţia socială a bătrâneţii, transmit organizatorii. ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sharon Stone afirmă în cartea de memorii că producătorii au insistat să întreţină relaţii sexuale cu partenerii săi din filme

Sharon Stone afirmă în cartea de memorii că producătorii au insistat să întreţină relaţii sexuale cu partenerii săi din filme

Entertainment

Actriţa Sharon Stone a fost îndemnată să întreţină relaţii sexuale cu colegii ei de sex masculin pentru a avea o chimie mai bună cu ei pe ecran - şi aceste cereri au venit din partea producătorilor, a scris ea în cartea de memorii care va fi lansată pe 30 martie, potrivit Variety. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Organizatorii de concerte şi evenimente culturale dezmint că au fost incluşi în schema de ajutor de stat pentru sectorul HORECA

Organizatorii de concerte şi evenimente culturale dezmint că au fost incluşi în schema de ajutor de stat pentru sectorul HORECA

Entertainment

Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale (AROC) a transmis miercuri seară „o dezminţire” cu privire la faptul că sectorul organizatorilor de concerte şi evenimente culturale a primit ajutor din partea statului român, aşa cum a fost anunţat într-un comunicat al Guvernului României referitor la adăugarea acestora în OUG 224 (schema de ajutor pentru sectorul HORECA). ...

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premiere româneşti şi invitaţi speciali la TIFF Sibiu 2021

Premiere româneşti şi invitaţi speciali la TIFF Sibiu 2021

Entertainment

Câteva dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului vor fi proiectate în premieră la Sibiu între 6 şi 8 august, în prezenţa regizorilor şi a actorilor, în cadrul celei de-a 15-a ediţii Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă