Keşeru speră să revină la echipa naţională: Cred că prin performanţele mele pe teren voi putea atrage atenţia din nou

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Keşeru speră să revină la echipa naţională: Cred că prin performanţele mele pe teren voi putea atrage atenţia din nou

Atacantul Claudiu Keşeru speră că va reveni în circuitul echipei naţionale după ce a semnat un contract cu FCSB.

„E un moment special, mai ales că, în momentul în care am plecat de la echipă, am simţit că am lăsat nişte lucruri neterminate, nu ajunsesem la acel nivel de satisfacţie în acest tricou şi acum s-a ivit această şansă. (n.r. – dacă revenirea la FCSB poate însemna şi întoarceerea la echipa naţională) Cred că da, am fost în circuitul echipei naţionale până acum, am avut performanţe bune la fosta mea echipă de club, cred că prin performanţele mele pe teren voi putea atrage atenţia din nou. (n.r. – despre derbiul cu Dinamo) Încerc să nu mă gândesc la acest meci, pentru că îmi vine în minte singur, fără să fie nevoie de o atenţie suplimentară. E clar, am înscris primul meu gol în echipamentul Stelei în partida cu Dinamo. Ar fi excepţional să se repete. Îmi doresc din tot sufletul să ajut la această redresare, nu vreau să promit absolut nimic în termen de goluri, vreau să-mi aduc aportul total, ca persoană, ca sportiv, comportamental, din punct de vedere al atitudinii, vreau să vin cu tot ce am pentru a încerca să pun umărul. (n.r – dacă experienţa lui poate aduce un plus echipei FCSB) Cred că da, am simţit de-a lungul timpului că anumiţi jucători tineri în momentele grele au nevoie de o persoană pe care să o privească în ochi şi să-şi dea seama că lucrurile vor fi ok. Cred că reuşesc să stăpânesc momentele grele şi am această energie de a-i ajuta pe ceilalţi să treacă acel hop, peste acel moment dificil. Suporterii sunt cei mai importanţi. Am văzut anul trecut ce înseamnă fotbalul fără suporteri şi am văzut în trecut ce înseamnă fotbalul cu suporteri. Pentru mine sunt cei mai importanţi pentru că trăirile pe care le avem sunt legate de ei, este o conexiune fără de care nu ai cum să atingi apogeul acelor trăiri”, a  declarat Keşeru.

Gruparea FCSB a anunţat revenirea lui Claudiu Keşeru, care va îmbrăca din nou tricoul roş-albastru, începând de marţi.

Atacantul în vârstă de 34 de ani, care a înscris 28 de goluri şi a reuşit 9 pase de gol în cele 48 de partide jucate pentru FCSB în 2014, a semnat contractul şi se va antrena miercuri sub comanda lui Edward Iordănescu.

Claudiu Keşeru s-a despărţit, vineri, de Ludogoreţ, unde era legitimat din 2015 şi a câştigat de şase ori titlul în Bulgaria şi de două ori Supercupa.

Știri similare

Steliano Filip a semnat contractul cu Dinamo

Steliano Filip a semnat contractul cu Dinamo

Sport

FC Dinamo a anunţat, sâmbătă, că Steliano Filip a revenit la gruparea bucureşteană, el semnând un contract valabil până la 30 iunie 2023....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alex Ioniţă II a revenit la Rapid după 7 ani

Alex Ioniţă II a revenit la Rapid după 7 ani

Sport

Mijlocaşul Alexandru Ioniţă II a revenit la clubul ce l-a crescut, acesta semnând un contract pe trei ani cu Rapid Bucureşti....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lewis Hamilton nu consideră că trebuie să-i ceară iertare lui Max Verstappen

Lewis Hamilton nu consideră că trebuie să-i ceară iertare lui Max Verstappen

Sport

Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, consideră că nu trebuie să-i ceară iertare rivalului său de la Red Bull, Max Verstappen, după accidentul de la Silverstone, în urma căruia olandezul a abandonat şi a ajuns la spital, informează motorsport.com. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Phil Neville este noul antrenor al echipei Inter Miami

Phil Neville este noul antrenor al echipei Inter Miami

Sport

Inter Miami, club din liga profesionistă nord-americană defotbal (MLS) şi deţinut de David Beckham, a anunţat, luni, că noul antrenor al echipei va fi Phil Neville....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Novak: A fost foarte greu, am avut şi tentaţia de a renunţa. Însă privesc medalia, iar fericirea e atât de mare, încât şterge toate clipele grele din spatele ei

Novak: A fost foarte greu, am avut şi tentaţia de a renunţa. Însă privesc medalia, iar fericirea e atât de mare, încât şterge toate clipele grele din spatele ei

Sport

Eduard Novak, medaliat cu argint la ciclism la Jocurile Paralimpice şi în prezent ministru al Tineretului şi Sportului, a scris pe Facebook că participarea la Tokyo 2020 a fost un vis împlinit şi a subliniat că au fost momente în care a avut tentaţia de a renunţa....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel mai titrat campion de sumo se retrage din activitate

Cel mai titrat campion de sumo se retrage din activitate

Sport

Campionul la sumo Hakuho, care în cariera sa de douăzeci de ani a doborât aproape toate recordurile din această disciplină japoneză, a decis să se retragă din sport din cauza accidentărilor suferite la genunchi, informează AFP....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă