Simon Kjaer a primit premiul preşedintelui UEFA. Fotbalistul a lipsit de la ceremonia de la Istanbul

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simon Kjaer a primit premiul preşedintelui UEFA. Fotbalistul a lipsit de la ceremonia de la Istanbul

Căpitanul naţionalei Danemarcei, Simon Kjaer, a primit premiul preşedintelui UEFA pentru că a intervenit şi a ajutat la salvarea lui Christian Eriksen, la meciul cu Finlanda, din 12 iunie, de la Euro-2020. De asemenea, acest premiu a fost acordat şi echipei de medici care a intervenit la 12 iunie.

Premiul a fost decernat în cadrul ceremoniei de tragere la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, la Istanbul, chiar de către preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.

“Ei ne-au arătat că viaţa este mai importantă ca orice. Ne-au făcut să gândim altfel. Merită pe deplin acest premiu. Nu am avut nici cea mai mică îndoială”, a spus Ceferin.

Cei care au primit prestigiosul premiu sunt: Mogens Kreutzfeldt (ofiţer medical), Frederik Flensted (manager medical), Anders Boesen (medic de urgenţă), Peder Ersgaard (paramedic), Jens Kleinefeld, Valentin Velikov, Morten Skjoldager, Morten Boesen (toţi medici), Simon Kjær (fotbalist).

Kjaer nu a fost prezent la ceremonie. “Mulţumesc pentru acest premiu în numele întregii echipe. Mă simt obligat să primesc acest premiu cu echipa mea”, a spus Simon Kjaer într-un mesaj video.

Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, la 12 iunie, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

Simon Kjaer a fost unul dintre primii jucători care au intervenit după prăbuşirea lui Eriksen pe teren. Kjaer i-a curăţat căile respiratorii ale coechipierului său, i-a aplicat manevre de resuscitare, le-a spus celorlalţi jucători să formeze un scut în jurul fotbalistului şi a consolat-o pe partenera colegului său.

Știri similare

Real Madrid, a cincea victorie consecutivă în LaLiga

Real Madrid, a cincea victorie consecutivă în LaLiga

Sport

Formaţia Real Madrid a obţinut, miercuri seară, a cincea victorie consecutivă în campionatul Spaniei, după ce a învins Granada, scor 2-0, în etapa a XV-a....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Răzvan Grădinaru pleacă de la FC Viitorul

Răzvan Grădinaru pleacă de la FC Viitorul

Sport

Răzvan Grădinaru nu mai este jucătorul echipei FC Viitorul, după ce s-a ajuns la un acord pentru încetarea amiabilă a contractului....

Vizualizări: 418, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Brandon Brown la U BT Cluj

Brandon Brown la U BT Cluj

Sport

U-Banca Transilvania a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile baschetbalistului american Brandon Brown, ultima dată component al echipei franceze Boulogne-Levallois....

Vizualizări: 457, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă