Eric Clapton a lansat un cântec ce critică măsurile impuse de responsabili faţă de Covid – VIDEO

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Eric Clapton a lansat un cântec ce critică măsurile impuse de responsabili faţă de Covid – VIDEO

Eric Clapton, un critic al măsurilor impuse pentru a combate pandemia de Covid-19, a lansat un cântec intitulat „This Has Gotta Stop”, scrie The Guardian.

„Asta trebuie să înceteze, este destul, nu mai suport această mizerie”, cântă la refren chitaristul în vârstă de 76 de ani. „Am fost destul de distanţaţi aşa, dacă vrei să-mi iei sufletul, va trebui să spargi uşa asta”. 

Alte versuri includ: „Am ştiut că ceva merge rău/ Atunci când îmi pui legea în faţă/ Nu-mi pot mişca mâinile/ Transpir”. 

Clapton a vorbit anterior despre o reacţie negativă pe care a avut-o la vaccin. Potrivit Rolling Stone, el a spus că la prima doză cu vaccin de la AstraZeneca a avut imediat reacţii severe care au durat 10 zile. Iar la doza a doua a fost mai rău. „Mâinile şi picioarele îmi erau fie încheţate, amorţite sau îmi ardeau, şi nu le-am putut folosi două săptămâni. Mă temeam că nu o să pot să mai cânt”. 

Ca răspuns la anunţul guvernului britanic că paşaportul de vaccinare va fi cerut la toate concertele în cluburile de noapte până la sfârşitul lui septembrie, muzicianul a transmis un comunicat în care spune că nu va cânta pe nicio scenă unde publicul este discriminat din această cauză. 

În noiembrie 2020, Eric Clapton a lansat „Stand and Deliver!” împreună cu Van Morrison, un cântec anti-lockdown. 

Cifrele privind contaminările de Covid-19 au explodat la începutul verii în Marea Britanie din cauza variantei Delta. În faţa acestei mutaţii, cercetătorii încurajează vaccinarea. 

Știri similare

Cântecul „satanic” ales pentru a reprezenta Cipru la Eurovision a provocat controverse. Un anonim a ameninţat că dă foc clădirii radio-televiziunii publice – VIDEO

Cântecul „satanic” ales pentru a reprezenta Cipru la Eurovision a provocat controverse. Un anonim a ameninţat că dă foc clădirii radio-televiziunii publice – VIDEO

Entertainment

Cântecul ales pentru a reprezenta Cipru la Eurovision a creat polemică în insula mediteraneană, după un apel anonim în care o persoană a ameninţat "să ardă clădirea" radio-televiziunii publice CyBC şi critici dure din partea profesorilor de educaţie religioasă, informează AFP. ...

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un documentar despre Louis Armstrong, în lucru

Un documentar despre Louis Armstrong, în lucru

Entertainment

Documentarul „Black & Blues: The Colorful Ballad of Louis Armstrong”, despre viaţa muzicianului considerat părintele fondator al jazzului, este pregătit de Apple Original Films, scrie Variety. ...

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
R. Kelly a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane în New York

R. Kelly a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane în New York

Entertainment

Cântăreţul R. Kelly a fost găsit vinovat, luni, la New York, pentru că a recrutat femei şi minore pentru sex, juraţii găsindu-l vinovat de toate cele nouă capete de acuzare, potrivit The New York Times. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cannes 2021 – Juriul competiţiilor Cinéfondation şi de scurtmetraje, anunţat. O producţie românească, în concurs

Cannes 2021 – Juriul competiţiilor Cinéfondation şi de scurtmetraje, anunţat. O producţie românească, în concurs

Entertainment

Şase cineaşti din Tunisia, Suedia, Franţa, Egipt şi Spania alcătuiesc juriul competiţiilor Cinéfondation şi de scurtmetraje de la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes. Producţia românească „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, de Carina-Gabriela Daşoveanu (UNATC), se numără între filmele selectate în concursul dedicat şcolilor de film....

Vizualizări: 417, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coldplay a lansat „Higher Power” pe Staţia Spaţială Internaţională cu ajutorul astronautului francez Thomas Pesquet – VIDEO

Coldplay a lansat „Higher Power” pe Staţia Spaţială Internaţională cu ajutorul astronautului francez Thomas Pesquet – VIDEO

Entertainment

Formaţia britanică Coldplay a lansat "Higher Power" pe platformele de streaming iar videoclipul a fost publicat pe YouTube. Muzicienii au prezentat noua compoziţie în premieră cu ajutorul astronautului francez Thomas Pesquet, aflat pe Staţia Spaţială Internaţională pentru o misiune de 6 luni. ...

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Înscrierile la Astra Film Festival 2021 au loc între 3 februarie – 15 aprilie

Înscrierile la Astra Film Festival 2021 au loc între 3 februarie – 15 aprilie

Entertainment

Regizorii şi producătorii de film documentar din toată lumea îşi pot înscrie producţiile realizate în anii 2020 şi 2021 începând din 3 februarie şi până în 15 aprilie pentru Astra Film Festival. Cea de a 28-a ediţie a festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu se va desfăşura în două perioade: 27 august - 12 septembrie şi 11-16 octombrie, anunţă organizatorii. ...

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ed Sheeran va cânta la gala MTV Video Music Awards

Ed Sheeran va cânta la gala MTV Video Music Awards

Entertainment

Cântăreţul englez Ed Sheeran va cânta duminică seară la gala MTV Video Music Awards, unde îşi va prezenta single-ul „Shivers”, lansat joi noapte, care este inclus pe albumul „=” (Equals, n.r.) ce urmează să apară pe 29 octombrie....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă