Popularitatea preşedintelui american Joe Biden, în scădere – sondaj

Vizualizări: 401, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Popularitatea preşedintelui american Joe Biden, în scădere – sondaj

Popularitatea preşedintelui Joe Biden este în scădere, americanii contestând în principal modul în care el a gestionat pandemia şi situaţia economică, potrivit unui sondaj The Associated Press – NORC Center for Public Affairs Research.

În iulie, două treimi dintre americani au fost de acord cu măsurile luate de el în contextul pandemiei, însă acum doar 54% dintre ei îi aprobă acţiunile.

Per ansamblu, activitatea lui Biden de până acum este aprobată de 54% dintre americani, faţă de 59%, luna trecută.

Deşi este un rating relativ solid pentru un preşedinte aflat în primul an în funcţie, având în vedere polarizarea politică a naţiunii, este un semn îngrijorător pentru Biden, care se confruntă cu cele mai importante provocări, pe plan intern şi internaţional, din mandatul său.

Luna trecută, 66% dintre americani au aprobat acţiunile lui legat de pandemie, acum totalul acestora a scăzut cu 12 puncte.

Declinul coincide cu deteriorarea situaţiei din Afganistan, pe fondul retragerii trupelor americane şi preluarea puterii de către talibani, pe 15 august.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 – 16 august, pe un eşantion reprezentativ de 1.729 de adulţi.

Americanii sunt împărţiţi privind modul în care Biden gestionează problemele de politică externă (47%, de acord; 51%, în dezacord) şi de securitate naţională (52%, de acord; 46%, în dezacord).

Legat de economie, 49% sunt de acord cu modul său de acţiune (faţă de 57%, luna trecută) şi tot atâţia dezaprobă acum măsurile lui.

Știri similare

Germania urmează să scadă la 19°C încălzirea în clădiri publice

Germania urmează să scadă la 19°C încălzirea în clădiri publice

Externe

Germania, care se teme de o penurie de gaze naturale, urmează să scadă în această iarnă încălzirea în toate clădirile - mai puţin în spitale şi instituţii sociale - prevăzute cu termostat, care nu va putea depăşi 19°C, anunţă vineri ministrul german al Economiei, Robert Habeck, relatează AFP....

Vizualizări: 286, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE sancţioonează patru oficiali ruşi de rang înalt după încarcerarea lui Navalnîi, direcotrii Comitetului rus de anchetă şi Autorităţi penintenciare şi comandantul Gărzii Naţionale şi procurorul general rus

Miniştrii de Externe ai Celor 27 au dat luni undă verde sancţionării a patru oficiali ruşi de rang înalt, în urma încarcerării opozantului politic rus Aleksei Navalnîi, declară doi diplomaţi europeni pentru Reuters....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Administraţia Biden impune un moratoriu asupra pedepsei cu moartea

Administraţia Biden impune un moratoriu asupra pedepsei cu moartea

Externe

Departamentul american al Justiţiei a impus un moratoriu asupra execuţiilor federale, denunţând natura ”arbitrară” a acestora şi ”impactul lor disproporţionat asupra persoanelor de culoare”, după ce administraţia Trump a efectuat un număr-record de 13 execuţii în doar o jumătate de an înainte de plecarea miliardarului de la Casa Albă, relatează AFP....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Italia a raportat 448 de decese din cauza Covid-19

Italia a raportat 448 de decese din cauza Covid-19

Externe

Italia a raportat, luni, 448 de decese din cauza Covid-19, mai mult faţă de 361 duminică, a declarat Ministerul Sănătăţii, în timp ce rata zilnică a infectărilor a scăzut la 12.532 de la 18.625, scrie The Guardian. ...

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Medici îndeamnă, la OMS, la o acţiune mondială împoriva riscurilor la adresa sănătăţii ale modificărilor climatice şi-i înmânează o petiţie directorului general; Tedros Adhanom: ”Pandemia se va termina, însă nu există un vaccin împotriva modificărilor climatice”

Aproximativ 200 de profesionişti din domeniul sănătăţii au manifestat sâmbătă în faţa sediului Organizaţiei Mondiale a Sănătătţii (OMS), la Geneva, unde au cerut autorităţilor din toate ţările să recunoască riscurile sanitare ale modificărilor climatice şi să acţioneze pentru a le contracara, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Extrema dreaptă AfD antimască visează să cucerească un prim land, în alegerile regionale de duminică în Saxonia-Anhalt

Extrema dreaptă AfD antimască visează să cucerească un prim land, în alegerile regionale de duminică în Saxonia-Anhalt

Externe

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) curtează alegători într-o nouă ”pepinieră”, în bastioanele sale din fosta Germanie de Est, şi anume opozanţi ai restricţiilor impuse împotriva covid-19, cu ajutorul cărora speră să cucerească duminică un prim land - Saxonia-Anhalt, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statele Unite şi Iranul au început să se implice în relaţii diplomatice indirecte, cu europenii şi alte părţi, pentru revenirea la respectarea acordului nuclear

Statele Unite şi Iranul au început să se implice în relaţii diplomatice indirecte, cu europenii şi alte părţi, pentru revenirea la respectarea acordului nuclear

Externe

Statele Unite şi Iranul au început să se implice în relaţii diplomatice indirecte, cu europenii şi alte părţi, pentru revenirea la respectarea acordului nuclear din 2015, a declarat, vineri, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, transmite Reuters....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă