Oficial taliban: Femeile afgane nu ar trebui să aibă voie să lucreze alături de bărbaţi

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oficial taliban: Femeile afgane nu ar trebui să aibă voie să lucreze alături de bărbaţi

Femeilor afgane nu ar trebui să li se permită să lucreze alături de bărbaţi, a declarat o personalitate de rang înalt din guvernul taliban, o poziţie care, dacă ar fi pusă în aplicare în mod oficial, le-ar interzice efectiv angajarea în birouri guvernamentale, bănci, companii mass-media şi nu numai, transmite Reuters.

Waheedullah Hashimi, o personalitate a talibanilor, a declarat pentru Reuters că gruparea va implementa pe deplin versiunea sa de sharia sau legea islamică, în pofida presiunilor din partea comunităţii internaţionale pentru a permite femeilor dreptul de a lucra acolo unde doresc.

De când mişcarea islamică a venitla putere luna trecută, oficialii talibani au spus că femeile vor putea lucra şi studia în limitele stabilite de sharia. Dar a existat o incertitudine mare cu privire la ce efect practic va avea asupra capacităţii lor de a-şi păstra locul de muncă.

Când talibanii au condus ultima dată Afganistanul în perioada 1996-2001, femeilor li s-a interzis angajarea şi educaţia.

Problema are o importanţă majoră pentru comunitatea internaţională şi ar putea avea un impact asupra cuantumului ajutorului şi al altor asistenţe acordate Afganistanului, aflat în criza economică.

„Ne-am luptat aproape 40 de ani pentru a aduce (sistemul) legii sharia în Afganistan”, a spus Hashimi într-un interviu. Sharia … nu permite bărbaţilor şi femeilor să se reunească sau să stea împreună sub un singur acoperiş. Bărbaţii şi femeile nu pot lucra împreună. Este clar. Nu li se va permite să vină la birourile noastre şi să lucreze în ministerele noastre „.

Nu este clar în ce măsură comentariile lui Hashimi reflectă politicile noului guvern, deşi acestea par să meargă mai departe decât comentariile publice făcute de alţi oficiali.

În zilele de după cucerirea puterii la Kabul, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat reporterilor că femeile sunt o parte importantă a comunităţii şi că vor lucra ”în diferite sectoare”.

De asemenea, el s-a referit în mod specific la femei, într-un apel pentru revenirea funcţionarilor guvernamentali locurile lor de muncă.

Cu toate acestea, numirile de cabinet anunţate la 7 septembrie nu includid femei şi au avut loc relatări pe scară largă despre femeile trimise acasă de la locul lor de muncă.

Hashimi a declarat că interdicţia asupra femeilor se va aplica şi în sectoare precum mass-media şi sectorul bancar, unde femeile au devenit din ce în ce mai prezente de la înlăturarea talibanilor în 2001 şi instalarea unui guvern susţinut de Occident.

Contactul dintre bărbaţi şi femei în afara casei va fi permis în anumite circumstanţe, de exemplu atunci când se va consulta un medic de sex masculin, a adăugat el.

Femeilor ar trebui, de asemenea, să li se permită să studieze şi să lucreze în sectoarele educaţiei şi cel medical, unde pot fi amenajate facilităţi separate pentru utilizarea lor exclusivă.

„Desigur, vom avea nevoie de femei, de exemplu în medicină, în educaţie. Vom avea instituţii separate pentru ele, spitale separate, universităţi separate poate, şcoli separate”, a explicat acesta.

Duminică, noul ministru al Educaţiei al talibanilor a declarat că femeile ar putea studia la universitate, dar că ele trebuie separate de bărbaţi.

Femeile au organizat mai multe proteste în Afganistan, cerând păstrarea drepturilor pe care le-au câştigat în ultimele două decenii. Unele mitinguri au fost rsipite de bărbaţi înarmaţi talibani care au tras în aer.

Îmbunătăţirea drepturilor femeilor, mai vizibile în centrele urbane decât în zonele rurale profund conservatoare, au fost citate în repetate rânduri de Statele Unite drept unul dintre cele mai mari succese ale operaţiunii sale de 20 de ani în această ţară, care s-a încheiat oficial pe 31 august.

Rata de participare a femeilor la forţa de muncă a fost de 23% în 2020, potrivit Băncii Mondiale, în creştere de la efectiv zero în timpul guvernării anterioare a talibanilor.

Știri similare

Comisia Europeană iniţiază acţiuni esenţiale care vizează constituirea unui front comun pentru a învinge COVID-19

Comisia Europeană iniţiază acţiuni esenţiale care vizează constituirea unui front comun pentru a învinge COVID-19

Externe

Cu două zile înainte de reuniunea liderilor europeni pe tema răspunsului coordonat la criza cauzată de pandemia de COVID-19, Comisia Europeană a stabilit o serie de acţiuni necesare pentru a intensifica lupta împotriva pandemiei. Într-o Comunicare adoptată marţi CE îndeamnă statele membre să intensifice campania de vaccinare: ar trebui ca până în martie 2021 cel puţin 80 % dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani şi 80 % dintre cadrele medicale şi asistenţii sociali din fiecare stat membru să fie vaccinaţi, arată un comunicat de presă al instituţiei. Iar până în vara anului 2021, ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puţin 70 % din populaţia lor adultă....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia a înregistrat primele cazuri de transmitere a gripei aviare la om

Rusia a înregistrat primele cazuri de transmitere a gripei aviare la om

Externe

Rusia a anunţat, sâmbătă, că a înregistrat primele cazuri de transmitere a gripei aviare de la păsări la om şi că a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la această “descoperire importantă”, a declarat Anna Popova, care conduce agenţia sanitară rusă Rospotrebnadzor....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Uşoară întârziere în livrarea vaccinurilor Pfizer-BioNTech în opt state membre UE, din cauza unei probleme logistice la fabrica Pfizer din Puurs în Belgia; situaţia a fost rezolvată, anunţă producătorul

Livrări de vaccinuri împotriva covid-19 în opt state membre ale Uniunii Europene (UE) - inclusiv în Spania - urmează să conducă la o întârziere, din cauza unei probleme logistice la fabrica Pfizer din Belgia, a anunţat Ministerul spaniol al Sănătăţii luni, la o zi după lansarea oficială a unei campanii de vaccinare în Uniunea Europeană, relatează AFP....

Vizualizări: 416, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump pune Iranul în gardă în urma unor tiruri de rachetă vizând Ambasada SUA la Bagdad şi înaintea marcării unui an de la asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani

Trump pune Iranul în gardă în urma unor tiruri de rachetă vizând Ambasada SUA la Bagdad şi înaintea marcării unui an de la asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani

Externe

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a ameninţat că va considera ”Iranul de vină” în cazul unui atac mortal împotriva unor americani în Irak, odată cu apropierea marcării unui an de la asasinarea generalului irakian Qassem Soleimani într-un atac american cu o dronă la Bagdad, relatează AFP....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Senatul american l-a confirmat pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite

Senatul american l-a confirmat pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite

Externe

Senatul american l-a confirmat, miercuri, pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite, plasându-l pe judecătorul cu experienţă îndelungată în instanţe federale de apel, care a fost nominalizat la un moment dat la Curtea Supremă, la conducerea unei agenţii esenţiale pentru agenda de politică internă a preşedintelui Joe Biden....

Vizualizări: 401, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE-EMA examinează cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului anticovid Johnson&Johnson, în urma raportării a ptaru cazuri, unul mortal

UPDATE-EMA examinează cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului anticovid Johnson&Johnson, în urma raportării a ptaru cazuri, unul mortal

Externe

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 Johnson&Johnson şi formarea unor cheaguri de sânge, după raportarea a patru cazuri - între care unul mortal, relatează AFP....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei guvernatori pro-Trump rivalizează pe eşicherul drept al scenei politice americane, cu un ochi aţintit asupra alegerilor prezidenţiale

Trei guvernatori pro-Trump rivalizează pe eşicherul drept al scenei politice americane, cu un ochi aţintit asupra alegerilor prezidenţiale

Externe

Trei guvernatori republicani rivailzează în decizii conservatoare - lupta împotriva avortului, ridicarea restricţiilor impuse armelor de foc sau lupta aprigă împotriva măsurilor anticovid - cu un ochi aţintit asupra viitoarelor alegeri prezidenţiale americane, ca şi cum s-ar fi angajat într-o cursă a celui mai trumpist dintre trumpişti, relatează AFP....

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poliţia belgiană caută un militar înarmat, simpatizant al extremei drepte şi calificat drept terorist, în urma proferării unor ameninţări la adresa statului şi unor personalităţi publice; înttre ţinte, virusologul Marc Van Ranst, ţinta unor activişti ”antimască”

Zeci de poliţişti belgieni căutau miercuri un militar înarmat, cunoscut ca fiind apropiat extremei drepte, fugar, după ce a proferat ameninţări la adresa statului şi unor personalităţi publice, a anunţat parchetul federal belgian, care a preluat dosarul, relatează AFP.....

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bărbat acuzat că a făcut parte dintr-o celulă celebră a grupării Stat Islamic arestat în Marea Britanie / Membrii grupării ar fi ucis 27 de ostatici, între care jurnalişti şi lucrători umanitari

Un bărbat acuzat că a făcut parte dintr-o celulă celebră a grupării Stat Islamic - Beatles - care a ucis 27 ostatici, inclusiv jurnalişti şi lucrători umanitari, a fost arestat pentru terorism în Marea Britanie, transmite BBC. ...

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un bărbat condamnat la moarte cu privire la o triplă crimă extrem de violentă, John Hummel, executat cu injecţia letală în Texas, în urma unei amânări din cauza covid-19

Un bărbat condamnat la moarte cu privire la o triplă crimă extrem de violentă, John Hummel, executat cu injecţia letală în Texas, în urma unei amânări din cauza covid-19

Externe

Un bărbat condamnat la moarte după ce a fost găsit vinovat de o triplă crimă extrem de violentă, John Hummel, în vârstă de 45 de ani, primul care a obţinut o amânare a execuţiei din cauza pandemiei covid-19, a fost executat în statul american Texas, relatează AFP....

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şaptesprezece elevi, răniţi uşor în Austria, în ultima zi înaintea vacanţei de vară, în urma deraierii unui tren; un vagon a căzut de la patru metri înălţime în râul Mur, în provincia Salzburg

Şaptesprezece elevi, răniţi uşor în Austria, în ultima zi înaintea vacanţei de vară, în urma deraierii unui tren; un vagon a căzut de la patru metri înălţime în râul Mur, în provincia Salzburg

Externe

Şaptesprezece elevi au fost uşor răniţi, după ce un tren la bordul căreia se aflau zeci de elevi a deraiat, vineri, în provincia Salzburg, în Alpii austrieci, iar un vagon a căzut patru metri şi s-a răsturnat pe o parte într-un râu, anunţă autorităţile, relatează The Associated Press şi DPA....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă