Drama medicală “Doctorul cel bun” continuă cu sezonul patru, la AXN

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Drama medicală “Doctorul cel bun” continuă cu sezonul patru, la AXN

Drama medicală “Doctorul cel bun/ The Good Doctor”, urmărită de milioane de telespectatori din întreaga lume, va continua la AXN cu sezonul patru, din 16 septembrie.

Serialul va fi difuzat în fiecare joi seară, câte două episoade fiind programate de la ora 21.00.

“Doctorul cel bun”, cu Freddie Highmore (”Bates Motel”, ”August Rush”, ”Charlie & The Chocolate Factory”) în rolul principal, urmăreşte povestea emoţionantă a lui Shaun Murphy, un tânăr care are autism şi care începe un stagiu la secţia de chirurgie a unui spital din California.

În sezoanele anterioare, Shaun şi-a îmbunătăţit abilităţile de comunicare şi interacţiune cu pacienţii şi colegii, dezvoltând relaţii de prietenie cu ceilalţi rezidenţi, iar pe plan personal a explorat pentru prima dată dificultatea relaţiilor de dragoste.

Al patrulea sezon aduce noi provocări pentru personajul principal, atât pe plan personal, cât şi profesional.

Antonia Thomas (Dr. Claire Browne), Hill Harper (Dr. Marcus Andrews), Richard Schiff (Dr. Aaron Glassman), Paige Spara (Lea Dilallo), Will Yun Lee (Dr. Alex Park), Fiona Gubelman (Dr. Morgan Reznick) şi Christina Chang (Dr. Audrey Lim) îşi reiau rolurile, în timp ce Noah Galvin (Asher Wolke), Summer Brown (Olivia Jackson), Brian Marc (Ricky Guerin) şi Bria Samoné Henderson (Jordan Allen) se alătură distribuţiei ca patru rezidenţi de care Shaun va trebui să se ocupe, să îi ghideze şi să le ofere sprijin în momentele decisive.

Serialul este produs de Sony Pictures Television şi ABC Studios, cu David Shore (”House”) scenarist şi producător executiv. Daniel Dae Kim (actor în ”Lost” şi ”Hawaii Five-0”), Erin Gunn, David Kim şi Sebastian Lee sunt şi ei producători executivi.

Știri similare

Lena Dunham lansează o gamă vestimentară dedicată femeilor supraponderale

Lena Dunham lansează o gamă vestimentară dedicată femeilor supraponderale

Entertainment

Actriţa şi scenarista Lena Dunham, creatoarea serialului „Girls”, a anunţat luni că lansează o gamă vestimentară dedicată femeilor supraponderale, cu obiectivul de a opri prejudecata că acestea sunt „mai proaste”, relatează The Guardian. ...

Vizualizări: 415, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Thrillerul „Prada”, cea mai vizionată premieră pe Disney+

Thrillerul „Prada”, cea mai vizionată premieră pe Disney+

Entertainment

Aclamatul film thriller, „Prada”/ „Prey” de la 20th Century Studios este cea mai vizionată premieră de film pe Disney+, sub brandul Star, în toate teritoriile unde platforma de streaming este disponibilă, în primele trei zile de la lansarea producţiei. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 24 septembrie, la Bucureşti şi Cluj-Napoca

Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 24 septembrie, la Bucureşti şi Cluj-Napoca

Entertainment

Ediţia a 12-a a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 24 septembrie în mai multe spaţii din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Unele dintre cele mai aşteptate filme ale anului vor putea fi vizionate pe ecran mare şi vor fi însoţite de poveştile din culise spuse de echipelor lor....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Conacul unde s-au filmat scene din „Naşul”, pus în vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari de prorietarul care este ameninţat cu falimentul – FOTO

Conacul unde s-au filmat scene din „Naşul”, pus în vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari de prorietarul care este ameninţat cu falimentul – FOTO

Entertainment

Conacul în care au fost filmate scene din "Naşul", în regia lui Francis Ford Coppola, este scos la vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari (75 de milioane de euro) de prorietarul care este ameninţat cu falimentul. El este obligat de tribunalul american să vândă ieftin această somptuoasă locuinţă din Beverly Hills. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Johnny Depp va fi onorat anul acesta la Festivalul de la San Sebastian cu premiul Donostia

Johnny Depp va fi onorat anul acesta la Festivalul de la San Sebastian cu premiul Donostia

Entertainment

Actorul american Johnny Depp, descris de Festivalul de Film de la San Sebastian din Spania drept „unul dintre cei mai talentaţi şi versatili actori ai cinematografiei contemporane”, va primi cea mai înaltă distincţie, Donostia Award, la ceremonia care va avea loc pe 22 septembrie, anunţă Variety. ...

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
R. Kelly a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane în New York

R. Kelly a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane în New York

Entertainment

Cântăreţul R. Kelly, 54 de ani, a fost găsit vinovat, luni, la New York, pentru că a recrutat femei şi minore pentru sex, juraţii declarându-l vinovat de toate cele nouă capete de acuzare, potrivit The New York Times. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CRONOLOGIE – Kirk Douglas, Olivia de Havilland, Sean Connery, Kenzo, Luis Sepulveda, Little Richard şi Eddie Van Halen, între personalităţile care au murit în 2020

CRONOLOGIE – Kirk Douglas, Olivia de Havilland, Sean Connery, Kenzo, Luis Sepulveda, Little Richard şi Eddie Van Halen, între personalităţile care au murit în 2020

Entertainment

Actorii Kirk Douglas, Olivia de Havilland, Max von Sydow, Sean Connery, Michel Piccoli, Diana Rigg, scriitorii Luis Sepulveda, John le Carré, compozitorul Ennio Morricone, Little Richard, Eddie Van Halen, Juliette Gréco, artistul plastic Christo, regizorul Alan Parker, designerul Kenzo şi manechinul Stella Tennant se numără între personalităţile internaţionale care au decedat în 2020. ...

Vizualizări: 684, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă