Talibanii nu au cucerit întreg Panjshirul, afirmă fratele comandantului Massoud

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Talibanii nu au cucerit întreg Panjshirul, afirmă fratele comandantului Massoud

Talibanii nu au cucerit întreaga regiune Panjshir din Afganistan, anunţă miercuri Ahmad Wali Massoud, fratele defunctului comandant Ahmad Shah Massoud, un simbol al luptei antitalibane, relatează AFP.

”Talibanii au venit împreună cu teroriştii să cucerească drumul din Panjshir. Cei care cunosc geografia Panjshirului o cunosc. Ei au venit să cucerească un drum. Însă Panjshirul are atâtea văi”, a declarat Ahmad WaliMassoud la un simpozion pe tema Afganistanului, organizat de către o universitate elveţiană şi Misiunea Permanentă a Afganistanului la ONU, la Geneva.

”Aşadar, să nu credeţi că, pentru că au cucerit un drum, au cucerit Panjshirul”, a subliniat el, alături de scriitorul francez Bernard Henri-Lévy.

Talibanii au anunţat luni că au preluat controlul deplin al Văii Panjshir şi au ameninţat pe oricine vrea să li se opună.

Valea Panjshir, o enclavă în care accesul este dificil, situată la 80 de kilometri nord de Kabul, era fieful opoziţiei armate împotriva talibanilor, care au preluat puterea la 15 august, în urma unei campanii militare fulger, cu două săptămâni înainte de plecarea ultimilor militari străini din ţară.

Ahmad Wali Massoud a insistat asupra faptului că talibanii ”nu au cucerit Panjshirul”.

”Avem în continuare mi de combatanţi în Vale, care pot reveni în orice moment”, a declarat el.

”Am fost atinşi, dar nu am murit, suntem în continuare în viaţă”, a subliniat el.

În Panjshir – un vechi bastion antitaliban, pe care fostul comandant legendar Ahmed Shah Massoud l-a făcut celebru la sfârşitul anilor ’80, înainte să fie asasinat de către Al-Qaida, în 2001 – se află Frontul Naţional afgan al Rezistenţei (FNR), condus de către Ahmad Massoud, fiul comandantului Massoud.

Panjshirul nu a căzut nici în timpul ocupaţiei sovietice, în anii ’90, şi nici în timpul ascensiunii talibanilor, un deceniu mai tâîrziu.

Ahmad Wali Massoud îndeamnă comunitatea internaţională să nu recunoască regimul talibanilor şi să susţină ”cauza Panşirului”.

”Noi luptăm pentru dreptul nostru, pentru libertate, pentru democraţie, pentru drepturile omului. Acesta nu este un război. Prin urmare, există acum oportunitatea, probabil ultima oportunitate pe care o avem, să luptăm în mod real împotriva terorismului în Afganistan şi în lume”, a tunat el, îndemnând la ”rezistenţă”.

Știri similare

Justiţia rusă dispune încarcerea lui Navalnîi până la 15 februarie; opozantul îi îndeamnă pe ruşi ”să iasă în stradă”

Justiţia rusă dispune încarcerea lui Navalnîi până la 15 februarie; opozantul îi îndeamnă pe ruşi ”să iasă în stradă”

Externe

Un tribunal rus a dispus luni plasarea în detenţie a opozantului rus Aleksei Navalnîi pe o peroadă de 30 de zile, începând de la data controversatei sale arestări, duminică, de către serviciul penitenciar rus (FSIN), la sosirea sa la Moscova, după cinci luni de convalescenţă în Germania, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Externe

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, a acuzat autorităţile ruse că au comis o crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele pe care forţele ruse le-au ocupat de la invadarea ţării în urmă cu 5 luni şi jumătate, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Datele personale ale persoanelor testate de covid-19 în Olanda, vândute pe Internet cu 30-50 de euro; doi angajaţi ai Sănătăţii Publice olandeze, suspectaţi de furt de date, arestaţi într-o anchetă

Datele persoanelor testate în Olanda pentru a se afla dacă sunt sau nu bolnave de covid-19 au fost vândute în mod ilegal, dezvăluie presa olandeză - ”costă între 30 şi 50 de euro şi primeşti adresa de domiciliu, a mesageriei electronice, numărul de telefon şi de securităate socială ale persoanei” -, ceea ce a condus la deschiderea unei anchete, iar doi angajaţi ai Serviciilor olandeze de Sănătate Publică, suspectaţi de furt de date personale, au fost arestaţi, relatează AFP....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE trimite grăniceri Frontex în Lituania, din cauza unui val de migranţi din Belarus; ”Încă o dată, cineva se joacă în mod inacceptabil cu viaţa altor persoane”, denunţă preşedintele Parlamentului European David Sassoli

O primă echipă de şase grăniceri din cadrul Agenţiei europene Frontex şi-a început activitatea vineri în Lituania, unde creşte puternic numărul migranţilor dinspre Belarus, relatează AFP....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
”Niciun efect nefast asupra sănătăţii”, la zece ani de la accidentul nuclear de la Fukushima, conchide un raport ONU; o creştere a numărului cancerelor de tiroidă la copii expuşi, legată de o îmbunătăţire a tehnicii de depistare, care relevă anomalii înainte de accident

Emisiile radioactive de după accidentul de la Centrala nucleară japoneză Fukushima, în 2011, nu au produs efecte negative asupra sănătăţii, potrivit concluziilor unui comitet de cercetători de la ONU, publicate marţi, la Viena, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Denver: Bucăţi din carcasa motorului unui avion Boeing au căzut într-o zonă rezidenţială, după o explozie survenită la scurt timp după decolare. Aeronava a aterizat de urgenţă – VIDEO, FOTO

Denver: Bucăţi din carcasa motorului unui avion Boeing au căzut într-o zonă rezidenţială, după o explozie survenită la scurt timp după decolare. Aeronava a aterizat de urgenţă – VIDEO, FOTO

Externe

Bucăţi din carcasa motorului unui avion Boeing 777-200 al United Airlines au căzut, sâmbătă, într-o zonă rezidenţială de la suburbia oraşului Denver, după o explozie care a avut loc la scurt timp după decolare, relatează AP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană amendează BMW şi Volkswagen cu 875 de milioane de euro, în urma unei înţelegeri dezvăluite de Daimler, cu scopul de a restrânge concurenţa în domeniul sistemelor de depoluare

Comisia Europeană amendează BMW şi Volkswagen cu 875 de milioane de euro, în urma unei înţelegeri dezvăluite de Daimler, cu scopul de a restrânge concurenţa în domeniul sistemelor de depoluare

Externe

Comisia Europeană a aplicat joi amenzi în valoare de 502 milioane de euro producătorului german de automobile Volkswagen (VW) şi în valoare de 373 de milioane de euro BMW, pe care le acuză de restrângerea concurenţei în domeniul sistemelor de epurare a gazelor de eşapament ale maşinilor diesel, relatează AFP....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA vor să primească mii de refugiaţi afgani suplimentari, din cauza reintensificării conflictului cu talibanii

SUA vor să primească mii de refugiaţi afgani suplimentari, din cauza reintensificării conflictului cu talibanii

Externe

Statele Unite, angajate deja într-o cursă contracronometru în vederea evacuării a mii de interpreţi şi auxiliari afgani care au lucrat pentru armata americană înaintea retragerii acesteia din Afganistan, au anunţat luni că urmează să primească mii de refugiaţi afgani suplimentari, din cauza reintensificării conflictului, relatează AFP....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Crucea Roşie urmează să ajute la identificarea victimelor Războiului Malvinelor, în urma unui acord între M.Britanie şi Argentina

Crucea Roşie urmează să ajute la identificarea victimelor Războiului Malvinelor, în urma unui acord între M.Britanie şi Argentina

Externe

Argentina şi Regatul Unit au cerut Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) aă ajute la identificarea militarilor argentinieni ucişi în Războiul Malvinelor (Falkland), înhumaţi în cimitirul din Darwin, în acest arhipelag britanic, revendicat de către Argentina, relatează AFP....

Vizualizări: 568, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ALEGERI ÎN SUA Kamala Harris, înlocuită în Senat de hispanicul Alex Padilla, fiul unor imigranţi mexicani

ALEGERI ÎN SUA Kamala Harris, înlocuită în Senat de hispanicul Alex Padilla, fiul unor imigranţi mexicani

Externe

Alex Padilla, în vârstă de 47 de ani, a fost desemnat înlocuitorul vicepreşedintei alese Kamal Harris în Camera superioară a Congresului american, primul hispanic trimis de statul California în Senat, fiul unor imigranţi mexicani care a crescut într-un cartier din Los Angeles afectat de vioenţa gangurilor, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă