Novak: A fost foarte greu, am avut şi tentaţia de a renunţa. Însă privesc medalia, iar fericirea e atât de mare, încât şterge toate clipele grele din spatele ei

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Novak: A fost foarte greu, am avut şi tentaţia de a renunţa. Însă privesc medalia, iar fericirea e atât de mare, încât şterge toate clipele grele din spatele ei

Eduard Novak, medaliat cu argint la ciclism la Jocurile Paralimpice şi în prezent ministru al Tineretului şi Sportului, a scris pe Facebook că participarea la Tokyo 2020 a fost un vis împlinit şi a subliniat că au fost momente în care a avut tentaţia de a renunţa.

Știri similare

Sorana Cîrstea a urcat nouă poziţii în clasamentul WTA, până pe locul 45. Irina Bara, cea mai bună clasare din carieră

Sorana Cîrstea a urcat nouă poziţii în clasamentul WTA, până pe locul 45. Irina Bara, cea mai bună clasare din carieră

Sport

Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA, cu 6.330 de puncte, după australianca Ashleigh Barty, ocupanta locului I şi după japoneza Naomi Osaka, locul al doilea. Calificată în optimi la French Open, Sorana Cîrstea a urcat nouă poziţii, până pe locul 45, cu 1.614 de puncte, aceasta fiind cea mai bună clasare a ei din ultimii trei ani....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gazon hibrid pe Arena Naţională – VIDEO

Gazon hibrid pe Arena Naţională – VIDEO

Sport

Cu 50 de zile înaintea deschiderii turneului UEFA Euro-2020, gazonul Arenei Naţionale este înnoit şi pregătit pentru găzduirea celor patru meciuri de la Bucureşti, informează FRF....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Selecţionerul Ţării Galilor despre eliminarea dictată de Haţegan: Nu am revăzut faza, dar în momentul respectiv m-am gândit că este o decizie dură

Selecţionerul Ţării Galilor despre eliminarea dictată de Haţegan: Nu am revăzut faza, dar în momentul respectiv m-am gândit că este o decizie dură

Sport

Selecţionerul naţionalei Ţării Galilor, Rob Page, a declarat, duminică seară, după meciul cu Italia, scor 0-1, din ultima etapă a grupelor Campionatului European, că Ethan Ampadu, care a fost eliminat de centralul Ovidiu Haţegan, este dezamăgit şi că el a considerat cartonaşul roşu o decizie prea dură....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă