PNL Constanţa: Ne-am exprimat astăzi ferm pentru susţinerea moţiunii premierului Florin Cîţu

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PNL Constanţa: Ne-am exprimat astăzi ferm pentru susţinerea moţiunii premierului Florin Cîţu

Organizaţia judeţeană a Partidului Naţional Liberal Constanţa a anunţat, joi, că va susţine moţiunea premierului Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL, precizând că acest vot ia în calcul atât soluţionarea crizei politice din România, dar şi interesele judeţului.

Știri similare

Siegfried Muresan: Cât a fost prim-ministru, Viorica Dăncilă ne-a îndepărtat de aderarea la zona euro, în loc să ne apropie / Faptul că a fost numit consultant al Băncii Naţionale privind aderarea la zona euro este o decizie total greşită

Politică

Europarlamentarul liberal Siegfried Muresan afirmă, marţi, că, în doi ani cât a fost prim-ministru, ”Viorica Dăncilă ne-a îndepărtat de aderarea la zona euro, în loc să ne apropie”, de aceea numirea de la BNR ”este o decizie total greşită”. ...

Vizualizări: 474, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Oameni care lucrează în structuri care de multe ori au o acţiune care nu se desfăşoară în plină lumină publică, la vedere, pot să îşi depăşească competenţele şi pot să influenţeze decizii în zone în care nu au dreptul să intervină

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, susţine că nu crede în existenţa aşa-numitului „stat paralel”, despre care spune că este o sintagmă generală, însă afirmă că există oameni din servicii secrete, interne sau externe, care pot să intervină în diferite zone, pentru că vor putere fără a îşi asuma responsabilităţi. „Oameni care lucrează în structuri care de multe ori au o acţiune care nu se desfăşoară în plină lumină publică, la vedere, pot să îşi depăşească competenţele şi pot să influenţeze decizii în zone în care nu au dreptul să intervină. (...) Când vorbesc de servicii, nu vorbesc nu numai de servicii interne, vorbesc şi de servicii externe, pentru că se ştie că totdeauna există acţiuni care sunt mai puţin vizibile care pot să afecteze deciziile în statul român”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor....

Vizualizări: 645, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu, către Cîţu: Mai aveţi tupeul să staţi cocoţat acolo şi să le spuneţi românilor cât de bine o duc? / Aroganţa nu vă ajută la nimic / Către coaliţie: PSD este mai bun decât toată coaliţia voastră de pierzători

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, i-a transmis premierului Florin Cîţu că mai are tupeul să stea cocoţat şi să le spună românilor cât de bine o duc, avertizându-l că aroganţa nu îl va ajuta la nimic. Ciolacu a fost ironic şi la adresa lui Ludovic Orban, dar şi a coaliţiei de guvernare: ”PSD este mai bun decât toată coaliţia voastră de pierzători...

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dan Barna, după o întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti: Continuăm eforturile de găsire a unei soluţii pentru scăderea costului vizelor de muncă pentru lucrătorii români care vor dori să se alăture celor care se află deja acolo

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, marţi seară, după o întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, că se continuă eforturile de găsire a unei soluţii pentru scăderea costului vizelor de muncă pentru lucrătorii români care vor dori să se alăture celor care se află deja acolo. ...

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu, despre rezoluţia privind excluderea colaborării cu PSD, propusă de Ludovic Orban: Nu avea niciun sens. Stablisem deja să nu guvernăm cu PSD

Florin Cîţu, despre rezoluţia privind excluderea colaborării cu PSD, propusă de Ludovic Orban: Nu avea niciun sens. Stablisem deja să nu guvernăm cu PSD

Politică

Premierul Florin Cîţu afirmă că rezoluţia privind excluderea unei colaborări a PNL cu PSD, adoptată de Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL la propunerea lui Ludovic Orban, „nu avea niciun sens”, pentru că şi într-o şedinţă anterioară a BPN se decisese ca liberalii să nu guverneze alături de social-democraţi. „Dar am votat-o şi pe asta de astăzi”, spune Cîţu, în acest context. ...

Vizualizări: 468, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul premier Mihai Tudose, ironic la adresa lui Cîţu: Copilul durerii pleacă la Bruxelles. Ţi-ai făcut temele, Florinel?
Nu le-a făcut şi nici nu le poate face. Pentru că-l încurcă greaua moştenire. Aia lăsată de ministrul de Finanţe F. Cîţu

Fostul premier Mihai Tudose, ironic la adresa lui Cîţu: Copilul durerii pleacă la Bruxelles. Ţi-ai făcut temele, Florinel? Nu le-a făcut şi nici nu le poate face. Pentru că-l încurcă greaua moştenire. Aia lăsată de ministrul de Finanţe F. Cîţu

Politică

Fostul premier Mihai Tudose, actual europarlamentar, are o postare ironică la adresa premierului Florin Cîţu, care pleacă joi la Bruxelles, numindu-l ”copilul durerii”, pe care îl întreabă dacă şi-a făcut temele, răspunsul pe care tot el îl dă fiind cănu le-a făcut şi nici nu le poate face, pentru că-l încurcă greaua moştenire lăsată de ministrul de Finanţe Cîţu. ...

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AUR: Alexandru Muraru denunţă fapte care nu există/ Îi cerem public să-şi retragă cu celeritate afirmaţiile mincinoase pe care le colportează în spaţiul public în mod programatic

AUR: Alexandru Muraru denunţă fapte care nu există/ Îi cerem public să-şi retragă cu celeritate afirmaţiile mincinoase pe care le colportează în spaţiul public în mod programatic

Politică

Reprezentanţii AUR susţin că deputatul PNL Alexandru Muraru "denunţă fapte care nu există" şi îl acuză că lansează "atacuri furibunde asupra singurului partid ce reprezintă în mod autentic vocea şi aspiraţiile naţiunii române". Aceştia îi cer lui Muraru "să-şi retragă cu celeritate afirmaţiile mincinoase pe care le colportează în spaţiul public în mod programatic, potrivit agendei grupurilor de interese din care face parte"....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tánczos Barna: Senatul a adoptat proiectul de lege iniţiat de mine pentru protejarea pădurarilor / Agresarea pădurarilor, încadrată la ultraj / În ultimii ani, 6 pădurari au fost omorâţi şi 700 de angajaţi din sistem au fost atacaţi

Senatorul Tánczos Barna:, ministru al Mediului, anunţă, lui seară, că Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege iniţiat pentru protejarea pădurarilor. Potrivit legii, agresarea pădurarilor va fi încadrată la ultraj. Ministrul explică faptul că, în ultimii ani, 6 pădurari au fost omorâţi şi 700 de angajaţi din sistem au fost atacaţi. ...

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, despre Rareş Bogdan: Este un om care a adus foarte mult Partidului Naţional Liberal ca imagine; este un coleg cu care mă înţeleg foarte bine

Cîţu, despre Rareş Bogdan: Este un om care a adus foarte mult Partidului Naţional Liberal ca imagine; este un coleg cu care mă înţeleg foarte bine

Politică

Premierul Florin Cîţu afirmă că are o relaţie bună cu europarlamentarul Rareş Bogdan şi îl cataloghează pe acesta drept "un om politic care a rămas şi jurnalist în acelaşi timp". "Este un om care a adus foarte mult Partidului Naţional Liberal ca imagine (...), este un coleg cu care mă înţeleg foarte bine", afirmă primul ministru. ...

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul de Interne anunţă că 300 de persoane au fost evacuate şi 120 de case distruse, în zonele afectate de inundaţii din judeţul Alba

Ministrul de Interne anunţă că 300 de persoane au fost evacuate şi 120 de case distruse, în zonele afectate de inundaţii din judeţul Alba

Politică

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, anunţă că aproape 300 de localnici din judeţul Alba au fost evacuaţi din calea viiturilor care au lovit mai multe localităţi, iar peste 120 de case şi două drumuri naţionale au fost avariate. Autorităţile precizează că nu sunt victime şi că Guvernul va sprijini financiar zonele afectate. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a noului Guvern, sistate/ Alianţa USR PLUS anunţă delegaţia care va participa la consultările de la Cotroceni/ Alina Gorghiu anunţă ”un 2021 cu linişte politică, cu reforme, cu dialog”

Negocierile între PNL; USR-PLUS şi UDMR pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a noului Guvern au fost sistate, duminică, după numai două ore. Formaţiunile politice nu au ajuns la un acord, iar Alianţa USR PLUS a anunţat delegaţia care va participa la consultările de la Cotroceni şi se pare că-l va propune premier pe Dacian Cioloş. Între timp, senatorul PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook că anul 2021 va fi ”cu linişte politică, cu reforme, cu dialog”. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Klaus Iohannis a numit un membru în Consiliul de Administraţie al CNAS

Klaus Iohannis a numit un membru în Consiliul de Administraţie al CNAS

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentru numirea Anişoarei Ancu în funcţia de membru al Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru un mandat de 4 ani, informează Administraţia Prezidenţială. Ea a fost consilier şi decorată de fostul şef al statului Traian Băsescu....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul de Externe anunţă lansarea Platformei Internaţionale de Responsabilitate pentru Belarus, care să sprijine documentarea şi anchetarea cazurilor de încălcare a drepturilor omului

Ministerul de Externe anunţă lansarea Platformei Internaţionale de Responsabilitate pentru Belarus, care să sprijine documentarea şi anchetarea cazurilor de încălcare a drepturilor omului

Politică

Ministerul de Externe anunţă, mieecuri, că România, alături de alte 18 state participante OSCE şi de Uniunea Europeană, sprijină înfiinţarea Platformei Internaţionale de Responsabilitate pentru Belarus, structură menită să sprijine documentarea şi anchetarea încălcărilor grave ale drepturilor omului produse în Republica Belarus în urma alegerilor prezidenţiale din această ţară din august 2020. România susţine, de asemenea, iniţiativa demarării unei investigaţii sub auspiciile Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului având ca scop aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de aceste încălcări....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă