Cel puţin opt morţi şi şase răniţi într-un atac armat la Universitatea din Perm, în Ural; autorul atacului armat, rănit şi arestat

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin opt morţi şi şase răniţi într-un atac armat la Universitatea din Perm, în Ural; autorul atacului armat, rănit şi arestat

Cel puţin opt persoane au fost ucise luni, în Rusia, într-un incident armat, la Universitatea din Perm, în Ural, a anunţat Comitetul rus de anchetă, relatează AFP.

Alte şase persoane au fost rănite.

Autorul tirurilor a fost arestat şi era rănit, a precizat comitetul, apreciind că bilanţul incidentului ”este pe cale să se precizeze”.

”Către ora (locală 11.00 (9.00, ora României), un necunoscut a pătruns în campusul Universităţii din Perm cu o armă şi a deschis focul”, a anunţat într-un comunicat universitatea.

Autorul atacului ”a fost rănit în timp ce era arestat, deoarce a opus rezistenţă”, a precizat Comitetul rus de anchetă, care nu a oferit, imediat, date despre motivaţia atacatorului.

Studenţi, care au fugit de atacul armat, au sărit de la ferestre situate la primul etaj al unei clădiri a universităţii, potrivit unor înregistrări video postate pe reţele de socializare.

Într-o înregistrare video, filmată de la o fereastră, apare un bărbat îmbrăcat în înregime în negru, care deschide focul şi se îndreaptă către intrarea în clădire.

Atacatorul – a cărui identitate a fost stabilită, dar nu a fost dezvăluită – a pătruns în campus la ora locală 11.00 (9.00, ora României), potrivit serviciului de presă la universităţii.

Atacuri în şcoli şi universităţi sunt rare în Rusia, o ţară în care controlul armelor de foc este strict, însă ele au tendinţa să se înmulţească în ultimii ani.

Preşedintele rus Vladimir Putin denunţă un fenomen ”importat” din Statele Unite, un efect al globalizării.

Ultimul incident sângeros de acest fel a avut loc la 11 mai 2021, când un tânăr în vârstă de 19 ani a deschis focul în fosta sa şcoală, la Kazan, în Republica rusă Tatarstan. El a ucis atunci nouă persoane.

În aceaşi zi, liderul de la Kremlin a ordonat să se treacă în revistă reglementările cu privire la armele de foc.

Autorul atacului de la Kazan, care a fost arestat, avea un permis de purtare de armă semiautomată.

Altă dramă recentă a avut loc în octombrie 2018, când un licean a ucis 19 persoane, după care s-a sinucis, într-un liceu, la Kerci, un oraş situat în Peninsula ucraineană Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Autorităţile au anunţat că au dejucat, în ultimii ani, zeci de planuri de atacuri vizând instituţii şcolare, implicând adesea adolescenţi.

În februarie, Serviciile ruse de Securitate (FSB) au arestat doi tineri, născuţi în 2005, de naţionalitate rusă, care erau activi pe diverse site-uri, pe care făceau apologia crimei şi sinuciderii.

Potrivit anchetatorilor, ei plănuiau să atace o instituţie şcolară la Saratov, pe Volga.

Știri similare

R. Moldova – Preşedintele Maia Sandu va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului

R. Moldova – Preşedintele Maia Sandu va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului

Externe

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunţat, după consultările cu PSRM şi cu Partidul Şor, că actualul Parlament a eşuat în învestirea unui Guvern şi va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului, anunţă Deschide.md. ...

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Kim Jong Un califică SUA drept „cel mai mare inamic” al Coreei de Nord

Kim Jong Un califică SUA drept „cel mai mare inamic” al Coreei de Nord

Externe

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că Statele Unite sunt "cel mai mare inamic” al ţării sale, o declaraţie provocatoare adresată celei mai mari puteri din lume în ajunul începerii preşedintelui ales Joe Biden, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul împotriva covid-19 Moderna, ”extrem de eficient” la adoescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani, anunţă compania, care intenţionează să ceară o autorizare a vaccinului în SUA şi în lume la începutul lui iunie

Vaccinul împotriva covid-19 Moderna, ”extrem de eficient” la adoescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani, anunţă compania, care intenţionează să ceară o autorizare a vaccinului în SUA şi în lume la începutul lui iunie

Externe

Compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna a anunţat marţi că vaccinul său împotriva covid-19 este ”extrem de eficient” la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani, potrivit rezultatelor definitve ale unor teste clinice, şi că intenţionează să ceară ”la începutul lui iunie” o autorizare a vaccinului autorităţilor de ”reglementare din întreaga lume”, relatează AFP....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
”Situaţia este gravă” la Centrala Nucleară ucraineană Zaporijjea, bombardată, avertizează directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi

”Situaţia este gravă” la Centrala Nucleară ucraineană Zaporijjea, bombardată, avertizează directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi

Externe

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi a avertizat în Consiliul de Securitate al ONU că ”situaţia este gravă” în Centrala Nucleară Zaporijjea şi a cerut un acces în centrala pe care Moscova şi Kievul se acuză reciproc că au bombardat-o, relatează AFP....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cel puţin un mort şi şaptesprezece răniţi la un festival de muzică electronică din Spania, după ce scena s-a prăbuşit din cauza vântului puternic

Cel puţin un mort şi şaptesprezece răniţi la un festival de muzică electronică din Spania, după ce scena s-a prăbuşit din cauza vântului puternic

Externe

O persoană a murit şi cel puţin alte şaptesprezece au fost rănite, după ce vântul puternic a provocat prăbuşirea scenei la un festival de muzică electronică lângă oraşul spaniol Valencia, sâmbătă dimineaţa, au anunţat serviciile regionale de urgenţă, relatează Reuters....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă