Spania: Petrecere în aer liber cu 25.000 de persoane la Madrid. Poliţia recunoaşte că a fost depăşită de situaţie – VIDEO –

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Spania: Petrecere în aer liber cu 25.000 de persoane la Madrid. Poliţia recunoaşte că a fost depăşită de situaţie – VIDEO –

Aproape 25.000 de persoane au participat la o petrecere în aer liber pentru a marca redeschiderea unei universităţi la Madrid, fără a respecta restricţiile anti-Covid, iar poliţia spaniolă a recunoscut că a fost luată prin surprindere de aceste fapte.

Potrivit presei spaniole, aceasta este cea mai mare adunare de acest gen de la începutul pandemiei, când adunările în aer liber au fost interzise. „Au fost mii de oameni în campusul Universităţii Complutense, aproximativ 25.000” în noaptea de vineri până sâmbătă, a explicat într-un comunicat poliţia municipală, precizând că evenimentul pare să fi fost organizat prin WhatsApp.

Imaginile postate pe reţelele de socializare arată o mulţime compactă de tineri care beau şi dansează, aproape toţi fără măşti. „Fără avertisment prealabil din partea universităţii şi nici timp pentru pregătirea unei operaţiuni adecvate, dispersarea unei adunări de aproximativ 25.000 de oameni este o sarcină aproape imposibilă”, a anunţat poliţia, adăugând că nu a sosit decât după miezul nopţii

Susţinută de drone şi rămânând în campus până în zori, poliţia s-a limitat să menţină calmul şi să evite orice incident grav, în special pe căile de acces şi în transportul public. La sfârşit de săptămână, poliţia din Madrid desfăşoară în mod regulat 200 de ofiţeri suplimentari pentru a dispersa serile de băut în aer liber, cunoscute sub numele de „botellones”.

O adunare de acest fel a avut loc în aceeaşi noapte la Barcelona, ​​unde aproximativ 8.000 de tineri au participat la o petrecere în campusul universităţii autonome a oraşului, a declarat rectorul pentru radioul catalan RAC1.

Deşi Spania a ridicat o serie de restricţii anti-Covid, oamenii încă trebuie să poarte o mască în aer liber dacă nu pot fi la cel puţin 1,5 metri de cei din jur. Şi adunările mari rămân interzise, ​​deşi numărul participanţilor variază de la o regiune la alta.

Știri similare

Comandantul armatei birmane Min Aung Hlaing îşi justifică lovitura de stat în Myanmar, în prima declaraţie publică de la puci, evocând ”fraude electorale”

Comandantul armatei birmane Min Aung Hlaing îşi justifică lovitura de stat în Myanmar, în prima declaraţie publică de la puci, evocând ”fraude electorale”

Externe

Comandantul suprem al armatei birmane, Min Aung Hlaing, a justificat luni lovitura de stat prin care a răsturnat-o de la putere, în urmă cu o săptămână, pe Aung San Suu Kyi, invocând din nou ”farude electorale” în alegerile legislative din noiembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Externe

Twitter a suspendat definitiv, vineri, contul preşedintelui SUA, Donald Trump, "din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă”, relatează BBC....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Eurodeputatul ungar Tamás Deutsch, sancţionat de grupul PPE în PE, după ce-l acuză pe liderul grupului Manfred Weber că a folosit retorica Gestapoului pentru a obliga Ungaria să adere la sistemul statului de drept al UE

Eminentul eurodeputat ungar Tamás Deutsch (Fidesz) a fost sancţionat de grupul politic al Partidului Popular Euroean (PPE, dreapta) din care face parte, după ce l-a insultat pe preşedintele grupului parlamentar, Manfred Weber. relatează Euronews....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suedia vrea să lanseze un ”paşaport de vaccinare” digital până în vară, anunţă Guvernul, după ce Danemarca anunţă lansarea uneiprime versiuni a unui paşaport de vaccinare până la sfârşitul lui februarie

Suedia vrea să lanseze un ”paşaport vaccinal” digital împotriva noului coronavirus până în vară, cu condiţia să se stablească, până atunci, o normă internaţională în acest sens, a anunţat joi Guvernul suedez, relatează Reuters....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

Externe

Unele state americane se pregătesc să înceapă vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech, în urma avizului în unanimitate dat de o comisie consultativă privind practicile de imunizare a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) al Statelor Unite, transmite Reuters....

Vizualizări: 530, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE prezintă HERA, un instrument-cheie în vederea înfruntării viitoarelor pandemii

UE prezintă HERA, un instrument-cheie în vederea înfruntării viitoarelor pandemii

Externe

Comisia Europeană (CE) prezintă joi o instanţă - Autoritatea de intervenţie în caz de urgenţă sanitară (Health Emergency Response Authority, HERA) - care urmează să fie dotată cu şase miliarde de euro şi însărcinată să pregătească Uniunea Europeană (UE) de viitoare pandemii, potrivit unui proiect - criticat extrem de puternic de către eurodeputaţi, care s-au retras din dosar , consultat de AFP....

Vizualizări: 478, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un suedez, condamnat la trei ani de închisoare cu privire la spionaj în favoarea Rusiei

Un suedez, condamnat la trei ani de închisoare cu privire la spionaj în favoarea Rusiei

Externe

Un consultant tehnologic suedez a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare de către un tribunal de la Göteborg (vest), cu privire la faptul că a vândut Rusiei informaţii sensibile privind fabricarea unor TIR-uri Scania, în cadrul primului proces de spionaj în această ţară nordică din ultimii 18 ani, potrivit televiziunii publice SVT, relatează AFP....

Vizualizări: 607, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin speră la o întâlnire ”productivă” cu Biden la Geneva

Putin speră la o întâlnire ”productivă” cu Biden la Geneva

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţumit preşedintelui Joe Biden pentru prezenţa la reuniune şi şi-a exprimat speranţa unei întâlniri ”productive”, în deschideerea summitului, miercuri, la Geneva, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru pretendenţi în lupta pentru putere în Japonia

Patru pretendenţi în lupta pentru putere în Japonia

Externe

Patru candidaţi - două femei şi doi bărbaţi - au intrat vineri, în mod oficial, în campanie, în Japonia, pentru a deveni viitorul preşedinte al partidului aflat la putere, într-un scrutin intern, la 29 septembrie, care-i va aduce învingătorului postul de premier, relatează AFP....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă