Novak, după locul 11 la contratimp 1.000 de metri: Am făcut o cursă foarte bună, de care sunt foarte mulţumit

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Novak, după locul 11 la contratimp 1.000 de metri: Am făcut o cursă foarte bună, de care sunt foarte mulţumit

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, s-a declarat mulţumit de evoluţia lui în proba de contratimp 1.000 de metri din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Tokyo.

„Locul 11. Numărul meu norocos şi <my personal best> ca timp în această probă, care nu este printre probele mele preferate şi în care au fost comasate două categorii (C4 şi C5). Cu toate acestea şi cu toate că nu sunt sprinter, am făcut o cursă foarte bună, de care sunt foarte mulţumit. Acum mă concentrez pentru proba de mâine, cea la care am obţinut aurul la Londra şi la care voi concura doar cu competitori din categoria mea (C4). Pentru ziua de azi, poziţia 11 în clasamentul mondial, într-o cursă de acest nivel, în care s-au stabilit un record mondial şi un record paralimpic, este un rezultat care mă bucură şi mă motivează. Fiţi alături de mine şi mâine! Vă mulţumesc!”, a scris el, pe Facebook.

Eduard Novak a ocupat, joi, locul 11 în proba de contratimp 1.000 de metri, categoriile de dizabilitate C4-5, din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Tokyo.

El a fost cronometrat cu timpul de un minut, şase secunde şi 918 miimi. La acest timp s-a aplicat un coeficient de 98,91 la sută, astfel că a Novak (categoria de dizabilitate C4) a contat în clasament cu 1:07.655.

Medalia de aur i-a revenit spaniolului Alfonso Cabello Llamas (C5), cu 1:01.557, record mondial la C5, argintul, britanicului Jody Cundy (C4), cu 1.02.529, iar bronzul, slovacului Josef Metelka (C4), cu 1:05.500.

Tot joi, în proba individuală de urmărire 3.000 de metri, categoria de dizabilitate C2, Eduard Mihăiţă Moescu a ocupat locul al nouălea, penultimul.

România a cucerit până acum patru medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care trei au fost obţinute de Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului şi Sportului şi, deocamdată, singurul campion paralimpic al României: aur  în 2012, la Londra (ciclism – urmărire individuală, categoria C4), argint, în 2008, la Beijing (ciclism – contratimp, cat. LC2) şi la Londra, în 2012 (ciclism – contratimp, cat. C4), precum şi o medalie de bronz câştigată de Alex Bologa, în 2016, la Rio de Janeiro (judo nevăzători – cat. 60 kg).

Știri similare

Sorana Cîrstea s-a retras din turneul de la Abu Dhabi

Sorana Cîrstea s-a retras din turneul de la Abu Dhabi

Sport

Sorana Cîrstea, locul 71 WTA, s-a retras din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Abu Dhabi, din cauza unor probleme abdominale, informează WTA....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raluca Olaru a pierdut finala de dublu la Bad Homburg

Raluca Olaru a pierdut finala de dublu la Bad Homburg

Sport

Perechea Raluca Olaru/Nadiia Kichenok (România/Ucraina), cap de serie numărul 2, a pierdut, sâmbătă, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Bad Homburg (Germania)....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Petrea: Sezonul ăsta este clar încheiat pentru Panţîru / Încercăm la Craiova să recuperăm punctele pierdute etapa trecută

Petrea: Sezonul ăsta este clar încheiat pentru Panţîru / Încercăm la Craiova să recuperăm punctele pierdute etapa trecută

Sport

Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat, miercuri, că Ionuţ Panţâru, care s-a accidentat la sfârşitul săptămânii trecute, nu va mai juca în acest sezon. El a menţionat că are contract până la finalul acestui sezon şi că încearcă să gestioneze presiunea dată de faptul că activează la „cea mai iubită echipă din România”....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simone Inzaghi s-a vindecat de coronavirus

Simone Inzaghi s-a vindecat de coronavirus

Sport

Tehnicianul echipei Lazio Roma, Simone Inzaghi, care a fost testat pozitiv cu coronavirus în această lună, nu mai este infectat, a anunţat, sâmbătă, soţia antrenorului....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandrina Barbosa: În luna mai revin pe teren

Alexandrina Barbosa: În luna mai revin pe teren

Sport

Accidentată în noiembrie, în primul minut al meciului cu Krim Ljubljana, interul stânga al echipei CSM Bucureşti, Alexandrina Barbosa, a primit veşti bune de la medici....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă