Autorităţile din Galaţi vor să construiască un nou spital, în urma unei investiţii de 100 de milioane de euro

Vizualizări: 320, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autorităţile din Galaţi vor să construiască un nou spital, în urma unei investiţii de 100 de milioane de euro

Autorităţile din Galaţi vor să construiască un spital nou, ridicat de la zero, investiţia fiind estimată la 100 de milioane de euro. Clădirea va avea nouă etaje şi o suprafaţă totală de peste 31.000 de metri pătraţi.

Știri similare

Deputaţii au adoptat un proiect prin care, în baza unor criterii, este extins certificatul de grad de handicap grav până la 18 ani pentru copiii cu dizabilităţi

Deputaţii au adoptat un proiect prin care, în baza unor criterii, este extins certificatul de grad de handicap grav până la 18 ani pentru copiii cu dizabilităţi

Exclusiv

Camera Deputaţilor a adoptat joi, decizional, proiectul de lege care completează un articol din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel copiii cu dizabilităţi vor beneficia, prin propunerea legislativă, de extinderea certificatului de încadrare în grad de handicap grav până la împlinirea vârstei de 18 ani, pe baza unor criterii bio-psiho-sociale specifice, dacă le-au fost anterior eliberate, consecutiv, două astfel de certificate cu valabilitatea de doi ani....

Vizualizări: 317, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproape 33.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, cele mai multe cu vaccinul produs de Pfizer. Cele mai numeroase reacţii adverse din ultimele 24 de ore, la persoane care au primit doza de vaccin de la AstraZeneca.

Un număr de 17.268 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore cu prima doză de vaccin anti-COVID, iar alte 15.656 au primit şi doza de rapel. Cele mai multe persoane, 23.482, au fost vaccinate cu serul de la Pfizer, 9.144 cu AstraZeneca şi 298 cu vaccinul Moderna. Cele mai multe reacţii adverse din ultimele 24 de ore, 131, au fost înregistrate la persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul produs de AstraZeneca....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Interzicerea evenimentelor private, închiderea cinematografelor, a restaurantelor în interior şi restricţionarea circulaţiei între 23.00 şi 05.00, printre măsurile luate de CJSU în oraşul Alba Iulia

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a decis duminică să impună restricţii care vor fi aplicate din 18 ianuarie, ora 00.00, pentru municipiul Alba Iulia, cât şi mai multe comune ale judeţului, în contextul în care rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este de peste 3 la mia de locuitori. Astfel, este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole sau concerte, restaurantele şi cafenelele sunt închise în interior, evenimentele private sunt interzise, circulaţia persoanelor va fi restricţionată între orele 23.00 şi 05.00, precum va fi interzisă şi „circulaţia în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri”....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Isărescu scrie Parlamentului, îngrijorat că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ar însemna să piardă funcţia de guvernator al BNR

Isărescu scrie Parlamentului, îngrijorat că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ar însemna să piardă funcţia de guvernator al BNR

Exclusiv

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, recent aprobat de Executiv, astfel încât să îi includă la excepţii şi pe membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani, relevă date analizate de Profit.ro....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful Gărzii de Mediu, după o vizită în judeţul Prahova: E un judeţ foarte greu, e printre cele mai grele din România / Echipe din mai multe judeţe au făcut controale, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 1,1 milioane de lei, inclusiv la primării

Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, care a făcut, vineri, o vizită în judeţul Prahova, a declarat că este unul dintre cele mai grele judeţe din România, cu activităţi care afectează mediul şi sănătatea populaţiei. Berceanu a anunţat că au fost făcute controale în judeţul Prahova de către echipe din alte judeţe, pentru a reduce astfel riscul corupţiei. La finalul a cinci zile de verificări, s-a propus sistarea activităţii la mai mulţi agenţi economici şi s-au dat amenzi de peste 1,1 milioane de lei, inclusiv la unele primării. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul AstraZeneca a intrat în România. Peste 80.000 de doze ajung duminică dimineaţă la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

Vaccinul AstraZeneca a intrat în România. Peste 80.000 de doze ajung duminică dimineaţă la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

Exclusiv

Peste 80.000 doze de vaccin AstraZeneca ajung duminică dimineaţă, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național, a adăugat sursa citată....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lista statelor considerate cu risc epidemiologic, actualizată – Bulgaria, Kosovo, Palstina şi Paraguay, introduse pe listă / Marea Britanie şi Africa de Sud, păstrate din cauza noilor tulpini, considerate mai periculoase – DOCUMENT

Comitetul Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, vineri seară, lista statelor şi zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic. Bulgaria, Kosovo, Palstina şi Paraguay au fost introduse pe listă, iar Marea Britanie şi Africa de Sud au fost păstrate pe listă din cauza noilor tulpini, considerate mai periculoase....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Clotilde Armand: Ritmul de muncă impus de mine în Primăria Sectorului 1 a devenit un coşmar pentru unii funcţionari

Clotilde Armand: Ritmul de muncă impus de mine în Primăria Sectorului 1 a devenit un coşmar pentru unii funcţionari

Exclusiv

Clotilde Armand a afirmat că ritmul de lucru pe care l-a impus la Primăria Sectorului 1 a devenit un coşmar pentru unii funcţionari şi mulţi acuză că sunt stresaţi şi aleg să plece din structuri. Edilul a adăugat că „e foarte bine dacă scăpăm în felul acesta de acei funcţionari care erau obişnuiţi să nu facă absolut nimic pe banii cetăţenilor”....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Videoclip realizat de un medic român din Suedia şi de fiica sa de 12 ani privind modul de funcţionare a vaccinului împotriva COVID-19, preluat de Ministerul Sănătăţii pe Facebook – VIDEO

Videoclip realizat de un medic român din Suedia şi de fiica sa de 12 ani privind modul de funcţionare a vaccinului împotriva COVID-19, preluat de Ministerul Sănătăţii pe Facebook – VIDEO

Exclusiv

Ministerul Sănătăţii a preluat, pe pagina de Facebook, un videoclip realizat de un medic român stabilit în Suedia şi de fiica sa de 12 ani, care explică modul în care funcţionează vaccinul împotriva COVID-19. "Mulţumesc autorităţilor române pentru răspunsul promt şi eficient la apelul meu. Tot respectul! Avem oameni responsabili în conducere! În sfârşit!", a scris, la rândul său, medicul Laura Ghibu....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Emanuel Ungureanu: În Ministerul Sănătăţii ciudăţeniile par să nu se mai termine / Două angajate ţin cursuri, printr-o organizaţie privată, pentru alţi angajaţi din sistemul sanitar. Pe mulţi bani / Solicitarea deputatului pentru ministrul Sănătăţii – FOTO

Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu afirmă, miercuri, că, ”în Ministerul Sănătăţii ciudăţeniile par să nu se mai termine”. Deputatul susţine că două angajate ale MInisterului ţin cursuri, printr-o organizaţie privată, pentru alţi angajaţi din sistemul sanitar, pe mulţi bani, în loc să le facă gratuit. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Firea: Consilierii locali de la Sectorul 1 ai PSD au convocat o şedinţă pentru luni pentru a vota un proiect de hotărâre care solicitată abrogarea hotărârii care taie finanţarea pentru cele 4 spitale

Gabriela Firea a anunţat că reprezentanţii PSD în Consiliul Local Sector 1 au depus un document prin care este convocată luni o şedinţă a Consiliului, de la ora 12.00, pentru a vota un proiect prin care să fie abrogată hotărârea care transferă patru spitale din Capitală - Floreasca, Grigore Alexandrescu, Oftalmologic şi de Arşi în administrarea PMB. Prim-vicepreşedintele PSD a adăugat că a fost făcută o acţiune să către către Instituţia Prefectului care poate suspenda această hotărâre. Ea a mai spus că va fi deschisă şi acţiunea în contencios administrativ la Tribunalul Bucureşti. „În acest moment asistăm la un ping-pong între primarul Sectorului 1 şi primarul general care afirmă că cine nu are timp, chef să administreze aceste lucruri, să facă bine să caute finanţare sau dacă se transferă la Primărie, atunci să asigure şi bani”, a completat Firea....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 620 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus / 68 de pacienţi au decedat, iar numărul total al deceselor a trecut de 29.000 / A doua zi în care numărul celor aflaţi la ATI este sub 1.000

Grupul de Comunicare Strategică anunţă luni că s-au confirmat 620 noi cazuri de coronavirus şi 68 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore. La ATI sunt internate 962 de persoane....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turist recuperat de salvamontiştii din Dâmboviţa, după ce a dormit două nopţi sub cerul liber, în apropierea Vârfului Omu

Turist recuperat de salvamontiştii din Dâmboviţa, după ce a dormit două nopţi sub cerul liber, în apropierea Vârfului Omu

Exclusiv

Un bărbat din Constanţa, care a plecat singur într-o drumeţie la Vârful Omu, a fost recuperat de către salvamontiştii din judeţul Dâmboviţa, miercuri după-amiază, după ce a petrecut două nopţi dormind afară. Bărbatul a rămas pe munte, epuizat fizic şi fără baterie la telefonul mobil. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un senator USR PLUS a depus un proiect de lege în Parlament pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe plajă şi în apă

Un senator USR PLUS a depus un proiect de lege în Parlament pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe plajă şi în apă

Exclusiv

Senatorul USR PLUS Remus Negoi a depus o iniţiativă legislativă care să asigure accesul facil al persoanelor cu dizabilităţi pe plaje, precum şi un număr minim de şezlonguri de plajă, lângă luciul de apă, arată un comunicat de presă al formaţiunii. De asemenea, în funcţie de numărul de şezlonguri rezervate, utilizatorii vor beneficia de reduceri la chiria plătită către administratorul plajei....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă