Joe Biden şi Xi Jinping au discutat despre gestionarea competiţiei dintre SUA şi China şi evitarea unui conflict

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Joe Biden şi Xi Jinping au discutat despre gestionarea competiţiei dintre SUA şi China şi evitarea unui conflict

Preşedintele american Joe Biden a discutat la telefon cu omologul chinez, Xi Jinping, timp de 90 de minute, joi, a declarat un oficial american citat de Reuters.

Cei doi lideri au vorbit despre nevoia de a evita ca întrecerea dintre cele mai mari economii ale lumii să ajungă la conflict.

Relaţiile dintre Washington şi Beijing au ajuns la cel mai scăzut nivel în ultimele decenii şi convorbirea de joi a lor a fost a doua de când Biden a preluat funcţia, în ianuarie.

Un comunicat al Casei Albe arată că preşedinţii au avut „o discuţie cuprinzătoare, strategică”, inclusiv despre zone „în care interesele noastre converg şi zone în care interesele, valorile şi perspectivele sunt diferite”.

Conversaţia a fost centrată pe probleme economice, schimbările climatice şi Covid-19, a declarat oficialul.

Presa de stat chineză a relatat că discuţia a fost „sinceră” şi „detaliată”, adăugând că preşedintele Xi a spus că politica SUA  cu privire la China impune mari dificultăţi relaţiei celor două ţări. În plus, cele două părţi au fost de acord să menţină un contact frecvent şi să ceară echipelor operative să comunice mai mult.

Întâlniri la nivel înalt ocazionale de la prima convorvire dintre Biden şi Xi, în februarie, au generat un progres insuficient legat de mai multe aspecte, de la schimbările climatice la drepturile omului şi transparenţă privind originea Covid-19.

În lunile ulterioare, cele două părţi s-au criticat reciproc constant, deseori recurgând la atacuri publice, impunând sancţiuni privind oficialii de ambele părţi şi criticându-se reciproc pentru că nu îşi menţin obligaţiile internaţionale.

Știri similare

SUA informează Rusia şi NATO că nu revin în Tratatul de dezarmare ”Cer deschis”, după ce Rusia face demersuri în vederea retrageriidin tratat

SUA informează Rusia şi NATO că nu revin în Tratatul de dezarmare ”Cer deschis”, după ce Rusia face demersuri în vederea retrageriidin tratat

Externe

Statele Unite au informat Rusia cu privire la faptul că Washingtonul nu revine în cadrul Tratatului ”Cer deschis” (”Open Skies”) de dezarmare, care autorizează o supraveghere aeriană paşnică a ţărilor semnatare, declară Reuters un oficial american care confirmă astfel o dezvăluire Associated Press (AP)....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zeci de republicani din fosta administraţie Bush pleacă din partid, afirmând că este ”un cult Trump”

Zeci de republicani din fosta administraţie Bush pleacă din partid, afirmând că este ”un cult Trump”

Externe

Zeci de republicani din administraţia fostului preşedinte George W. Bush pleacă din partid, nemulţumiţi de incapacitatea multor parlamentari republicani de a se îndepărta de Donald Trump după ce afirmaţiile false ale acestuia că alegerile au fost fraudate au dus la asaltul susţinătorilor lui asupra Capitoliului din Washington, luna trecută, transmite Reuters....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

Externe

Unele state americane se pregătesc să înceapă vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech, în urma avizului în unanimitate dat de o comisie consultativă privind practicile de imunizare a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) al Statelor Unite, transmite Reuters....

Vizualizări: 530, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Johnson îi propune lui Macron o ”restabilire a cooperării” în urma crizei diplomatice a submarinelor australiene, francezul aşteaptă ”propuneri”

Johnson îi propune lui Macron o ”restabilire a cooperării” în urma crizei diplomatice a submarinelor australiene, francezul aşteaptă ”propuneri”

Externe

Premierul britanic Boris Johnson i-a propus vineri preşedintelui francez Emmanuel Macron ”restabilirea unei cooperări între Franţa şi Regatul Unit” după criza diplomatică a submarinelor, a anunţat Palatul Élysée în urma unei convorbiri între cei doi lideri, ”la cererea” premierului britanic, relatează AFP....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Yair Lapid l-a informat pe preşedintele israelian Reuven Rivlin că a reuşit să formeze un guvern, dar că rămân încă dificultăţi de rezolvat

Yair Lapid l-a informat pe preşedintele israelian Reuven Rivlin că a reuşit să formeze un guvern, dar că rămân încă dificultăţi de rezolvat

Externe

Liderul partidului de centru Yesh Atid din Israel, Yair Lapid, l-a informat miercuri pe preşedintele Reuven Rivlin că a reuşit să formeze un guvern, dar că rămân încă dificultăţi de rezolvat, evoluţie care poate duce la încheierea prezenţei de 12 ani a lui Benjamin Netanyahu în fruntea guvernului, relatează Times of Israel....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin trei morţi şi şapte răniţi într-o explozie puternică în Kabul

Cel puţin trei morţi şi şapte răniţi într-o explozie puternică în Kabul

Externe

O explozie puternică, urmată de focuri sporadice de armă, a avut loc marţi în capitala afgană Kabul, în apropiere de ”zona verde” puternic fortificată a oraşului, unde se află clădiri guvernamentale şi ambasade străine, evenimentul fiind soldat cu cel puţin trei morţi şi şapte răniţi, au declarat oficiali ai poliţiei şi Ghulam Dastagir Nazari, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, transmite Reuters....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zelenski, despre când se va termina războiul: Depinde de problema pierderilor pe care le va suferi Rusia / Este nevoie de mai multe lupte, este nevoie de mai multe rezultate pentru a convinge / Preşedintele afirmă că peste 43.000 de soldaţi ruşi au murit

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că durata războiului depinde direct de pierderile pe care le va suferi Rusia, acesta fiind principalul lucru la care ar trebui să se gândească toţi cei care ajută Ucraina. ”Este nevoie de mai multe lupte, este nevoie de mai multe rezultate pentru a convinge”, afirmă preşedintele care susţine că peste 43.000 de soldaţi ruşi au murit. ...

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SUA cumpărără 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech, iar Guvernul are opţiunea, prin acord, să cumpere alte 400 de milioane de doze suplimentare, anunţă Pentagonul

SUA cumpărără 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech, iar Guvernul are opţiunea, prin acord, să cumpere alte 400 de milioane de doze suplimentare, anunţă Pentagonul

Externe

Statele Unite au cumpărat 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva covid-19 de la alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech, care urmează să fie livrate până în iulie, a anunţat miercuri Pentagonul, iar comanda totală americană creşte astfel la 400 de milioane de doze, relatează AFP....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă