Şi CAF cere guvernului britanic să intervină pentru ca jucătorii africani să răspundă convocărilor la echipa naţională

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şi CAF cere guvernului britanic să intervină pentru ca jucătorii africani să răspundă convocărilor la echipa naţională

Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) a cerut guvernului britanic să acorde exceptarea de la carantină în cazul fotbaliştilor africani convocaţi la echipele naţionale, pentru ca aceştia să poată participa la meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, programate săptămâna viitoare, informează lequipe.fr.

„CAF, în numele tuturor asociaţiilor africane, jucătorilor şi suporterilor africani, a cerut guvernului britanic să acorde urgent excepţiile necesare pentru a le permite jucătorilor africani să concureze pentru ţara lor în viitoarele meciri din preliminariile Cupei Mondiale. CAF remarcă faptul că guvernul britanic a acordat derogări similare pentru a permite participarea delegaţiilor şi a oficialilor, printre alţii, la finala Campionatului European care a avut loc în urmă cu mai puţin de două luni. Menţionăm că, în multe cazuri, situaţia din ţările africane care figurează pe lista roşie este de fapt mai puţin gravă decât cea a altor ţări care nu se află în prezent pe această listă sau pentru care au fost prevăzute anterior excepţii”, a precizat CAF, într-un comunicat.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, i-a scris, miercuri, premierului britanic Boris Johnson, cerându-i să intervină pentru eliberarea jucătorilor din Premier League convocaţi la meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

„I-am scris prim-ministrului britanic Boris Johnson despre restricţiile de carantină impuse jucătorilor care se întorc în Anglia după ce au evluat în ţările de pe lista roşie. I-am cerut sprijinul necesar, în special pentru ca aceşti jucători să nu fie privaţi de posibilitatea de a-şi reprezenta ţara în meciurile de calificare pentru Cupa Mondială. Am sugerat ca o abordare similară cu cea adoptată de guvernul britanic în timpul turneului final al Euro 2020 să fie implementată în vederea următoarelor meciuri internaţionale”, a precizat Infantino, într-un comunicat.

Şeful FIA a transmis acelaşi mesaj şi pentru liga spaniolă, care şi-a anunţat intenţia de a proceda la fel ca Premier League: „Mulţi dintre cei mai buni fotbalişti de pe planetă joacă în Anglia şi Spania şi credem că şi aceste ţări împărtăşesc responsabilitatea păstrării şi protejării integrităţii sportive a competiţiilor din întreaga lume”.

Cluburile din Premier League refuză să lase 60 de jucători străini la echipele naţionale, din cauza Covid-19. Măsura vizează jucători din aproape 26 de ţări.

Oficialii din Premier League anunţă că decizia s-a luat în unanimitate, deoarece la întoarcere jucătorii ar trebui să stea zece zile în carantină.

Preşedintele Premier League, Richard Masters, a afirmat că ar fi total lipsi de logică „în circumstanţele actuale” ca jucătorii să fie lăsaţi la echipele naţionale.

Știri similare

Selecţionerul Danemarcei: Eriksen era îngrijorat pentru noi / Nu ar fi trebuit să jucăm, ar fi trebuit să mergem la autocar şi să plecăm acasă

Selecţionerul Danemarcei: Eriksen era îngrijorat pentru noi / Nu ar fi trebuit să jucăm, ar fi trebuit să mergem la autocar şi să plecăm acasă

Sport

Selecţionerul Danemarcei, Kasper Hjulmand, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi nu ar fi trebuit să fie puşi în situaţia de a alege dacă să evolueze în aceeaşi zi sau ziua următoare împotriva Finlandei, după ce i s-a întâmplat lui Christian Eriksen. El a precizat că Eriksen s-a arătat îngrijorat pentru familia sa şi pentru colegii de echipă....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Keşeru a înscris un gol pentru Ludogoreţ în Cupa Bulgariei

Keşeru a înscris un gol pentru Ludogoreţ în Cupa Bulgariei

Sport

Formaţia Ludogoreţ Razgrad s-a calificat, joi, în optimile de finală ale Cupei Bulgariei, trecând în 16-imi de echipa de eşalon secund Sportist Svoge, scor 3-1, meci în care Claudiu Keşeru a înscris un gol....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă