Nice, penalizată cu un punct după meciul cu Olympique Marseille

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nice, penalizată cu un punct după meciul cu Olympique Marseille

Comisia de Disciplină al Ligii Preofesioniste din Franţa a anunţat, miercuri, sancţiunile în urma incidentelor care au avut loc în timpul meciului Nice-Olympique Marseille, din 22 august, informează lequipe.fr.

Meciul se va rejuca pe teren neutru şi cu porţile închise, iar clubul din Nisa a fost sancţionat cu un punct de penalizare (două în total, dar unul cu supendare).

Totodată, Nice va trebui să dispute trei meciuri cu porţile închise, dintre care unul l-a jucat deja, cu Bordeaux, la 28 august, iar al doilea este cel cu OM.

Comisia LFP a pronunţat sancţiuni şi împotriva mai multor jucători implicaţi în altercaţiile de pe teren cu suporteri din Nisa. Dimitri Payet a primit o suspendare de un joc, dar nu o va efectua decât în caz de recidivă.

Coechipierul său, Alvaro Gonzalez, a fost sancţionat cu două meciuri de suspendare, pe care le va efectua.

În cele din urmă, preparatorul fizic al clubului din Marsilia, Pablo Fernandez, care a lovit un suporter, a primit cea mai grea pedeapsă. El a fost suspendat de pe banca de rezerve şi din toate funcţiile oficiale până la 30 iunie 2022.

La 22 august, meciul de la Nisa, disputat pe Stadionul Allianz Riviera, a fost întrerupt în minutul 76, când gazdele conduceau cu 1-0, pentru că fanii echipei Nice au invadat suprafaţa de joc, după ce Dimitri Payet de la Olympique Marseille a retrimis în tribune o sticlă de apă aruncată pe teren.

Situaţia s-a inflamat când ultraşii din Nisa au invadat terenul şi au început lupte între suporteri, oficiali şi jucători ai ambelor echipe. În cele din urmă, jucătorii au părăsit terenul de joc şi au revenit la cabine.

Antrenorul lui OM, Jorge Sampaoli, a insistat ca jucătorii săi să nu se întoarcă pe teren, având în vedere situaţia, decizie susţinută de preşedintele clubului din Marsilia, Pablo Longoria.

Meciul urma a fi reluat, dar Olympique Marseille a refuzat să revină pe teren, oficialii temându-se pentru securitatea jucătorilor.

Trei jucători ai lui OM, Luan Peres, Matteo Guendouzi şi Dimitri Payet, au fost răniţi în incidente, în timp ce conducerea lui Nice a susţinut că jucătorii Jean-Claire Todibo şi Justin Kluivert au fost agresaţi fizic de personalul de securitate al echipei din Marsilia, în timpul luptelor de pe teren.

Știri similare

Zverev speră să joace la US Open

Zverev speră să joace la US Open

Sport

Numărul 2 mondial Alexander Zverev, care a revenit la antrenament în urmă cu cinci zile după accidentarea gravă în semifinalele de la Roland-Garros, este pesimist cu privire la o posibilă participare la US Open (29 august-11 septembrie)....

Vizualizări: 306, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Joao Felix, testat pozitiv cu noul coronavirus

Joao Felix, testat pozitiv cu noul coronavirus

Sport

Atacantul portughez al echipei Altetico Madrid, Joao Felix, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat clubul spaniol....

Vizualizări: 427, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pantilimon a încasat şase goluri de la Galatasary

Pantilimon a încasat şase goluri de la Galatasary

Sport

Galatasaray a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (3-0), echipa Denizlispor, cu portarul Costel Pantilimon pe teren tot meciul, în etapa a XX-a a campionatului turc de fotbal....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Genoa a transferat un tânăr jucător român

Genoa a transferat un tânăr jucător român

Sport

Andrei Mihăilă, în vârstă de 15 ani, a semnat un contract cu echipa italiană de primă ligă Genoa, anunţă tuttomercatoweb.com....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Încă doi jucători pentru Academica Clinceni

Încă doi jucători pentru Academica Clinceni

Sport

Academica Clinceni anunţă că completat linia ofensivă cu nume noi. Este vorba de doi jucători – Donatas Kazlauskas (mijlocaş stânga) şi Steven Goma (atacant). ...

Vizualizări: 407, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă