Accident feroviar la periferia municipiului Miercurea Ciuc – un tren a lovit un autoturism, iar apoi locomotiva ar fi luat foc

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Accident feroviar la periferia municipiului Miercurea Ciuc – un tren a lovit un autoturism, iar apoi locomotiva ar fi luat foc

Un tren a lovit un autoturism, duminică, la o trecere la nivel cu calea ferată de la periferia municipiului Miercurea Ciuc, iar primele informaţii arată că, în urma impactului, locomotiva a luat foc.

Accidentul feroviar s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată, în zona Jigodin de la periferia municipiului Miercurea Ciuc, a anunţat Poliţia Judeţeană Harghita.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, un tren a lovit un autoturism, după care a izbucnit un incendiu la locomotivă. 

Acolo au fost trimise 3 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Știri similare

Percheziţii făcute de poliţişti la persoane din Dej, suspectate de exercitarea abuzivă a profesiei şi trafic ilegale de pui de bulldog francez/ Acţiunea, la solicitarea autorităţilor din Italia

Percheziţii făcute de poliţişti la persoane din Dej, suspectate de exercitarea abuzivă a profesiei şi trafic ilegale de pui de bulldog francez/ Acţiunea, la solicitarea autorităţilor din Italia

Evenimente

Poliţiştii au făcut, miercuri, patru percheziţii la persoane din municipiul Dej, judeţul Cluj, într-un dosar vizând traficul şi deţinerea ilicită de droguri veterinare, exercitarea abuzivă a profesiei, înşelăciune şi trafic ilegal de pui de bulldog francez. Acţiunea a avut loc la solicitarea autorităţilor din Italia....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bode, despre explozia de la Combinatul Azomureş: Echipa de specialişti care s-a deplasat la Târgu Mureş a finalizat raportul preliminar, iar în cursul acestei zile va fi făcut public

Bode, despre explozia de la Combinatul Azomureş: Echipa de specialişti care s-a deplasat la Târgu Mureş a finalizat raportul preliminar, iar în cursul acestei zile va fi făcut public

Evenimente

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că raportul preliminar în legătură cu explozia de la Combinatul Azomureş a fost finalizat de o echipă de specialişti de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu şi va fi prezentat în cursul zilei de joi. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Locuitorii unei comune din Buzău se plâng că sunt terorizaţi de urşi, animalele intrând deseori în gospodării / Localnicii suspectează chiar că un bărbat ar fi fost devorat de sălbăticiuni – FOTO

Locuitorii unei comune din judeţul Buzău se plâng că sunt terorizaţi de urşi, animalele intrând în gospodării unde au ucis diferite animale. Localnicii suspecteză chiar că un bărbat ar fi fost devorat de sălbăticiuni, acesta fiind de negăsit de mai multe zile. ...

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incendiu cu degajare mare de fum la un incinerator lângă Ploieşti. Există suspiciuni că o persoană ar fi fost prinsă în interior. Autorităţile au emis mesaj RO-Alert – FOTO

Incendiu cu degajare mare de fum la un incinerator lângă Ploieşti. Există suspiciuni că o persoană ar fi fost prinsă în interior. Autorităţile au emis mesaj RO-Alert – FOTO

Evenimente

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineaţă, în incinta unui incinerator de deşeuri de lângă Ploieşti, autorităţile emiţând un mesaj RO-Alert din cauza degajării mari de fum. ISU Prahova a anunţat că incendiul a cuprins o suprafaţă de 4000 de metri pătraţi dar şi că în zonă a fost găsită o bicicletă, motiv pentru care pompierii iau în calcul posibilitatea să existe o persoană să fi fost surprinsă în interior. În ultimele luni, deţinătorii incineratorului a fost amendaţi de mai multe ori din cauză că nu respectă normele în vigoare iar în prezent are activitatea suspendată. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trafic oprit pe sensul spre Bucureşti al DN1, după ce un şofer a lovit două autoturisme parcate, parapeţii, un gard şi un stâlp de electricitate

Trafic oprit pe sensul spre Bucureşti al DN1, după ce un şofer a lovit două autoturisme parcate, parapeţii, un gard şi un stâlp de electricitate

Evenimente

Traficul este oprit joi dimineaţă de sensul spre Bucureşti al DN1, după ce un şofer care a pierdut controlul volanului într-o curbă a lovit două autoturisme parcate, parapeţii, un gard şi un stâlp de electricitate, în apropierea localităţii Puchenii Mari din judeţul Prahova....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prahova: Peste 70 de persoane, audiate într-un dosar de trafic de droguri. Anchetatorii au identificat 60 de consumatori cărora o grupare care acţiona pe Valea Prahovei le furniza stupefiante – VIDEO

Procurorii DIICOT şi poliţiştii antidrog din judeţul Prahova au ridicat şi au dus la audieri peste 70 de persoane, într-un dosar care vizează activitatea unei grupări infracţionale profilate pe trafic de droguri de risc şi mare risc. Membrii grupării aprovizionau cu stupefiante zeci de consumatori din zona localităţilor de pe Valea Prahovei....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tânăr surprins de aparatul radar circulând cu 203 kilometri pe oră pe un bulevard din Braşov

Tânăr surprins de aparatul radar circulând cu 203 kilometri pe oră pe un bulevard din Braşov

Evenimente

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost înregistrat de aparatul radar, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 203 kilometri pe oră pe o stradă din municipiul Braşov. Bărbatul nu consumase alcool, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avalanşă în Munţii Bucegi, două persoane fiind surprinse; una dintre ele a reuşit să iasă din zăpadă, datele despre cea de-a doua fiind incerte

Avalanşă în Munţii Bucegi, două persoane fiind surprinse; una dintre ele a reuşit să iasă din zăpadă, datele despre cea de-a doua fiind incerte

Evenimente

O avalanşă s-a produs, sâmbătă după-amiază, în masivul Bucegi, sub vârful Ţigăneşti. Primele date arată că avalanşa a prins două persoane dintre care cel puţin una a reuşit să se salveze, iar cea de-a doua se pare că este surprinsă sub zăpadă, transmit salvatorii. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MAI: În intervalul 24 – 27 decembrie, faţă de anul trecut, se constată un trend descendent al celor mai importanţi indicatori; numărul de infracţiuni sesizate, mai mic cu 43,8%, scădere de 63,2% a accidentelor grave

Ministerul Afacerilor Interne anunţă, luni, că, în intervalul 24 – 27 decembrie, faţă de anul trecut, s-a constatat un trend descendent al celor mai importanţi indicatori. Astfel, numărul de infracţiuni sesizate a fost mai mic cu 43,8%, iar al accidentelor grave cu 63,2%....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 100 de migranţi care încercau să treacă ilegal din România în Ungaria, prinşi în doar 24 de ore

Peste 100 de migranţi care încercau să treacă ilegal din România în Ungaria, prinşi în doar 24 de ore

Evenimente

Poliţiştii de frontieră de la Vărşand, Nădlac, Nădlac II, judeţul Arad, şi Borş II, judeţul Bihor, au prins, în total, 131 de migranţi din diferite state, care, în ultimele 24 de ore, au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în şase automarfare încărcate cu diverse bunuri. Majoritatea persoanelor au permise de şedere valabile în România sau sunt solicitanţi de azil în ţara noastră....

Vizualizări: 1044, Aprecieri: 1, Adăugat: 3 ani în urmă
Percheziţii la o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul importurilor de mărfuri din Turcia/ Prejudiciul este estimat la 27 de milioane de lei

Percheziţii la o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul importurilor de mărfuri din Turcia/ Prejudiciul este estimat la 27 de milioane de lei

Evenimente

Anchetatorii au făcut, luni, 17 percheziţii în judeţele Ilfov şi Constanţa şi în Bucureşti, la o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul importurilor de mărfuri din Turcia. Prejudiciul este estimat la 27 de milioane de lei. ...

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă