Atacurile de la 11 septembrie 2001 – Preşedintele Joe Biden face apel la unitate

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atacurile de la 11 septembrie 2001 – Preşedintele Joe Biden face apel la unitate

Preşedintele american Joe Biden a făcut apel la unitate în timp ce ţara pe care o conduce de aproximativ nouă luni se pregăteşte să comemoreze victimele atacurilor teroriste de la 11 septembrie.

Într-o înregistrare video lansată vineri, el a adus un omagiu celor 2.977 de oameni care şi-au pierdut vieaţa în acea zi de marţi.

„Îi onorăm pe toţi cei care şi-au riscat şi şi-au dat viaţa în minutele, orele, lunile şi anii de după”, a spus Biden despre lucrătorii din serviciile de urgenţă care au răspuns atunci.

Evenimente de comemorare vor avea loc sâmbătă.

„Nu contează cât timp a trecut, aceste comemorări aduc îmapoi tot ce este mai dureros ca şi când tocmai ai fi primit vestea în urmă cu câteva secunde”, a mai spus preşedintele.

El a vorbit şi despre „forţele întunecate” ale naturii umane – „teama şi furia, ranchiuna şi violenţa împotriva americanilor musulmani” care au urmat atacurilor – şi a spus că unitatea a rămas „cea mai mare putere” a Statelor Unite.

„Am învăţat că unitatea este singurul lucru care nu trebuie să se rupă vreodată”.

Atacurile din urmă cu 20 de ani au fost plănuite de gruparea al-Qaeda, după cum a fost revendicat ulterior. Patru avioane de pasageri au fost implicate. Două au lovit turnurile gemene World Trade Center din New York, unul s-a prăbuşit peste o clădire a Pentagonului, în apropiere de Washington DC, iar al patrulea, pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii au ripostat acţiunii teroriştilor.

Preşedintele Biden va conduce comemorarea de sâmbătă, când va vizita cele cele trei locuri ale atacului alături de prima doamnă, Jill Biden.

Vor fi ţinute şase momente de reculegere pentru acelea când turnurile gemene au fost lovite şi au căzut, când Pentagonul a fost atacat şi când Zborul 93 s-a prăbuşit.

Joe Biden şi prima doamnă au ajuns la New York. Comemorările au loc într-un moment dificil pentru preşedinte, care a fost criticat în ultimele săptămâni pentru operaţiunea de evacuare din Afganistan, care a pus capăt celor 20 de prezenţă americană.

Biden a promis că SUA vor părăsi Afganistanul până la a 20-a comemorare a atacutilor şi a spus că este puţin probabil ca talibanii să captureze ţara. Gruparea militantă a preluat controlul ţării în mai puţin de zece zile.

Știri similare

Irlanda de Nord: Loialiştii afirmă că dacă UE nu acceptă modificarea acordului pentru Brexit va fi deschisă ”o cutie a Pandorei”

Irlanda de Nord: Loialiştii afirmă că dacă UE nu acceptă modificarea acordului pentru Brexit va fi deschisă ”o cutie a Pandorei”

Externe

Acordul de pace în Irlanda de Nord, din 1998, este în pericol şi va fi deschisă o ”cutie a Pandorei” cu declanşarea unor proteste şi a unei crize politice, dacă Uniunea Europeană nu va accepta schimbări semnificatice ale acordului pentru Brexit, a avertizat vineri David Campbell, preşedintele Consiliului Comunităţilor Loialiste, care reprezintă opiniile loialiştilor paramilitari, transmite Reuters....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ţările europene se pregăteau miercuri să înceapă utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al J&J

Ţările europene se pregăteau miercuri să înceapă utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al J&J

Externe

Ţările europene se pregăteau miercuri să înceapă utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al Johnson & Johnson şi să accelereze campaniile de vaccinare, după ce autoritatea europeană de reglementare în domeniul sănătăţii şi-a dat acordul, iar livrările au fost reluate după o săptămână de pauză, transmite Reuters....

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bianţul dublului atentat de la Bagdad creşte la 32 de morţi şi 110 răniţi

Bianţul dublului atentat de la Bagdad creşte la 32 de morţi şi 110 răniţi

Externe

Cel puţin 32 de persoane au fost ucise, iar alte 110 au fost rănite joi, într-o piaţă, la Bagdad, într-un dublu atentat sinucigaş, a anunţat ministrul Sănătăţii Hassan al-Tamimi, cel mai sângeros atac din ultimii trei ani în capitala iraliană, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Telefonul portabil al lui Emmanuel Macron, spionat de Pegasus

Telefonul portabil al lui Emmanuel Macron, spionat de Pegasus

Externe

Le Monde a dezvăluit, marţi, că telefonul portabil al preşedintelui Franţei Emmanuel Macron a fost infectat de programul de spionaj informatic Pegasus. Potrivit cotidianului de seară, operaţiunea a fost condusă în numele serviciilor de informaţii marocane. ...

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele ales Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump

Preşedintele ales Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump

Externe

Preşedintele ales al Statelor Unite Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor săi în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump după încheierea mandatului acestuia, a declarat duminică viitorul şef de cabinet al Casei Albe, Ron Klain, transmite Reuters....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mii de oameni manifestează la Idleb, marcând zece ani de ”revoluţie”

Mii de oameni manifestează la Idleb, marcând zece ani de ”revoluţie”

Externe

Mii de persoane au manifestat luni la Idleb, ultima mare regiune din Siria aflată sub controlul unor grupări rebele şi jihadiste, marcând zece ani de la îneputul revoltei faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, care s-a transformat într-un război devastator, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul francez al Sănătăţii: Franţa s-ar putea îndrepta spre valul patru al epidemiei de Covid-19

Ministrul francez al Sănătăţii: Franţa s-ar putea îndrepta spre valul patru al epidemiei de Covid-19

Externe

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, a cerut duminică francezilor să se vaccineze în număr cât mai mare, el avertizând că Franţa s-ar putea îndrepta spre valul patru al epidemiei de Covid-19, până la sfârşitul acestei luni, din cauza răspândirii variantei Delta, care este mult mai contagioasă, transmite Reuters....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Varşovia îi acordă o viză umanitară atletei belaruse fugare la JO de la Tokyo Kristina Ţimanuskaia; soţul alergătoarei, Arseni Jdanevici, se află în Ucraina

Varşovia îi acordă o viză umanitară atletei belaruse fugare la JO de la Tokyo Kristina Ţimanuskaia; soţul alergătoarei, Arseni Jdanevici, se află în Ucraina

Externe

Atleta belarusă Kristina Ţimanuskaia, care a fost la un pas de a fi repatriată cu forţa duminică în Belarus, după ce şi-a criticat antrenorii la Jocurile Olimpce (JO) de la Tolyo, s-a refugiat luni în incinta Ambasadei Poloniei în Japonia şi urmează să sosească în Polonia în zilele următoare, cu o ”viză umanitară”, relatează Reuters....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un al patrulea deputat conservator din tabăra lui Merkel demisionează din Bundestag; Tobias Zech de la CSU a oferit consiliere partidului macedonean VMRO în 2016 şi a participat ca deputat german la mitinguri de campanie în Macedonia de Nord

Un al patrulea deputat conservator din tabăra lui Merkel demisionează din Bundestag; Tobias Zech de la CSU a oferit consiliere partidului macedonean VMRO în 2016 şi a participat ca deputat german la mitinguri de campanie în Macedonia de Nord

Externe

Un a patrulea deputat conservator, Tobias Zech, un ales al Uniunii Creştin Sociale, din tabăra Angelei Merkel, care se confruntă cu dificultăţi în urma scandalului comisionelor la achiziţia măştior de protecţie, pleacă din funcţie din cauza unui conflict de interese, a anunţat CSU, relatează AFP....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Australia a raportat primul deces legat de Covid-19 în 2021

Australia a raportat primul deces legat de Covid-19 în 2021

Externe

Australia a raportat, duminică, primul său deces legat de coronavirus din acest an, în statul statul New South Wales, care se confruntă cu un focar al variantei Delta, fiind anunţate 77 de cazuri de infectare, relatează Reuters....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă