Simona Halep, după calificarea în turul al treilea al US Open: Am fost norocoasă azi

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep, după calificarea în turul al treilea al US Open: Am fost norocoasă azi

Simona Halep a declarat, după victoria obţinută în meciul cu Kristina Kucova din turul al doilea al US Open, că a avut noroc deoarece partida ei a fost mutată de pe terenul 17 pe arena Arthur Ashe, acoperită, în condiţiile în care întâlnirile de la Flushing Meadows au fost perturbate de ploaie.

„Este extraordinar să revin aici, anul trecut nu am participat, iar anul acesta am avut multe accidentări, astfel că sunt fericită că pot juca şi câştiga câteva meciuri. Este frumos să joc în faţa voastră, vă mulţumesc că aţi venit, a fost o plăcere! Întotdeaunea este extraordinar să joci la US Open, este o atmosferă deosebită. Mă simt mai bine (n.r. – după accidentări), sunt mult mai încrezătoare. Înaintea turneului am fost un pic îngrijorată de accidentări, nu prea am jucat în ultimele şase luni şi este întotdeauna dificil să stăpâneşti presiunea la un gran slam, dar cred că m-am descurcat bine în aceste două meciuri. Primul a fost foarte greu. Şi al doilea a fost greu, este întotdeauna dificil să joci pe terenul central, e întotdeauna o provocare să joc aici. (n.r. – când a aflat că va juca pe Arthur Ashe Stadium – iniţial a fost programată pe terenul 17) Am fost un pic norocoasă astăzi, am avut şansa să joc aici, cu acoperişul închis. Am aflat după încălzirea de dimineaţă că voi juca pe terenul central. Am fost fericită şi m-am bucurat de aceste momente”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, s-a calificat în turul al treilea al US Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe sportiva Kristina Kucova din Slovacia, locul 111 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser.

Halep este a cincea oară în turul al treilea din 11 participări la grand slam-ul american şi va evolua în această fază cu Elena Rîbakina din Kazahstan, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 19, sau cu Caroline Garcia din Franţa, locul 62 WTA.

Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale, în 2015. Anul trecut ea nu a participat la acest grand slam, din cauza pandemiei de coronavirus. În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

Știri similare

Fredy Guarin, arestat pentru violenţă domestică – VIDEO

Fredy Guarin, arestat pentru violenţă domestică – VIDEO

Sport

Fostul internaţional columbian Fredy Guarin, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat, joi, după ce şi-a agresat părinţii în localitatea Envigado, a anunţat poliţia locală, potrivit presei....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Meciul dintre CSM Bucureşti – SG BBM Bietigheim, amânat încă o dată din cauza Covid-19

Meciul dintre CSM Bucureşti – SG BBM Bietigheim, amânat încă o dată din cauza Covid-19

Sport

Meciul de handbal feminin dintre CSM Bucureşti - SG BBM Bietigheim, programat sâmbătă a fost amânat încă o dată de EHF, din cauza testărilor pozitive din lotul echipei germane, care se află în carantină. CSM Bucureşti mai are un meci amânat din acelaşi motiv, în grupa A a Ligii Campionilor....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marele Premiu de Formula 1 al Canadei va fi anulat (presă)

Marele Premiu de Formula 1 al Canadei va fi anulat (presă)

Sport

Marele Premiu de Formula 1 al Canadei, a şaptea etapă a Campiontului Mondial, programta la 13 iunie, va fi anulat, din cauza pandemiei de coronavirus, anunţă Radio Canda, citat de lequipe.fr....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Justin Ştefan despre revenirea spectatorilor pe stadioane: Nu refuză nimeni să pună în aplicare măsurile anunţate de preşedintele Iohannis. Este nevoie de puţină răbdare

Justin Ştefan despre revenirea spectatorilor pe stadioane: Nu refuză nimeni să pună în aplicare măsurile anunţate de preşedintele Iohannis. Este nevoie de puţină răbdare

Sport

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a precizat, marţi, în social media, că pentru punerea în aplicare a măsurilor anunţate de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la revenirea spectatorilo pe stadioane este nevoie de un Ordin comun al MTS şi MS, care va fi publicat în Monitorul Oficial în câteva zile....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sorana Cîrstea s-a retras din turneul de la Abu Dhabi

Sorana Cîrstea s-a retras din turneul de la Abu Dhabi

Sport

Sorana Cîrstea, locul 71 WTA, s-a retras din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Abu Dhabi, din cauza unor probleme abdominale, informează WTA....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă