Stefan Löfven renunţă la funcţia de prim-ministru al Suediei şi la conducerea social democraţilor

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stefan Löfven renunţă la funcţia de prim-ministru al Suediei şi la conducerea social democraţilor

Stefan Löfven a anunţat că va renunţa la funcţia de prim-ministru al Suediei şi la conducerea Partidului Social Democrat în luna noiembrie, după şapte ani de când se află la putere, informează The Guardian.

Anunţul a fost făcut în timpul discursului său anual de vara.

Löfven a devenit în iunie primul lider suedez care a pierdut o moţiune în Parlament. Următoarele alegeri generale sunt programate să aibă loc pe 11 septembrie 2022.

El a spus că a informat partidul că vrea să renunţe la funcţia de preşedinte la congresul din luna noiembrie al formaţiunii politice, apoi să ceară să fie destituit ca prim-ministru.

Löfven a spus că anii în care a fost prim-ministru şi şef al social democraţilor au fost „fantastici”.

„Dar totul are un final şi vreau să îi ofer succesorului meu cele mai bune condiţii”, a spus premierul în vârstă de 63 de ani.

Să renunţe la funcţie „nu este uşor, dar e corect”, a mai afirmat Löfven, adăugând că acest lucru l-a şi întristat.

Nu este clar cine îl va înlocui pe Löfven, care, din 2012, este la conducerea celui mai mare partid din Suedia, ce deţine 100 dintre cele 349 de fotolii parlamentare.

Partidul nu are un înlocuitor evident, dar agenţia de presă suedeză TT notează că un posibil candidat ar fi ministrul de Finanţe, Magdalena Andersson.

Un nou lider al Partidului Social Democrat va fi ales la congresul din perioada 3 – 7 noiembrie, iar acea persoană trebuie apoi confirmată ca prim-ministru de Parlament, potrivit Constituţiei suedeze.

Anul acesta, Löfven a demisionat, după ce a pierdut un vot de încredere şi a cerut şefului Parlamentului să încerce să formeze un nou guvern ca să nu fie nevoie de alegeri anticipate. El a putut să organizeze un guvern de coaliţie, cu ajutorul a două partide, care era acelaşi ca precedentul.

Știri similare

Bill Gates şi Melinda French Gates au divorţat oficial după 27 de ani de căsătorie

Bill Gates şi Melinda French Gates au divorţat oficial după 27 de ani de căsătorie

Externe

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, şi Melinda French Gates au divorţat oficial după 27 de ani de căsătorie. Un document depus luni la King County Superior Court din Washington a oficializat despărţirea, la trei luni după ce cuplul a anunţat că intenţionează să se despartă, transmite CNBC....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin acuză SUA, în sesiunea de întrebări şi răspunsuri anuală, de implicare în incidentul HMS Defender; ”Chiar dacă am fi scufundat această navă, ar fi greu de imaginat că lumea ar fi intrat în al Treilea Război Mondial”, ”Lumea ştie că n-ar ieşi victorioasă din acest război”

Putin acuză SUA, în sesiunea de întrebări şi răspunsuri anuală, de implicare în incidentul HMS Defender; ”Chiar dacă am fi scufundat această navă, ar fi greu de imaginat că lumea ar fi intrat în al Treilea Război Mondial”, ”Lumea ştie că n-ar ieşi victorioasă din acest război”

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin acuză Statele Unite, în sesiunea sa de întrebări şi răspunsuri anuală cu ruşii, de faptul că sunt implicate în incidentul de săptămâna trecută la Marea Neagră vizând distrugătorul britanic HMS Defender, pe care îl denunţă drept o ”provocare”, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Venezuela vrea să-şi restabilească relaţiile militare cu Columbia

Venezuela vrea să-şi restabilească relaţiile militare cu Columbia

Externe

Caracasul a demarat demersuri în vederea unei restabiliri a ”relaţiilor militare” cu Bogota, anunţă ministrul venezuelean al Apărării Vladimir Padrino Lopez, care confirmă astfel o ”încălzire” a relaţiilor între cele două ţări, după alegerea lui Gustavo Petro preşedinte în Columbia, care ar putea pune capăt unei lungi perioade de tensiuni, relatează AFP ...

Vizualizări: 311, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
India aprobă folosirea în regim de urgenţă a vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V

India aprobă folosirea în regim de urgenţă a vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V

Externe

India a aprobat vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V, a anunţat marţi un mare producător indian de medicamente, în contextul în care campania de vaccinare indiană se află în toi, iar o intensificare a contaminărilor afectează puternic această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, relatează AFP....

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Puigdemont revine la Bruxelles în urma unei scurte arestări în Italia

Puigdemont revine la Bruxelles în urma unei scurte arestări în Italia

Externe

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont, inculpat în Spania cu privire la rolul pe care l-a jucat în secesiunea eşuată a Cataloniei în 2017, a sosit luni la Bruxelles, după ce a fost arestat o scurtă peroadă de timp în talia, declară avocatul său AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un bărbat, Mario Gonzalez, moare placat la pământ de poliţie, timp de cinci minute, în California

Un bărbat, Mario Gonzalez, moare placat la pământ de poliţie, timp de cinci minute, în California

Externe

Poliţia unui oraş din California a publicat o înregistrare video în care agenţi îl ţin pe un bărbat, Mario Gonzalez, la pământ timp de peste cinci minute, o intervenţăie care s-a încheiat în mod tragic cu moartea arestatului, care aminteşpte de uciderea lui George Floyd anul trecut, asfixit de Derek Chauvin, care l-a ţinut la pământ cu genungiul pe gât, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nora Al-Matrooshi, prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite

Nora Al-Matrooshi, prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite

Externe

Nora Al-Matrooshi, în vârstă de 28 de ani, a devenit prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite, ea fiind acceptată în programul Centrului Spaţial Mohammed Bin Rashid, a anunţat şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi premier al ţării....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă