„Nowhere Special”, scris şi regizat de Uberto Pasolini, din 10 septembrie în cinematografele româneşti

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Nowhere Special”, scris şi regizat de Uberto Pasolini, din 10 septembrie în cinematografele româneşti

Drama „Nowhere Special”, scrisă şi regizată de Uberto Pasolini, cu James Norton în rol principal, va rula din 10 septembrie în cinematografele româneşti.

Pentru acest film, Uberto Pasolini – cunoscut ca producător al celebrei comedii „The Full Monty” – a fost inspirat de o poveste adevărată: un tată care îşi petrece ultimele luni din viaţă încercând să găsească o nouă familie fiului său de numai 4 ani.

Lungmetrajul, distribuit în România de Independenţa Film, a fost selectat în competiţia Orizzonti la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Veneţia şi prezentat în premieră naţională la TIFF 2021.

John (James Norton) are 35 de ani şi îşi câştigă traiul spălând ferestre. Îşi dedică tot timpul creşterii fiului său, Michael (Daniel Lamont), după ce mama i-a părăsit pe amândoi la scurtă vreme după ce a născut. Când John află că mai are doar câteva luni de trăit, principala sa grijă este să găsească familia perfectă pentru Michael. Mai mult, copilul nu trebuie să afle absolut nimic despre asta.

Uberto Pasolini, producător nominalizat la Oscar, conte italian, nepot al cineastului Luchino Visconti, a găsit inspiraţie pentru filmul său într-un ziar britanic, după cum a povestit într-un interviu acordat Observator Cultural: „Am citit titlul, apoi articolul şi m-a mişcat povestea, eram curios ce aş fi făcut dacă aş fi fost eu în locul tatălui. Foarte dificil, am o familie mare, fiicele mele au o mamă minunată, am o situaţie financiară excelentă, pe când tatăl acestui băiat nu avea familie, prieteni sau o situaţie materială bună. El şi-a dedicat ultimii patru ani din viaţă băiatului său, astfel că am dorit să surprind călătoria prin care au trecut ei, ce trebuie să fi simţit în toată această perioadă. Într-un fel, o văd ca pe o poveste de dragoste între un tată şi băieţelul său”.

Norton, cunoscut şi pentru rolul din „McMafia”, şi Daniel Lamont, cei doi protagonişti ai filmului, au legat o relaţie specială pe platourile de filmare, oferind sensibilitate şi credibilitate personajelor interpretate, tată şi fiu.

„James Norton a fost extrem de afectiv; a dezvoltat o prietenie adevărată cu tânărul Daniel. Iar asta s-a văzut pe ecran. Relaxarea lui James l-a făcut pe Daniel să se simtă confortabil, să fie fericit, dar şi serios la nevoie, în timpul filmărilor. Daniel a învăţat de la James ce înseamnă actoria, dar şi ce înseamnă munca. El nu este un copil liniştit, introspectiv, ca personajul lui, ci dimpotrivă: este foarte gălăgios, extrovertit şi fericit. Daniel a înţeles totuşi diferenţa dintre el cel real şi Michael. S-a adaptat imediat şi a jucat fantastic”, a declarat Pasolini pentru Aperitiff.

Filmat de directorul de imagine român Marius Panduru şi avându-i printre producători pe Cristian Nicolescu (Digital Cube), „Un loc ca oricare altul/ Nowhere Special” a fost descris de publicaţia britanică Screen Daily drept „o experienţă aproape senzorială”, în timp ce Corriere Dela Serra l-a catalogat ca fiind „frumos şi sfâşietor”, iar The Spectator a scris: „Atenţie! Veţi avea nevoie de o cutie de şerveţele la îndemână, dacă nu cumva de toate şerveţelele din lume”.

„Un loc ca oricare altul” (Italia, România, Marea Britanie, 2020) este cel de-al treilea film regizat de Uberto Pasolini, un producător experimentat, nominalizat la Oscar pentru comedia „The Full Monty” şi câştigător al unui premiu la European Film Awards.

Printre filmele care vor fi lansate în cinematografe în acest an de Independeţa Film se regăsesc: „The Human Voice” (r. Pedro Almodóvar), „Lux Aeterna” (r. Gaspar Noé), „Lecţii de persană/ Persian Lessons” (r. Vadim Perelman), „Titane” (r. Julia Ducournau) şi „Tre piani” (r. Nanni Moretti).

Știri similare

„Ma Rainey”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat 2”, nominalizate pentru principalul trofeu al Sindicatului producătorilor americani

„Ma Rainey”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat 2”, nominalizate pentru principalul trofeu al Sindicatului producătorilor americani

Entertainment

Lungmetrajele „Ma Rainey’s Black Bottom”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat Subsequent Moviefilm” se numără între filmele nominalizate pentru principalul trofeu acordat de Sindicatul producătorilor americani (PGA), acesta fiind un indicator important pentru marele trofeu Oscar. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Festivalul de Film de la Veneţia – Producţia românească „Imaculat”, recompensată cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut

Festivalul de Film de la Veneţia – Producţia românească „Imaculat”, recompensată cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut

Entertainment

Producţia românească „Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan, selectată în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Veneţia, a fost recompensat sâmbătă seară cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut, în valoare de 100.000 de dolari....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, difuzat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Ierusalim

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, difuzat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Ierusalim

Entertainment

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, film recompensat cu premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Berlinalei, a fost inclus în ediţia curentă a Festivalului Internaţional de Film de la Ierusalim care are loc în perioada 24 august-4 septembrie. ...

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Actorul francez Jean-Paul Belmondo a murit

Actorul francez Jean-Paul Belmondo a murit

Entertainment

Actorul francez Jean-Paul Belmondo a murit pe 6 septembrie la vârsta de 88 de ani, anunţă Le Figaro....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Untold, primul festival din lume care lansează un NFT

Untold, primul festival din lume care lansează un NFT

Entertainment

Organizatorii Untold au anunţat, luni, că se pregătesc să lanseze primul NFT (Non Fungible Token), iar acesta va putea fi găsit pe OpenSea, cea mai mare piaţă generală pentru bunurile digitale deţinute de utilizatori....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Concerte susţinute de Voltaj, Direcţia 5, Loredana, Ştefan Bănica, Vama şi Phoenix, la sfârşitul acestei săptămâni, la Constanţa

Concerte susţinute de Voltaj, Direcţia 5, Loredana, Ştefan Bănica, Vama şi Phoenix, la sfârşitul acestei săptămâni, la Constanţa

Entertainment

Concerte susţinute de Voltaj, Direcţia 5, Loredana, Ştefan Bănică, Vama şi Phoenix vor avea loc, în perioada 12-15 august, în municipiul Constanţa, accesul publicului fiind gratuit. Organizatorii vor permite accesul în zona de concerte pentru persoanele vaccinate, cele care prezintă un test negativ sau dovada trecerii prin boală. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă