Trei persoane, acuzate de uzurparea identităţii a şapte victime ale surpării Champlain Towers South în Florida

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei persoane, acuzate de uzurparea identităţii a şapte victime ale surpării Champlain Towers South în Florida

Trei persoane acuzate de uzurparea identităţii unor victme ale surpării unui imobil care s-a surpat la 24 iunie în Florida au fost arestate, au anunţat autortiăţile locale, relatează AFP.

Persoanele arestate s-au dat drept şapte victime ale catastrofei – cinci morţi şi doi supraveţuitori – cu scopul de a cere noi carduri de credit, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, procurorul comitatului Miami-Dade, Katherine Fernandez Rundle.

Cu ajutorul acestor mijloace de plată, suspecţii au cumpărat diverse lucruri, între care încălţăminte şi genţi de lux, din centre comerciale, şi au efectuat viramente bancare.

Ele au achiziţionat împreună bunuri în valoare de cel puţin 45.000 de dolari, precizează autorităţile.

Blocul de 12 etaje de pe faleză, Champlain Towers South, s-a surpat parţial în noaptea de 24 iunie, la Surfside, la nord de Miami Beach, omorând 98 de oameni.

Cele trei persoane arestate – identificate ca fiind Betsy Alejandra Cacho-Medina; prietenul său Rodney Choute şi Kimberley Michelle Johnson – par să fie ”nişte hoţi foarte abili”, ”profesionişpti”, acuză Fernandez Rundle.

Ei riscă să fie inculpaţi de fraudă, uzurpare de identitate şi folosire de documente falsficate.

Ancheta a început la 9 iulie, după ce sora uneia dintre persoanele moarte în surparea blocului a descoperit că cineva a modificat datele bancare ale dispărutei şi a informat poliţia.

”Ce tragedie este ca persoane să încerce să profite de această situaţie”, a deplâns primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine Cava, care s-a dus zilnic la faţa locului.

O anchetă este în conrinuare în curs în vederea stabilirii cauzelor acestei catastrofe.

Știri similare

Germania îşi retrage plutonul NATO staţionat în Lituania, în urma unor acuzaţii de rasism, antisemitism şi agresiuni sexuale dezvăluite de revista Der Spiegel

Germania îşi retrage plutonul NATO staţionat în Lituania, în urma unor acuzaţii de rasism, antisemitism şi agresiuni sexuale dezvăluite de revista Der Spiegel

Externe

Germania şi-a rechemat un pluton NATO aflat în misiune în Lituania, în urma unor dezvăluiri ale revistei Der Spiegel, potrivit cărora militari din pluton au dat dovadă de comportament rasist şi antisemit şi au fost acuzaţi de agresiuni sexuale, relatează BBC News....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
M.Britanie şi SUA acuză Iranul de atacul vizând petrolierul Mercer Street; Teheranul ameninţă că va răspunde dacă este luat drept ţintă

M.Britanie şi SUA acuză Iranul de atacul vizând petrolierul Mercer Street; Teheranul ameninţă că va răspunde dacă este luat drept ţintă

Externe

Teheranul amenunţă luni că va răspunde oricărui ”avertisment”, în cazul în care este luat drept ţintă, după ce Washingtonul, Londra şi Israelul l-au acuzat de faptul că se află în spatele atacului sângeros vizând un petrolier la Marea Oman, acuzaţii pe care Iranul le dezminte, relatează AFP....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia Europeană a Medicamentului anunţă că nu a constatat o legătură de cauzalitate între vaccinarea cu vaccinul anticovid AstraZeneca-Oxford şi tulburări tromboemolice, dar nu exclude o astfel de legătură de cauzalitate

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă miercuri că nu a constat până în prezent o legătură între vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford şi tulburări tromboembolice şi anunţă că îşi continuă analizele în acest sens, relatează Reuters....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin denunţă criticile lui Breton la adresa Sputinik V şi anunţă că se vaccinează marţi; liderul de la Kremlin a dicutat la telefon cu Charles Michel despre subiecte în dezacord

Putin denunţă criticile lui Breton la adresa Sputinik V şi anunţă că se vaccinează marţi; liderul de la Kremlin a dicutat la telefon cu Charles Michel despre subiecte în dezacord

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat lunideclraţii ”ciudate” ale comisarului european însărcinat cu piaţa internă Thierry Breton, care a declarat că Uniunea Europeană (UE) nu are nevoie de vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V, şi a promis să se vaccineze marţi, dupăce peste două milioane de ruşi s-au vaccinat cu a doua doză, relatează AFP....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă: Biden şi Erdogan se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta despre Siria, Afganistan şi alte probleme regionale

Casa Albă: Biden şi Erdogan se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta despre Siria, Afganistan şi alte probleme regionale

Externe

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele turc Tayyip Erdogan se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta despre Siria, Afganistan şi alte probleme regionale, urmând să abordeze şi ”diferenţele semnificative” dintre Washington şi Ankara, a declarat luni consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, transmite Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Barnier şi Frost participă la cina ”ultimei şanse” a lui Johnson cu von der Leyen la Bruxelles

Barnier şi Frost participă la cina ”ultimei şanse” a lui Johnson cu von der Leyen la Bruxelles

Externe

Negociatorii şefi ai Brexitului european Michel Barnier şi britanic David Frost urmează să participe la cina de miercuri seara a lui Boris Johnson cu Ursula von der Leyen, care urmează să încerce să evite o ieşire dezordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie, a anunţat miercuri Guvermul britanic, relatează Reuters....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproximativ 600 de migranţi, salvaţi în weekend la Marea Mediterană

Aproximativ 600 de migranţi, salvaţi în weekend la Marea Mediterană

Externe

Peste 400 de migranţi care se aflau la bordul unei ambarcaţiuni de lemn au fost salvaţi de trei ONG-uri la Marea Mediterană, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar bilanţul persoanelor salvate în zonă în weekend a crescut la 600, anunţă SOS Méditerranée, relatează AFP....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un tânăr marocan, Yassine Lekhmidi, moare după ce se autoincendiază în semn de protest; familia tânărului transportator ilegal ”cere deschderea unei anchete”, manifestaţie la Sidi Bennour, lângă Casablanca

Un tânăr marocan, Yassine Lekhmidi, în vârstă de 25 de ani, a murit după ce s-a autoincendiat, în semn de protest faţă de confiscarea trăsurii sale de către agenţi, într-un orăşel de lângă Casablanca, a anunţat familia acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă