Michael Caine, recompensat pentru întreaga activitate la Festivalul de Film de la Karlovy Vary

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Michael Caine, recompensat pentru întreaga activitate la Festivalul de Film de la Karlovy Vary

Actorul britanic Michael Caine a primit Globul de Cristal pentru întreaga activitate, vineri seară, în deschiderea celei de-a 55-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary.

Michael Caine, de două ori premiat cu Oscar, a fost aplaudat la scenă deschisă. După ce a spus că şi-a început călătoria ca „nimeni de nicăieri care nu ştia nimic”, Caine a declarat: „Mi-aţi dat un premiu pentru ceva ce iubesc să fac”.

Preşedintele festivalului, Jiri Bartoska, i-a înmânat ceea ce actorul a numit „cel mai greu premiu pe care l-am ridicat vreodată”.

Festivalul are loc, după doi ani, cu prezenţă fizică. În 2020 au existat două tentative de a-l organiza live, însă a fost anulat din cauza pandemiei.

Potrivit Variety, atmosfera la festival este un optimistă, iar cei prezenţi la eveniment poartă brăţări ce atestă că sunt vaccinaţi, însă puţine măşti au fost remarcate vineri seară în sala ocupată la capacitate maximă.

Media săptămânală a infecţiilor cu SARS-CoV-2 confirmate în Cehia este de 191 de cazuri şi cei mai mulţi dintre cehi au fost vaccinaţi.

La deschidere au fost prezentaţi şi membrii juriului care va acord marele trofeu, Globul de Cristal, la finalul festivalului: cineasta daneză Eva Mulvad („A Modern Man”, „A Cherry Tale”), actriţa poloneză Marta Nieradkiewicz („Wild Roses”, „Floating Skyscrapers”), cineastul grec Christos Nikou („Apples”) şi criticul german Christoph Terhechte, director artistic al DOK Leipzig.

Între invitaţii ediţiei de anul acesta, care a debutat cu proiecţia dramei „Zátopek”, produsă de directorul executiv al festivalului, Kryštof Mucha, şi regizată de David Ondříček, se numără cineaştii Radu Jude (câştigătorul marelui trofeu în 2018 cu „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”), Serghei Loznitsa şi Johnny Depp.

Cele două secţiuni competiţionale ale KVIFF încep sâmbătă, când vor fi prezentate patru filme în premieră mondială în competiţia pentru Globul de Cristial şi în secţiunea East of the West.

Festivalul se va încheia pe 28 august, cu gala de premiere şi proiecţia filmului „The Nest”, regizat de Sean Durkin, cu Jude Law în rol principal.

Știri similare

Festivalul de Film de la Veneţia – Producţia românească „Imaculat”, recompensată cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut

Festivalul de Film de la Veneţia – Producţia românească „Imaculat”, recompensată cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut

Entertainment

Producţia românească „Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan, selectată în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Veneţia, a fost recompensat sâmbătă seară cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut, în valoare de 100.000 de dolari....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
London Critics’ Circle Awards – Filmul „colectiv”, de Alexander Nanau – desemnat documentarul anului, Chadwick Boseman – actorul anului

London Critics’ Circle Awards – Filmul „colectiv”, de Alexander Nanau – desemnat documentarul anului, Chadwick Boseman – actorul anului

Entertainment

Filmul "colectiv", de Alexander Nanau, a fost desemnat "documentarul anului" la ediţia a 41-a a London Critics' Circle Awards (Premiile Cercului Criticilor de Film din Londra), iar "Nomadland" şi "Saint Maud" au fost recompensate cu câte trei premii. Chadwick Boseman a fost ales "actorul anului" pentru "Ma Rainey’s Black Bottom", scrie Variety. ...

Vizualizări: 405, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Actriţa americană Angelina Jolie, trimis special al UNHCR, a vizitat o tabără de refugiaţi din Burkina Faso

Actriţa americană Angelina Jolie, trimis special al UNHCR, a vizitat o tabără de refugiaţi din Burkina Faso

Entertainment

Actriţa americană Angelina Jolie, trimis special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a mers, duminică, în tabăra de la Goudebou, în nord-estul Burkina Faso, unde şi-a exprimat susţinerea pentru refugiaţii malieni care au fugit din calea violenţelor jihadiste, potrivit AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CHESTIONAR NEWS.RO – Regizorul Dan Chişu, despre anul „trist” 2020: Miracolul sălii de cinema nu poate şi nu trebuie să dispară

CHESTIONAR NEWS.RO – Regizorul Dan Chişu, despre anul „trist” 2020: Miracolul sălii de cinema nu poate şi nu trebuie să dispară

Entertainment

Regizorul Dan Chişu, al cărui film „5 minute” era pe punctul de a fi lansat în sălile de cinema când pandemia a generat restricţii pe plan mondial, vorbeşte într-un interviu News.ro despre un an „trist”, despre proiectele zădărnicite, dar spune şi că scrie o piesă de teatru şi că are planuri de a face un nou film. Pentru cuvântul anului 2020, el oscilează între „frustrare” şi „regret”....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SAG Awards 2021 – Lungmetrajele „Da 5 Bloods”, „The Trial of the Chicago 7” şi serialul „The Crown”, cele mai multe nominalizări

SAG Awards 2021 – Lungmetrajele „Da 5 Bloods”, „The Trial of the Chicago 7” şi serialul „The Crown”, cele mai multe nominalizări

Entertainment

Lungmetrajele "Da 5 Bloods", "MaRainey's Black Bottom", "Minari", "One Night in Miami" şi "The Trial of the Chicago 7" au primit cele mai multe nominalizări pentru cea mai bună distribuţie la premiile Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild, SAG), iar actorul Chadwick Boseman a primit postum patru nominalizări. Serialul "The Crown" are patru selecţii. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă