„Călătoriile lui Gulliver”, spectacol coordonat de Silviu Purcărete, şi „Itinerarii”, producţie Arcub, se joacă la FITS 2021

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Călătoriile lui Gulliver”, spectacol coordonat de Silviu Purcărete, şi „Itinerarii”, producţie Arcub, se joacă la FITS 2021

„Călătoriile lui Gulliver”, un spectacol coordonat de Silviu Purcărete, „OMMA”, de Josef Nadj, deschiderea Bursei de Spectacole de la Sibiu, o reprezentaţie în cadrul Festivalului Universităţilor de Teatru şi Management Cultural fac parte din programul celei de-a patra zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Producţie a ARCUB – The Centre for Cultural Projects of Bucharest Municipality, Compagnie des Ogres, în regia lui Eugen Jebeleanu, spectacolul se va juca în 23 august, ora 16.00, la Fabrica de Cultură IACM Construcţii SA– UniCredit – Sala Lulu.

Spectacolul se deschide cu o fabulă care descrie plecarea unei familii de pinguini imperiali din Ţara Gheţurilor spre alte meleaguri, unde speră să găsească o viaţă mai bună şi să le asigure un viitor puilor lor. De aici decurg, într-o scriitură mozaicată şi documentată, scene multilingve, în care limbile se confruntă, se înţeleg şi îşi răspund, ca nişte du-te-vino-uri între realitate şi ficţiune, între basm şi document, între personaj şi personal, între alteritate şi identitate.

„De ce fierbe copilul în mămăligă”, în cadrul Festivalului Universităţilor de Teatru şi Management Cultural

Producţie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală, „De ce fierbe copilul în mămăligă” este un spectacol de one-woman show care surprinde o paletă largă de situaţii pline de umor, sensibilitate, forţă şi candoare. Este un spectacol care invită publicul să participe la parcursul personajului Aglaja, pe care tânăra actriţă Andreea Preda reuşeşte să-l reprezinte prin voce, corp, emoţie şi întregul ei univers artistic.
„De ce fierbe copilul în mămăligă”, textul după Aglaja Veteranyi, regia Iustinian Turcu, cu Andreea Preda, va fi prezentat în 23 august, ora 23:00, la Cavas ULBS. Rezervări la telefon: 0740 907 337.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Departamentul de Artă Teatrală şi Teatrul Naţional „Radu Stanca”, organizează anual Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, care propune publicului spectacolele de referinţă ale şcolilor de teatru din întreaga lume.

„OMMA”, de Josef Nadj

În spectacolul „OMMA”, Josef Nadj aduce laolaltă opt dansatori din ţări precum Mali, Senegal, Coasta de Fildeş, Burkina Faso şi cele două republici Congo. Împreună, aceştia formează un corp colectiv în care fiecare îşi afirmă propria limbă, propria identitate, propriul dans, alcătuind o buclă de reacţie între individ şi grup, ducându-ne inevitabil cu gândul spre omul universal.
Josef Nadj îşi duce dansatorii într-o călătorie înspre rădăcinile dansului ce poate revela echilibrul universului. Urmând principiul ciclului vieţii, acest spectacol coregrafic analizează esenţa capacităţii noastre de a privi lucrurile din jur în aşa fel încât să ne înţelegem universul interior, al destinului comun. Reprezentaţia este programată în data de 23 august, ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcţii SA– UniCredit – Sala Eugenio Barba.

„Orologiul cu suflet”, de Cia La Tal

Scena din Piaţa Habermann se va umple de cavaleri şi de clovni, de pasiuni şi certuri, în 23 august, la ora 20:00, când ne vom întâlni cu spectacolul „Orologiul de suflet”.
Din interiorul ceasului, magia inundă spaţiul şi minţile. Personajele par ceasornicari elveţieni ce ies din mecanismul de ceas şi dansează în universul comic al spectacolului.

„Oameni fără chip”, de Radu Ignat

În absenţa luminii ce ne pune în evidenţă trăsăturile, n-am avea identitate; fără diferenţele create de lumină, cu toţii am arăta la fel. Lumina este singurul element ce ne poate da sau lua identitatea.
În 23 august, la ora 21:00, în Parcul Astra.

„Râsul e magic”, de Lucchettino Classic

Spectacolul este „retrospectiva celor mai bune creaţii” ale lui Luca şi Tino, o combinaţie de comedie vizuală şi magie. În 2016, la Paris, Luca şi Tino au câştigat Premiul „Mandrake d’Or”, echivalentul Premiilor Oscar pentru magie.
Vom putea râde cu ei în 23 august, de la orele 19:15 şi 21:34, la Piaţa Habermann – Zona A.

Știri similare

Persoana care a trimis mesaje de ameninţate pe adresa de e-mail a Teatrului Evreiesc de Stat, reţinută. Cazul va fi instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3

Persoana care a trimis mesaje de ameninţate pe adresa de e-mail a Teatrului Evreiesc de Stat, reţinută. Cazul va fi instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3

Știri

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 anunţă că persoana care ar fi trimis mesajul care conţine ameninţări cu moartea către Teatrul Evreiesc de Stat a fost reţinută pentru 24 de ore. Totodată, cazul a fost declinat către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind investigate infracţiuni de ameninţare....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului şi Memorialul Închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat vor fi finanţate prin PNRR. Investiţia totală se ridică la aproape 50 de milioane de euro

Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului şi Memorialul Închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat vor fi finanţate prin PNRR. Investiţia totală se ridică la aproape 50 de milioane de euro

Știri

Deputatul PNL Alexandru Muraru anunţă că Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului din România şi Memorialul "Închisoarea tăcerii" din Râmnicu Sărat vor fi finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Afişe, premii, discuri, lucrări de pictură, două busturi şi creaţii vestimentare ale artistei Margareta Pâslaru, luna aceasta în expoziţie la Palatul Suţu

Afişe, premii, discuri, lucrări de pictură, două busturi şi creaţii vestimentare ale artistei Margareta Pâslaru, luna aceasta în expoziţie la Palatul Suţu

Știri

Afişe, premii, discuri, medalii, lucrări de pictură, două busturi (unul realizat de marele sculptor Cornel Medrea, ce o suprinde pe Margareta Pâslaru în tinereţe, iar un altul realizat de bunicul artistei, renumitul sculptor Ion Dimitriu Bârlad, care a studiat la Academia Julian de la Paris), până la propriile creaţii vestimentare, purtate în timpul concertelor sale cât şi în apariţiile de la TV, au fost donate de muziciană Muzeului Municipiului Bucureşti care le va prezenta din 26 februarie în expoziţia "Longevitate creatoare". ...

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mărţişorul, obiect de recuzită bazat pe credinţe şi practici, un vestitor al înnoirii

Mărţişorul, obiect de recuzită bazat pe credinţe şi practici, un vestitor al înnoirii

Știri

Mărţişorul este un obiect de recuzită folosit în cadrul unui obicei care, la fel ca altele, se bazează pe credinţe şi practici. Un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, inclus în lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO şi care, potrivit legendei, ar fi fost tors de Dochia, este un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară şi un vestitor al înnoirii. El aduce speranţa, bucuria, iubirea şi concilierea în vieţile celor care îl dăruiesc sau îl primesc....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jafurile naziste – Un tablou de Max Pechstein, restituit în Franţa

Jafurile naziste – Un tablou de Max Pechstein, restituit în Franţa

Știri

Un tablou al expresionistului german Max Pechstein şi obiecte pentru rugăciune au fost restituite moştenitorilor a două familii evreieşti jefuite în timpul Ocupaţiei, în cadrul unei ceremonii la Ministerul francez al Culturii, scrie AFP. ...

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Volume noi de Andreea Răsuceanu, Vasile Ernu, Nichita Danilor şi Adrian Schiop, în librării

Volume noi de Andreea Răsuceanu, Vasile Ernu, Nichita Danilor şi Adrian Schiop, în librării

Știri

Noi titluri semnate de câteva dintre cele mai apreciate voci ale literaturii române contemporane apărute la editura Polirom, în colecţia "Ego. Proză" - Andreea Răsuceanu, Nichita Danilov, Vasile Ernu, Adrian Schiop, Cristian Fulaş, Bogdan Creţu, Bogdan Răileanu, Tudor Ganea, Florin Irimia - se găsesc deja în librăriile clasice, precum şi pe cele online....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
National Gallery din Londra va achiziţiona mai multe portrete în care sunt reprezentate femei sau realizate de artiste

National Gallery din Londra va achiziţiona mai multe portrete în care sunt reprezentate femei sau realizate de artiste

Știri

National Portrait Gallery din Londra va face un efort de îmbunătăţire a reprezentării femeilor în colecţia sa. Miercuri, muzeul a anunţat un proiect pe trei ani în colaborare cu Chanel prin care încearcă să crească numărul de portrete realizate de artiste şi în care sunt reprezentate femei, potrivit artnews.com. ...

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă