Sezoane din „La casa de papel”, „Sex Education” şi thrillerul „The Chestnut Man”, între noutăţile lunii septembrie pe Netflix – VIDEO

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sezoane din „La casa de papel”, „Sex Education” şi thrillerul „The Chestnut Man”, între noutăţile lunii septembrie pe Netflix – VIDEO

Primul volum din partea a cincea a serialului spaniol „La casa de papel”, sezonul al treilea din „Sex Education” şi thrillerul danez „The Chestnut Man” se numără între noutăţile lunii septembrie pe Netflix.

Ultimul sezon al serialului „Fabrica de bani/ La casa de papel” va fi disponibil pe Netflix în două părţi, cu câte cinci episoade, prima urmând să fie lansată pe 3 septembrie, iar a doua, pe 3 decembrie.

Creat în 2017, „La casa de papel” urmăreşte un grup de infractori care ia ostatici la Monetăria Regală din Madrid, sub conducerea misteriosului Profesor. Scopul lor este de a imprima miliarde de euro.

Din distribuţie fac parte Úrsula Coberó, Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Miguel Herrán şi Jaime Lorente.

Cel de-al treilea sezon al serialului „Sex Education”, ce cuprinde opt episoade, va fi disponibil pe Netflix începând cu 18 septembrie.

În noul sezon şi noul an şcolar, Otis are parte de experienţe sexuale ocazionale, Eric şi Adam au, oficial, o relaţie, iar Jean aşteaptă un copil. Hope, noua directoare a şcolii, încearcă să readucă spiritul excelenţei la Moordale, în timp ce Aimee descoperă feminismul, Jackson se îndrăgosteşte şi încă mai pluteşte în aer ameninţarea unui mesaj vocal rătăcit.

„The Chestnut Man”, regizat de Kasper Barfoed şi Mikkel Serup, este o producţie originală nordică ce are la bază romanul omonim scris de Søren Sveistrup. Va fi disponibil pe platformă din 29 septembrie.

Acţiunea este plasată într-o suburbie liniştită din Copenhaga, în care, într-o dimineaţă de octombrie cu vânt puternic, poliţia face o descoperire îngrozitoare. Cadavrul fără o mână al unei tinere este găsit pe un teren de joacă, alături de o păpuşă făcută din castane. Naia Thulin, o detectivă tânără şi ambiţioasă, preia cazul împreună cu noul ei partener, Mark Hess. Cei doi descoperă o dovadă care face legătura cu o fată dispărută cu un an înainte, despre care se credea că ar fi fost decedată şi care este fiica unui politician.

Pe lângă acestea, vor mai fi disponibile ultimul sezon din „Lucifer”, producţiile „Jaguar”, „No One Gets Out Alive”, „Blood Brothers: Malcolm X & Muhammad Ali”, „Schumacher”, „Frida”, „Dumb and Dumber”, „The Boy in the Striped Pajamas”, „The Hobbit: An Unexpected Journey” şi „The Lobster”, dar şi lungmetrajul românesc „Tata mută munţii”, care a rulat vara aceasta în cinematografe.

Știri similare

London Critics’ Circle Awards – Filmul „colectiv”, de Alexander Nanau – desemnat documentarul anului, Chadwick Boseman – actorul anului

London Critics’ Circle Awards – Filmul „colectiv”, de Alexander Nanau – desemnat documentarul anului, Chadwick Boseman – actorul anului

Entertainment

Filmul "colectiv", de Alexander Nanau, a fost desemnat "documentarul anului" la ediţia a 41-a a London Critics' Circle Awards (Premiile Cercului Criticilor de Film din Londra), iar "Nomadland" şi "Saint Maud" au fost recompensate cu câte trei premii. Chadwick Boseman a fost ales "actorul anului" pentru "Ma Rainey’s Black Bottom", scrie Variety. ...

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Italia a câştigat finala Eurovision 2021 – VIDEO

Italia a câştigat finala Eurovision 2021 – VIDEO

Entertainment

Grupul rock Måneskin a câştigat, sâmbătă seară, Eurovision 2021 cu piesa „Zitti e buoni”, iar aceasta este a treia victorie pentru Italia la concursul muzical....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un serial de televiziune despre Audrey Hepburn, în pregătire

Un serial de televiziune despre Audrey Hepburn, în pregătire

Entertainment

Un serial de televiziune despre actriţa Audrey Hepburn este scris de scenarista şi producătoarea americană Jacqueline Hoyt („The Good Wife”) şi va fi produs de Wildside (Italia), compania din spatele „The Young Pope” şi „L'amica geniale”. ...

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alec Baldwin, tată pentru a şaptea oară la vârsta de 62 de ani

Alec Baldwin, tată pentru a şaptea oară la vârsta de 62 de ani

Entertainment

Actorul Alec Baldwin, în vârstă de 62 de ani, a devenit tată pentru a şaptea oară, soţia lui, Hilaria, anunţând pe Instagram naşterea fiicei Lucia, adusă pe lume de o mamă surogat....

Vizualizări: 460, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă