Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg promite să nu-i uite pe afganii care nu au putut fi evacuaţi

Vizualizări: 505, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg promite să nu-i uite pe afganii care nu au putut fi evacuaţi

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg consideră ”esenţială” păstrarea deschisă a aeroportului din Kabul şi a promis să nu-i uite pe cei care încearcă să fugă de regimul taliban din Afganistan, în urma plecării ultimilor militari americani din caeastă ţară, relatează AFP.

”Este esenţial ca aeroportul să fie păstrat deschis, atât pentru a permite ajutarea umanitară a poporului afgan, cât şi pentru a ne asigura că putem continua să-i scoatem pe oameni, pe cei care doresc, dar care nu au putut să facă parte din evacuarea militară”, a declarat marţi AFP Stoltenberg.

”Suntem cu toţii angajaţi să continuăm să muncim dur pentru a-i scoate. Nu-i vom uita”, a subliniat el.

Jens Stoltenberg a dat asigurări că aliaţii vor menţine o presiune diplomatică asupra noilor stăpâni ai ţării, pentru ca aceştia să autorizeze plecarea afganilor care se simt în pericol.

El a felicitat Turcia, un stat membru NATO, care a propus să joace un rol în securizarea aeroportului.

Şeful Alianţei Nord-Atlantice a mulţumit, de asemenea, celor aproape 800 de membri civili ai NATO pentru ajutorul pe care l-au dat în organizarea podului aerian.

”Vom continua să lucrăm împreună cu aliaţii NATO şi cu alte ţări pentru a ajuta oamenii să plece. Talibanii au anunţat în mod clar că vor autoriza plecările. Noi îi vom judeca pe talibani după ceea ce spun, dar şi după ceea ce vor face”, a subliniat el.

”Vom folosi toate mijloacele de presiune politică, diplomatică şi economică pentru a face astfel încât oamenii să poată pleca. Acesta este un lucru important, deoarece aliaţii din NATO sunt acolo de atât de mulţi ani”, a adăugat el.

În viitor, a subliniat Jens Stoltenberg, cele 30 de state membre ale Alianţei urmează să examineze cu atenţie ceea ce nu a funcţionat în cadrul misiunii lor vizând să asigure Afganistanului un Guvern şi o armată capabile să-i contracareze pe talibani.

”Este una dintre întrebările dificile pe care trebuie să ni le punem, în contextul în care vom efectua de-acum un proces de evaluare şi analiză, pentru a trage concluzii în cadrul NATO”, a declarat el AFP.

”Avem nevoie să înţelegem mai bine atât ceea ce a mers prost, dar şi să ne analizăm reuşitele în Afganistan, mai ales în domeniul luptei împotriva terorismului”, a subliniat jens Stoltenberg.

Știri similare

Germania suspendă zborurile ruseşti din cauza obstrucţiei din partea Moscova

Germania suspendă zborurile ruseşti din cauza obstrucţiei din partea Moscova

Externe

Germania a suspendat aterizarea pe teritoriul său a zborurilor ruseşti ca răspuns la absenţa autorizaţiei din partea Moscovei pentru zborurile Lufthansa către Rusia, a indicat miercuri Ministerul Transporturilor de la Berlin, pe fondul conflictului cu Belarus. ...

Vizualizări: 477, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Barnier şi Frost participă la cina ”ultimei şanse” a lui Johnson cu von der Leyen la Bruxelles

Barnier şi Frost participă la cina ”ultimei şanse” a lui Johnson cu von der Leyen la Bruxelles

Externe

Negociatorii şefi ai Brexitului european Michel Barnier şi britanic David Frost urmează să participe la cina de miercuri seara a lui Boris Johnson cu Ursula von der Leyen, care urmează să încerce să evite o ieşire dezordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie, a anunţat miercuri Guvermul britanic, relatează Reuters....

Vizualizări: 416, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE a cerut Indiei să îi permită achiziţia a 10 milioane de doze din vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca, produse de Serum Institute

UE a cerut Indiei să îi permită achiziţia a 10 milioane de doze din vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca, produse de Serum Institute

Externe

UE a cerut Indiei să îi permită achiziţia a 10 milioane de doze din vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca, produse de Serum Institute of India, a declarat un oficial guvernamental, acesta fiind cel mai recent semn al presiunii tot mai mari la care este supus guvernul pentru a exporta mai mult din producţia sa de vaccinuri în alte ţări, transmite Reuters....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cancelarul austriac Sebastian Kurz denunţă contracte secrete în UE privind achiziţionarea de vaccin împotriva covid-19 şi o repartizare inegală a dozelor între Cei 27

Cancelarul austriac Sebastian Kurz denunţă contracte secrete în UE privind achiziţionarea de vaccin împotriva covid-19 şi o repartizare inegală a dozelor între Cei 27

Externe

Cancelarul austriac Sebastian Kurz acuză state membre UE - fără să le numească - de faptul că au încheiat în culise ”contracte” cu laboratoare farmaceutice şi dennţă o repartizare inegală a vaccinului împotriva covid-19 între cele 27 de state membre UE, relatează AFP....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ALEGERI ÎN SUA Curtea Supremă respinge un recurs formulat de aliaţi ai lui Trump în vederea blocării certificării rezultatului alegerilor prezidenţiale în statul-cheie Pennsylvania şi-i aplică lui Trump o lovitură usturătoare

Curtea Supremă a Statelor Unite i-a aplicat lui Donald Trumpo lovitură, refuzând să examineze un recurs formulat de către aliaţii săi cu scopul de a bloca certificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale în statul-cheie Pennsylvania, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Documente referitoare la vaccinul împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech, piratate în atacul cibernetic de la EMA

Documente referitoare la vaccinul împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech, piratate în atacul cibernetic de la EMA

Externe

Documente referitoare la vaccinul împotriva covid-19 al alianţei Pfizer/BioNTech au fost piratate, potrivit laboratorului american, în atacul cibernetic de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care a anunţat o anchetă, fără să prezinte elemente despre data anchetei sau posibilii autori, relatează Euronews....

Vizualizări: 407, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Uniunea Europeană a fost solicitată să aprobe extragerea a şase doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, pe fondul deficitului existent

Uniunea Europeană a fost solicitată să aprobe extragerea a şase doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, pe fondul deficitului existent

Externe

Uniunea Europeană a fost solicitată, marţi, să aprobe extragerea a şase doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, o practică permisă în restul lumii, care ar permite ca stocurile actuale să ajungă la mai mulţi oameni, transmite Reuters....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă