Fosta mare sportivă Ileana Gyulai Ienei, soţia lui Emeric Ienei, a încetat din viaţă
Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Fosta mare sportivă Ileana Gyulai Ienei, soţia lui Emeric Ienei, a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 75 de ani, informează Steaua TV.
“Ileana Gyulai Ienei, soţia antrenorului care a realizat cea mai mare performanţă a fotbalului românesc, s-a stins, astăzi, din viaţă, la vârsta de 75 de ani. Campioană mondială în 1969 şi dublă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Mexico (1968) şi Munchen (1972) cu echipa de floretă a României, Ileana Gyulai Ienei, ne-a povestit într-un interviu, în urmă cu un an, cum a trăit finala de la Sevilla”, se arată pe pagina de Facebook a Steaua TV, televiziunea clubului sportiv Steaua.
Potrivit COSR, Ileana Gyulai (devenită Drâmbă, după prima căsătorie cu Ionel Drâmbă, cel dintâi campion olimpic al scrimei româneşti şi mai apoi Ienei, după cea de-a doua căsătorie, cu jucătorul, ulterior antrenorul de fotbal Emeric Jenei) a început scrima la Satu Mare, la arma floretă, cu tehnicianul Alexandru Csipler, şi s-a perfecţionat sub îndrumarea antrenorului emerit Andrei Vâlcea, la Steaua Bucureşti.
În 1965 a cucerit primul titlu naţional, la junioare, iar în 1966, 1967 si 1973 a îmbrăcat tricoul de campioană naţională la senioare. La echipe, a cucerit 15 titluri naţionale, unul cu echipa Unio, iar pe celelalte cu Steaua.
Pe plan internaţional a debutat la Campionatele Mondiale de tineret de la Budapesta, în 1964, unde a cucerit medalia de argint, la individual, performanţă pe care a reeditat-o la Rotterdam, anul următor. În palmaresul său, în competiţiile individuale de anvergură, sunt nu mai puţin de 11 medalii de aur, 14 de argint şi şapte de bronz.
Cele mai importante trofee dobândite la echipe au fost medaliile olimpice de bronz obţinute la Mexico City, în 1968 şi la Munchen, în 1972 şi Cupa Campionilor Europeni care a intrat în posesia clubului Steaua, după ce echipa feminină de floretă, din care Ileana Gyulai a făcut parte, s-a clasat pe primul loc la trei ediţii consecutive.
În 1969, în Cuba, a devenit campioană mondială cu echipa de floretă a României şi a cucerit medalia de argint la individual. Tot la CM, la individual, a mai cucerit două medalii de argint – la Paris, în 1965 şi la Ankara, în 1970 şi cinci de bronz, în 1967, 1973, 1974, 1977 şi 1978.
După retragerea din activitatea competiţională, a lucrat ca antrenoare o scurtă perioadă de timp.
A primit titlurile de Maestru al Sportului şi Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferită Crucea naţională “Serviciul credincios” clasa a III-a.
