Ioana Mihăilă: Ultima estimare pe care am primit-o de la INSP apreciază că pe la mijlocul lunii septembrie s-ar putea să ajungem la 4.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ioana Mihăilă: Ultima estimare pe care am primit-o de la INSP apreciază că pe la mijlocul lunii septembrie s-ar putea să ajungem la 4.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă afirmă că ultima estimare de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) privind evoluţia pandemiei de COVID-19 la nivel naţional arată că la jumătatea lunii septembrie în România ar putea exista 4.000 de persoane infectate spitalizate.

Știri similare

Alexandru Rafila: Încrederea publicului în domnul ministru Voiculescu era foarte scăzută / Nu poţi, chiar dacă ai cele mai bune intenţii, să generezi respectarea unor măsuri de sănătate publică, să impui carantina, dacă populaţia nu are încredere în tine

Exclusiv

Medicul Alexandru Rafila afirmă, miercuri seară, că ”încrederea publicului în domnul ministru Voiculescu era foarte scăzută”. ”Nu poţi, chiar dacă ai cele mai bune intenţii, să generezi respectarea unor măsuri de sănătate publică, să impui carantina, dacă populaţia nu are încredere în tine”, a declarat Rafila....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul Naţional de coordonare privind vaccinarea împotriva COVID-19: Vaccinul va fi primit în România în perioada 26-31 decembrie. Lista unităţilor medicale pentru prima etapă de vaccinare, destinată personalului medical

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă principalele activităţi din cadrul Strategiei de Vaccinare împotriva COVID-19 desfăşurate în perioada imediat următoare, în vederea finalizării pregătirilor de tip logistic şi medical pentru recepţionarea vaccinului împotriva COVID-19, BNT162b2, produs de BioNTech şi Pfizer. ...

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
A şaptea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, de 163.800 de doze, soseşte luni în ţară, pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Următoarea tranşă, aşteptată peste o săptămână

A şaptea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, de 163.800 de doze, soseşte luni în ţară, pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Următoarea tranşă, aşteptată peste o săptămână

Exclusiv

A şaptea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, de 163.800 de doze, soseşte luni în ţară, pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, anunţă autorităţile, care precizează că, pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare pentru vaccinare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă. Următoarea tranşă de vaccin este aşteptată peste o săptămână. ...

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNCAV: 110.314 persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 44.960 au primit prima doză / S-au raportat 90 de reacţii adverse / S-au folosit până acum peste 6,5 milioane de doze de vaccin

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, vineri, că 110.314 persoane a fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 44.960 au primit prima doză, şi s-au raportat 90 de reacţii adverse. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Teleorman: Cinci răniţi, între care un copil de doi ani, într-un accident rutier produs de drumul naţional 6. Minorul, care are o fractură deschisă, va fi dus cu elicopterul la Bucureşti

Teleorman: Cinci răniţi, între care un copil de doi ani, într-un accident rutier produs de drumul naţional 6. Minorul, care are o fractură deschisă, va fi dus cu elicopterul la Bucureşti

Exclusiv

Cinci persoane, între care un copil de doi ani, au fost rănite într-un accident produs duminică după amiază pe drumul naţional 6, în judeţul Teleorman şi î care trei autovehicule au fost implicate. Copilul, care a suferit o fractură deschisă la o mână, va fi dus cu un elicopter SMURD la un spital din Capitală. ...

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul de Externe, precizări privind condiţiile de intrare în Cehia – România, inclusă pe lista verde / Intrarea în ţară se face pe baza completării unui formular / Condiţii pentru persoanele vaccinate şi cele nevaccinate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, precizări privind condiţiile de intrare în Cehia şi a menţionat că România este inclusă pe lista verde. Intrarea în ţară se face pe baza completării unui formular. Cehia impune condiţii diferite pentru persoanele vaccinate şi pentru cele nevaccinate....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, prezintă datele privind achiziţia de vaccinuri: Vlad Voiculescu a semnat pentru 28.290.000 de doze, Nelu Tătaru pentru 33 milioane de doze, eu pentru 4 milioane şi, acum două luni, Ioana Mihăilă a semnat pentru 21.000 de doze

Premierul Florin Cîţu a explicat că, în numele României, pentru achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19 semnează ministrul Sănătăţii. Şeful Guvernului a prezentat şi cifre din care a reieşit că Nelu Tătaru a semnat pentru 33 milioane de doze, Vlad Voiculesc pentru 28.290.000 de doze, el cânt a fost ministru interimar a semnat pentru 4 milioane de doze, iar Ioana Mihăilă a semnat pentru 21.000 de doze. Cîţu a adăugat că Voiculescu a semnat, cât a fost ministru al Sănătăţii, pentru 9 milioane de doze de CureVac, un vaccin care nu a fost aprobat niciodată....

Vizualizări: 540, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cseke Atilla a verificat două obiective de investiţii din judeţul Satu Mare, construirea unui pod peste râul Someş şi a unei sali de sport cu tribună de 180 de locuri în comuna Moftin

Cseke Atilla a verificat două obiective de investiţii din judeţul Satu Mare, construirea unui pod peste râul Someş şi a unei sali de sport cu tribună de 180 de locuri în comuna Moftin

Exclusiv

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a verificat sâmbăttă stadiul lucrărilor la două obiective de investiţii din judeţul Satu Mare, finanţate prin programele derulate de MDLPA. Prima investiţie este inclusă în etapa a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi vizează construirea unui pod peste râul Someş în oraşul Satu Mare, iar proiectul are o valoare totală de peste 168 milioane lei, iar cea de-a doua investiţie este o sală de sport cu tribună de 180 de locuri din comuna Moftin, un obiectiv în valoare de 9,6 milioane lei....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 1, Adăugat: 4 ani în urmă
Vlad Voiculescu, despe acuzaţia că a vrut să mute transplanturile la Viena: La AKH Viena erau operaţi opt oameni pe an / Acordul nu era făcut de mine, avea cel puţin zece ani / În perioada 2016 – 2020 au fost operaţi în total opt oameni

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, duminică, referindu-se la acuzaţia că a vrut să mute transplanturile la Viena, că, în anul 2016, s-a ”legat” de mafia transplanturilor din România şi a arătat că în acea perioadă se făceau opt transplanturi pulmonare pe an, în timp ce în perioada 2016 – 2020, cât nu a fost el la conducerea Ministerului Sănătăţii, s-au făcut în total opt transplanturi. Voiculescu a declarat că în cele patru luni de mandat din actualul Guvern a încheiat un acord cu Italia privind transplantul....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PROFIT Health.forum – Mircea Turdean, Farmec: Procesul de reavizare cu avize permanente de la Comisia de Biocide este foarte lent. Am testat dezinfectanţii în străinătate, deoarece în ţară era imposibil

Procesul de reavizare a dezinfectanţilor cu avize permanente de la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, după ce companiile au lucrat cu avize provizorii, este foarte lent, durând chiar şi cinci luni, deşi testele speciale pentru dezinfectanţi au fost efectuate în străinătate, fiind imposibil în ţară, a arătat Mircea Turdean, director general Farmec, la Profit Health. Forum. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă