Papa Francisc îndeamnă, în cartierul dărăpănat al comunităţii rome Lunik IX, la Kosice, în estul Slovaciei, la ”integrare” şi împotriva ”ghetoului”

Vizualizări: 409, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc îndeamnă, în cartierul dărăpănat al comunităţii rome Lunik IX, la Kosice, în estul Slovaciei, la ”integrare” şi împotriva ”ghetoului”

Papa Francisc a îndemnat la ”integrare”, într-o vizită într-un cartier dărăpănat al comunităţii rome, la Kosice, în estul Slovaciei, şi a subliniat că ”punerea oamenilor în ghetou nu rezolvă nimic”, relatează Euronews.

Cu puţin înainte de această vizită a Suveranului Pontif, drumul de acces a fost reparat, marţi, iar electricieni au adus curentul electric în cartierul Lunik IX, devastat de profunde probleme sociale.

”Punerea oamenilor în ghetou nu rezolvă nimic. Atunci când alimentezi închiderea, mai devreme sau mai târziu se inflamează furia. Calea către o coexistenţă paşnică este integrarea”, a tunat Papa argentinian, după ce a ascultat cu atenţie mărturii ale membrilor comunităţii.

Sărăcia şi suprapopularea sunt rele cronice la Lunik IX, unde 4.500 de locuitori trăiesc înghesuiţi într-un spaţiu prevăzut pentru mai puţin de jumătate din acest număr.

Multe dintre locuinţele sociale nu au nici electricitate, nici încălzire, nici gaze naturale şi nici apă curentă, tăiate din cauza facturilor neplătite.

”Dragi fraţi şi surori, prea adesea aţi fost obiectul prejudecăţilor şi judecăţilor nemilioase, stereotipurilor discriminatorii, vorbelor şi faptelor defăimătoare”, a deplâns Papa Francisc.

El i-a sfătuit pe membrii acestei comunităţi izolate să facă ”alegeri curajoase” pentru copiii lor, mai ales în privinţa educaţiei, ”pentru ca ei să crească înrădăcinaţi în originile lor, dar în acelaşii timp fără să excludă nicio posibilitate”.

El i-a încurajat totodată ”să-şi depăşească fricile” printr-o ”muncă cinstită, în demnitate, pentru a-şi câştiga pâinea de zi cu zi” şi a declarat că romii sunt beneveniţi în sânul Bisericii Catolice.

Partea de est a Slovaciei, un stat membru al Uniunii Europene (UE) cu 5,4 milioane de locuitori, este una dintre cele mai sărace în Europa, cu un PIB pe cap de locuitor foarte mic, alături de unele zone din Bulgaria şi România.

Comunitatea romă din Slovacia numără aproximativ 400.000 de persoane, dintre care aproximativ 20% trăiesc în cea mai mare sărăcie în peste 600 de mahalale, în principal în sudul şi estul ţării.

Nikola şi Rene Harakaly, în vârstă de 28 şi, respectiv, 29 de ani, un cuplu care are doi copii şi care a crescut în acest cartier, au studiat cu ajutorul călugărilor salezieni. Ei şi-au găsit amândoi locuri de muncă.

”Părinţii noştri ne-au încurajat să mergem împotriva curentului”, iau spus ei Papei.

”Am făcut un împrumut, am cumpărat un apartament şi ne-am căsătorit în alt cartier din Kosice. Azi, mulţumită tutoror acestor lucruri, le oferim copiilor noştri o viaţă mai fericită, mai demnă şi mai paşnică”, au adăugat ei.

Călugărul Peter Besenyei, conducătorul comunităţii saleziene locale de la Lunik IX, însărcinat cu pastorala romilor în arhideioceza Kosice, i-a salutat, la rândul său, ”pe cei care le dau de muncă adecvat şi le plătesc un salariu cu regularitate romilor, ajutându-i astfel să aibă o viaţă demnă”.

Câteva căsătorii mixte contribuie la ”căderea prejudecăţilor şi stereotipurilor”, a declarat el.

Papa i-a încurajat călduros pe membrii clerului în activitatea lor cu ”marginalii”, în pofida faptului că aceasta ”provoacă uneori neînţelegerea, poate chiar până în Biserică”.

Un locuitor din Lunik IX, Rudolf Mosorov, în vârstă de 66 de ani, consideră că vizita Papei este un ”miracol”.

”El ne va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu”, declară el.

O reprezentantă a Biroului Delegatului guvernamental pentru romi, Iveta Duchonova, declară că, ”în 2016, o anchetă UE privind minorităţile şi discriminarea arăta că 54% dintre romii din Slovacia au fost victime ale discriminării din cauza apartenenţei lor etnice”.

Această discriminare ”persită” şi ”rămâne larg tolerată”, declară ea AFP.

Papa Francisc şi-a încheiat ziua de marţi împreună cu tineri, pe stadionul din Kosice.

Aproximativ un milion de slovaci trăiesc în străinătate, unde caută un loc de muncă mai bine plătit, potrivit unor estimări locale.

Aceasta este prima vizită în străinătate a Suveranului Pontif argentinian, în vârstă de 84 de ani, după ce a fost operat la colon, la începutul lui iulie.

Știri similare

Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Externe

Un avion cargo de tip Boeing 737 exploatat de compania Transair, la bodul căreia se aflau un pilot şi un copilot, a aterizat de urgenţă pe apă, în largul Honolulu, în Hawaii, din cauza unei probleme la motor, a anunţat vineri Agenţia americană a aviaţiei FAA, relatează AFP....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania recunoaşte că a comis un genocid hereros şi namas în Namibia în perioada colonialistă şi acordă un ajutor de dezvoltare în valoare de 1,1 miliarde de euro pe o perioadă de 30 de ani, negociat dur timp de peste cinci ani

Germania recunoaşte că a comis un genocid hereros şi namas în Namibia în perioada colonialistă şi acordă un ajutor de dezvoltare în valoare de 1,1 miliarde de euro pe o perioadă de 30 de ani, negociat dur timp de peste cinci ani

Externe

Germania recunoaşte pentru prima oară, vineri, faptul că a comis ”un genocid” al populaţiilor hereros şi namas, în Namibia, în timpul perioadei coloniale, şi urmează să plătească acestei ţări un ajutor de dezvoltare în valoare de peste un miliard de euro, relatează AFP....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Data-limită în vederea cererii statutului de rezident permanent în Regatul Unit, după Brexit, expiră miercuri; britanicii cu reşedinţa în UE au termen tot până miercuri să-şi ceară titlul de şedere

Data-limită în vederea cererii statutului de rezident permanent în Regatul Unit, după Brexit, expiră miercuri; britanicii cu reşedinţa în UE au termen tot până miercuri să-şi ceară titlul de şedere

Externe

Cetăţenii europeni care trăiesc în Regatul Unit pot depune până miercuri o cerere prin care să obţină statutul de rezident permanent, iar începând de joi cei care nu au depus această cerere îşi pierd dreptul legal de a munci sau de a avea acces la anumite îngrijiri sau prestaţii sociale în regat, relatează Euronews....

Vizualizări: 521, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
BioNTech şi Pfizer promit UE până la 75 de milioane de doze suplimentare în trimestrul doi şi anunţă o accelerare a livrărilor începând de la 15 februarie

BioNTech şi Pfizer promit UE până la 75 de milioane de doze suplimentare în trimestrul doi şi anunţă o accelerare a livrărilor începând de la 15 februarie

Externe

Compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech anunţă luni o accelerare a livrărilor către Uniunea Europeană (UE) a vaccinului împotriva covid-19 pe care l-a dezvoltat împreună cu laboratorul american Pfizer şi promite până la 75 de milioane de doze în plus în al doilea trimestru al lui 2021, începând de la 15 februarie, relatează AFP....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel, după alegerile legislative germane

Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel, după alegerile legislative germane

Externe

Cine este succesorul Angelei Merkel este o întrebare fără răspuns la o zi după alegerle legislative germane, după anunţarea unor rezultate provizorii potrivit cărora Paritdul Social Democrat (SPD) condus Olaf Scholz depăşeşte cu un scor mic (25,7%) Uniunea Creştin Democrată a cancelarului în exerciţiu condus de către Armin Laschet (24,1%), relatează AFP care prezintă patru scenarii posibile în urma acestor rezultate....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prime analize toxicologice liniştitoare, în urma exploziei de la Leverkusen

Prime analize toxicologice liniştitoare, în urma exploziei de la Leverkusen

Externe

Primele analize ale unor partcule chimice răspândite în mediu în urma exploziei la o instalaţie de tratarea deşeurilor, în Gemrania, marţi, soldată cu cel puţin cinci morţi, se dovedesc liniştitoare, anunţă vineri autorităţile sanitare, relatează AFP....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Armata rusă începe să se retragă din zone situate la frontiera cu Ucraina

Armata rusă începe să se retragă din zone situate la frontiera cu Ucraina

Externe

Armata rusă şi-a început retragerea din zone situate la frontiera cu Ucraina, unde a comasat zeci de mii de militari, de săptămâni de zile, provocând o intensificare a tensiunilor internaţionale, a anunţat vineri Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile ruse de presă, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nou incendiu, în apropiere de Atena, la poalele muntelui Parnita; principala autostradă care leagă sudul şi nordul ţării, parţial închisă

Nou incendiu, în apropiere de Atena, la poalele muntelui Parnita; principala autostradă care leagă sudul şi nordul ţării, parţial închisă

Externe

Un nou incendiu de pădure a izbucnit marţi la poalele Muntelui Parnita, la 30 de kilometri nord de Atena, după ce 3.000 de hectare au fost devastate în weekend, iar autorităţile au închis, din precauţie, o parte a autorstrăzii care asigură o legătură între capitala greacă, sudul şi nordul ţării, au anunţat pompierii, relatează AFP....

Vizualizări: 426, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

Externe

Miniştrii de Externe din statele membre G7 condamnă joi, ”cu cea mai mare fermitate”, arestarea de către Belarus a jurnalistului din opoziţie Roman Protasevici şi a partenerei sale Sofia Sapega şi cer ”eliberea imediată şi necondiţionată” a acestora şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Canada a catalogat oficial Proud Boys ca grupare teroristă

Canada a catalogat oficial Proud Boys ca grupare teroristă

Externe

Canada a etichetat oficial Proud Boys, colectiv extremist de dreapta care a câştigat notorietate în SUA în ultimele luni, drept grupare teroristă, a anunţat guvernul din Ottawa miercuri, potrivit NBC News. ...

Vizualizări: 405, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă