Gaze lacrimogene şi arestări la un concert Goran Bregovic în Albania

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gaze lacrimogene şi arestări la un concert Goran Bregovic în Albania

Poliţia albaneză a transmis luni că a arestat două persoane pentru că au lansat gaze lacrimogene în timpul unui concert al artistui sârb bosniac Goran Bregovic, pe care mulţi din ţară îl acuză că nu a condamnat războiul din Kosovo din perioada 1998 – 1999.

Bregovic a cântat duminică seară la Korca Beer Fest, la 165 de kilometri sud-est de capitala Tirana.

Un bărbat în vârstă de 21 de ani a fost arestat după ce a dat cu gaz lacrimogen în timp ce artistul cânta, iar al doilea, pentru că a încercat să oprească poliţia să îl ridice pe acesta.

Bregovic nu s-a oprit din cântat, însă gazul a provocat panică în rândul unor fani, scrie AP.

Prezenţa lui Bregovic a stârnit o dezbatere privind naţionalismul, unii condamnându-l că nu a vorbit public împotriva atrocităţilor comise de sârbi împotriva etnicilor albanezi din Kosovo, iar alţii susţinând că un artist nu ar trebui să se implice în politică.

Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008, la zece ani după războiul cu forţele sârbe. Războiul s-a încheiat după o campanie aeriană NATO de 78 de zile care a înlăturat forţele sârbe şi locul acestora a fost luat de forţe de menţinere a păcii.

Cele mai multe state vestice au recunoscut Kosovo, dar nu şi Serbia şi aliaţii Rusia şi China. Tensiunile legat de teritoriu rămân o sursă de instabilitate în Balcani.

Goran Bregovic a vizitat Albania în 2006 şi a susţinut un concert, primind cheia simbolică a oraşului Tirana de la primarul Edi Rama, care este acum prim-ministrul Albaniei. Vizita lui de atunci nu a stârnit controverse.

Știri similare

„Ma Rainey”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat 2”, nominalizate pentru principalul trofeu al Sindicatului producătorilor americani

„Ma Rainey”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat 2”, nominalizate pentru principalul trofeu al Sindicatului producătorilor americani

Entertainment

Lungmetrajele „Ma Rainey’s Black Bottom”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat Subsequent Moviefilm” se numără între filmele nominalizate pentru principalul trofeu acordat de Sindicatul producătorilor americani (PGA), acesta fiind un indicator important pentru marele trofeu Oscar. ...

Vizualizări: 439, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Foreigner va concerta la Bucureşti în 2022

Foreigner va concerta la Bucureşti în 2022

Entertainment

Grupul rock Foreigner va concerta la Arenele Romane din Bucureşti în luna mai 2022, iar biletele vor fi puse în vânzare vineri, pe iabilet.ro....

Vizualizări: 556, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Elton John a anunţat datele ultimelor concerte din turneul său de adio

Elton John a anunţat datele ultimelor concerte din turneul său de adio

Entertainment

Elton John a anunţat datele ultimelor concerte susţinute pe stadioane în turneul său de adio, care vor avea loc pe parcursul a opt luni, între mai 2022 şi februarie 2023, în Europa, America de Nord, Noua Zeelandă şi Australia....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SAG Awards 2021 – Lungmetrajele „Da 5 Bloods”, „The Trial of the Chicago 7” şi serialul „The Crown”, cele mai multe nominalizări

SAG Awards 2021 – Lungmetrajele „Da 5 Bloods”, „The Trial of the Chicago 7” şi serialul „The Crown”, cele mai multe nominalizări

Entertainment

Lungmetrajele "Da 5 Bloods", "MaRainey's Black Bottom", "Minari", "One Night in Miami" şi "The Trial of the Chicago 7" au primit cele mai multe nominalizări pentru cea mai bună distribuţie la premiile Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild, SAG), iar actorul Chadwick Boseman a primit postum patru nominalizări. Serialul "The Crown" are patru selecţii. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O serie de tururi ghidate „Dor de Bucureşti”, lunar şi gratuite – FOTO

O serie de tururi ghidate „Dor de Bucureşti”, lunar şi gratuite – FOTO

Entertainment

Seria de tururi "Dor de Bucureşti" a debutat în weekend de pe Calea Victoriei, trecând pe la Biserica Kretzulescu şi Palatul Cesianu-Racoviţă, Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Satului. Astfel de tururi vor fi organizate lunar şi oferite gratuit....

Vizualizări: 431, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Creatoarea celebrelor mănuşi tricotate ale lui Bernie Sanders a anunţat că le va produce pentru toată lumea

Creatoarea celebrelor mănuşi tricotate ale lui Bernie Sanders a anunţat că le va produce pentru toată lumea

Entertainment

Jennifer Ellis, profesoara din Vermont şi creatoarea celebrelor mănuşi purtate de Bernie Sanders în ziua învestirii preşedintelui Joe Biden, a anunţat că a găsit un fabricant pentru a răspunde cererii colosale după ce fotografia cu senatorul american a devenit virală pe reţelele de socializare, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regizorul Lars von Trier a fost diagnosticat cu Parkinson

Regizorul Lars von Trier a fost diagnosticat cu Parkinson

Entertainment

Regizorul danez Lars von Trier, în vârstă de 66 de ani, a fost diagnosticat cu boala Parkinson şi va face o promovare limitată a viitorului său serial TV „Kingdom Exodus”, a anunţat luni compania sa de producţie, citată de Reuters....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă