Arabia Saudită îşi reia relaţiile diplomatice cu Qatarul, alături de alte state arabe, la peste trei ani de la întreruperea acestora

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arabia Saudită îşi reia relaţiile diplomatice cu Qatarul, alături de alte state arabe, la peste trei ani de la întreruperea acestora

Arabia Saudită îşi reia relaţiile diplomatice cu Qatarul, la peste trei ani de când Riadul şi alte câteva state întrerupseseră legăturile cu Doha, în urma unui acord convenit marţi, la un summit al ţărilor din Golful Persic, organizat în oraşul antic saudit Al-Ula, transmite CNBC.

Ministrul de Externe saudit a spus că Riadul şi aliaţii săi arabi au convenit reluarea legăturilor cu Doha şi să pună capăt boicotului impus la jumătatea anului 2017, într-un acord susţinut de Washington, despre care un oficial al Emiratelor Srabe Unite a sugerat că va necesita timp.

Deşi comunicatul summitului ţărilor din Golful Persic, organiza în Arabia Saudită, nu conţine o confirmare detaliată a acordului, progresul semnalează că există speranţe pentru eliminarea divergenţelor între aliaţii majori ai SUA, cu două săptămâni înainte de învestirea în funcţie a preşedintelui ales Joe Biden şi într-o perioadă de tensiuni cu Iranul.

”Există voinţă politică şi bună-credinţă pentru a garanta implementarea acordului”, a declarat ministrul de Externe saudit Faisal bin Farhan al-Saud, într-o conferinţă de presă. El a afirmat că Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au acceptat să îşi reia legăturile cu Doha.

Omologul său din Qatar, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, a scris pe Twitter că liderii ”au întors pagina dezacordului”.

Știri similare

Roverul chinez Zhurong a efectuat prima sa incursiune pe sol marţian

Roverul chinez Zhurong a efectuat prima sa incursiune pe sol marţian

Externe

Un rover chinez controlat de la distanţă a ieşit sâmbătă din capsula cu care a asolizat pe Marte şi a efectuat prima sa incursiune pe sol marţian, China devenind prima naţiune care a orbitat, asolizat şi desfăşurat un vehicul de teren în misiunea inaugurală pe Planeta Roşie, relatează Reuters....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Erdogan: Turcia nu va deveni ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul crizei afgane

Erdogan: Turcia nu va deveni ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul crizei afgane

Externe

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a cerut joi ţărilor europene să îşi asume responsabilitatea pentru migranţii care vin din Afganistan, adăugând că Turcia nu intenţionează să devină ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul turbulenţelor care au loc în urma preluării controlulului de către talibani în statul afgan, transmite Reuters....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Israelul vizează ţinte iraniene în apropierea bazelor siriene ale Rusiei din Marea Mediterană

Israelul vizează ţinte iraniene în apropierea bazelor siriene ale Rusiei din Marea Mediterană

Externe

Israelul a vizat ţinte iraniene într-o serie de lovituri, duminică, în apropierea regiunii natale a preşedintelui sirian Bashar al Assad şi aproape de principalele baze siriene ale Rusiei de pe coasta Mării Mediterane, au declarat surse din cadrul serviciilor secrete regionale, precum şi surse militare siriene, relatează Reuters....

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Blinken îndeamnă, la Copenhaga, la ”protejarea civililor” şi copiilor în conflictul israeliano-palestinian; Washingtonul cere Israelului ”precizări” cu privire la ”justificarea” distrugerii unui imobil în care erau sedii ale unor publicaţii internaţionale

Secretarul de Stat american Antony Blinken îndeamnă luni israelienii şi palestinienii ”să protejeze civilii şi mai ales copiii” şi reafirmă că statul evreu are, ”în calitate de democraţie”, o ”datorie specială” în acest sens, relatează AFP....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Externe

Twitter a suspendat definitiv, vineri, contul preşedintelui SUA, Donald Trump, "din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă”, relatează BBC....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania recunoaşte că a comis un genocid hereros şi namas în Namibia în perioada colonialistă şi acordă un ajutor de dezvoltare în valoare de 1,1 miliarde de euro pe o perioadă de 30 de ani, negociat dur timp de peste cinci ani

Germania recunoaşte pentru prima oară, vineri, faptul că a comis ”un genocid” al populaţiilor hereros şi namas, în Namibia, în timpul perioadei coloniale, şi urmează să plătească acestei ţări un ajutor de dezvoltare în valoare de peste un miliard de euro, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Acţiunile Tesla au crescut marţi cu 20%, cel mai mare avans zilnic în aproape 8 ani

Acţiunile Tesla au crescut marţi cu 20%, cel mai mare avans zilnic în aproape 8 ani

Externe

Acţiunile Tesla au crescut marţi cu 20%, cel mai mare avans zilnic în aproape 8 ani, revenindu-şi după un declin accentuat, în urma datelor care au arătat creşterea vânzărilor în China şi a îmbunătăţirii ratingului acordat companiei de către un analist, transmite Reuters....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Sesiunea Congresului SUA destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

UPDATE – Sesiunea Congresului SUA destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Externe

Sesiunea Congresului american destinată certificării victoriei lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, întreruptă după ce susţinători ai lui Donald Trump au intrat în clădirea Capitoliului, a fost reluată miercuri seară, la ora locală 20:00, fiind condusă de vicepreşedintele Mike Pence care a condamnat incidentele din cursul zilei şi a subliniat că „violenţa nu câştigă niciodată”. Congresmenii deschid plicurile cu voturile din Colegiul Electoral, din care 306 voturi i-au fost atribuite lui Joe Biden şi 232 lui Donald Trump. Procedura constă în deschiderea plicurilor şi numărarea voturilor. Fuseseră numărate doar 12 voturi înainte ca susţinătorii lui Trump să rupă cordoanele de poliţişti şi să intre în clădire....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Îndemnuri la manifestaţii în Georgia, în urma arestării violente a unui lider al opoziţiei, Nika Melia, care poate agrava o criză politică latentă în urma alegerilor legislative din octombrie

Îndemnuri la manifestaţii în Georgia, în urma arestării violente a unui lider al opoziţiei, Nika Melia, care poate agrava o criză politică latentă în urma alegerilor legislative din octombrie

Externe

Opoziţia georgiană îndeamnă marţi la manifestaţii în ţară, după arestarea violentă a unui lider politic de prim-plan, Nika Melia, o măsură care riscă să agraveze o criză politică în curs în această ţară din Caucaz, după alegerile legilative din octombrie, relatează AFP....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă