O specie nouă de insectă, descoperită de cercetătorii USAMV Cluj-Napoca în judeţul Constanţa, a fost denumită oficial în onoarea Simonei Halep

Vizualizări: 309, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O specie nouă de insectă, descoperită de cercetătorii USAMV Cluj-Napoca în judeţul Constanţa, a fost denumită oficial în onoarea Simonei Halep

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetătorii de la Disciplina Parazitologie şi Boli parazitare (Facultatea de Medicină Veterinară), anunţă descoperirea unei noi specii de insectă, pe teritoriul României, în judeţul Constanţa. Noua specie a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută la Constanţa, se arată într-un comunicat remis agenţiei News.ro.

Descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populaţiei de vectori din România, finanţat de ECDC (Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor) şi desfăşurat în zona Canaraua Fetii din judeţul Constanţa.

Rezultatele studiului au fost publicate, în luna august 2021, în prestigioasa revistă Parasites & Vectors.

„Descrierea unei noi specii este un proces complex, de durată şi, totodată, un act de responsabilitate. Ideea denumirii speciei în onoarea Simonei Halep ne-a venit în timpul unei conferinţe chiar despre flebotomi, conferinţă care s-a desfăşurat în Galapagos. Discutam cu Cristina Pop, autoarea studiului, şi i-am sugerat această denumire, mai ales că localitatea-tip unde s-a derulat studiul se află foarte aproape de locul de naştere al jucătoarei noastre de tenis. Cristina a fost imediat de acord şi ne-am bucurat mult ulterior să primim şi acordul Simonei Halep, prin managerul ei pe probleme juridice, care ne-a comunicat că este onorată de iniţiativa noastră. Dedicăm această descoperire ştiinţifică Simonei Halep, în semn de onoare şi de apreciere pentru performanţele sale şi pentru cum duce numele României în lume, aşa cum ne străduim şi noi în domeniul cercetării”, explică coordonatorul studiului, Prof. dr. Andrei Mihalca, de la Disciplina de Parazitologie şi Boli parazitare.

La rândul său, cercetătorul ştiinţific Cristina Pop povesteşte despre descoperirea noii specii de insectă: „Printre câteva sute de flebotomi colectaţi în zona Canaraua Fetii din judeţul Constanţa, în cadrul studiului din 2018, am observat unul singur, total diferit. Mi-am dat seama atunci că este un exemplar aparte, dintr-un subgen care nu mai fusese semnalat la noi în ţară. Au urmat apoi câteva investigaţii mai detaliate, iar în urma analizelor morfologice şi genetice ne-am dat seama, împreună cu colaboratorii din Ankara, că avem de-a face cu o specie complet nouă pentru ştiinţă. Având la dispoziţie un singur specimen, am decis la acea vreme să nu publicăm încă datele şi să încercăm să mai colectăm câteva exemplare. Am continuat astfel colectările în aceeaşi zonă timp de încă două sezoane, în 2019 şi în 2020. Fără rezultat, din păcate. Totuşi, specimenul colectat de noi este fără dubiu un exemplar dintr-o specie necunoscută până la ora actuală şi am decis într-un final să îl descriem ca un taxon nou”.

Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente şi mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om şi animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele. În România, între anii 1910 şi 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi.

Cercetările derulate în ultimii ani de specialiştii de la USAMV Cluj-Napoca au confirmat prezenţa a şase specii, plus această nouă specie pentru ştiinţă, care a fost denumită în onoarea Simonei Halep. Astfel, numărul total de specii noi pentru ştiinţă descrise de cercetătorii de la colectivul Disciplinei de Parazitologie şi boli parazitare al USAMV Cluj-Napoca în ultimii ani a ajuns la 12.

Știri similare

Victorie pentru Boloni: Panathinaikos – OFI Creta, scor 2-0

Victorie pentru Boloni: Panathinaikos – OFI Creta, scor 2-0

Sport

Formaţia Panathinaikos, antrenată de Ladislau Boloni, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa OFI Creta, într-un meci din etapa a XVIII-a a campionatului Greciei....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gaz Metan Mediaş – Sepsi OSK, scor 0-0, în Liga I

Gaz Metan Mediaş – Sepsi OSK, scor 0-0, în Liga I

Sport

Formaţia Gaz Metan Mediaş a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Sepsi OSK, în etapa a zecea a Ligii I....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Înfrângere pentru Gâlcă: FC Copenhaga – Vejle, scor 2-1

Înfrângere pentru Gâlcă: FC Copenhaga – Vejle, scor 2-1

Sport

Formaţia Vejle BK, antrenată de Constantin Gâlcă, a fost învinsă, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa FC Copenhaga, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Danemarcei....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Horia Tecău în turul doi la Wimbledon, la dublu

Horia Tecău în turul doi la Wimbledon, la dublu

Sport

Perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania), cap de serie numărul 9, s-a calificat, joi, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon....

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Burleanu: Am sesizat UEFA şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de rasism ale componenţilor echipei turce / Am vorbit cu Haţegan şi cu Colţescu / Imaginea României nu cred că a fost afectată

Burleanu: Am sesizat UEFA şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de rasism ale componenţilor echipei turce / Am vorbit cu Haţegan şi cu Colţescu / Imaginea României nu cred că a fost afectată

Sport

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, că a discutat cu arbitrii Ovidiu Haţegan şi Sebastian Colţescu în legătură cu incidentul din Liga Campionilor şi că aşteaptă finalizarea anchetei UEFA, în care a mai intervenit un element după informaţiile apărute în spaţiul public. Burleanu consideră că arbitrii trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie şi a menţionat că după acest caz vor exista noi standarde de definire a rasismului....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă