Preşedinta Comisiei Europene: Nu există discuţii politice cu talibanii, nu există recunoaştere. Nu va putea fi dat niciun euro unui regim care neagă femeilor drepturile

Vizualizări: 506, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedinta Comisiei Europene: Nu există discuţii politice cu talibanii, nu există recunoaştere. Nu va putea fi dat niciun euro unui regim care neagă femeilor drepturile

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a subliniat sâmbătă, în timpul unei vizite la baza aeriană militară din Torrejón de Ardoz (Madrid), că nu există discuţii politice cu talibanii, nici recunoaşterea lor, ci doar contacte operaţionale, potrivit El Pais.

Preşedinta CE a declarat: „Avem contacte operative cu talibanii. Trebuie să dezbatem cum să asigurăm ca oamenii care se află în Kabul să ajungă la aeroport. Asta este altceva. Nu există discuţii politice cu talibanii, nu există recunoaştere”.

Von der Leyen a mai spus că situaţia este „extrem de neclară”, însă „ajutorul pentru dezvoltare trebuie să continue”.

Despre Spania şi implicarea în problema refugiaţilor, ea a spus că este „un exemplu a ceea ce este sufletul Europei”.

„Ceea ce vedem este o tragedie pentru Afganistan şi o lovitură foarte dură pentru comunitatea internaţională. Este responsabilitatea noastră morală să ajutăm. Nu doar pe cei care ajung în Europa, ci şi pe cei care au rămas în Afganistan. Comisia lucrează pentru creşterea ajutorului umanitar”.

Cât priveşte migraţia, ea a afirmat: „Trebuie să prevenim ca oamenii să ajungă pe mâna reţelelor de trafic de persoane. Trebuie să oferim rute sigure şi trebuie să acţionăm la scară globală. Va fi o temă centrală a reuniunii G7 de săptămâna viitoare. Strămutarea persoanelor vulnerabile este de importanţă maximă. Acum este momentul de a pune acest angajament în practică. Nu a fost în van”.

„Situaţia este extrem de neclară, dar ajutorul pentru dezvoltare trebuie să continue. Vom încerca să fie format un guvern incluziv, ca femeile să poată continua să studieze. Nu va putea fi dat niciun euro din ajutor umanitar unui regim care le neagă femeilor drepturile”.

Von der Leyen a vizitat instalaţiile din Torrejón împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, şi cu prim-ministrul spaniol, Pedro Sánchez.

Acesta din urmă a spus de asemenea că implicarea ţării sale în misiunea de 20 de ani a NATO din Afganistan nu a fost în van şi că „situaţia de la Kabul este foarte complexă şi îngrijorătoare”. Spania are programate sâmbătă alte două zboruri de evacuare.

„Europa a răspuns. Câtă vreme Europa are nevoie de Spania, Spania va fi acolo”, a susţinut Sánchez, care a lăudat munca dusă de guvernul său în gestionarea crizei afgane.

Şeful Executivului de la Madrid a adăugat: „Credem că faptele vor fi cele care ne vor spune care este gradul de credibilitate a talibanilor în această etapă. Acum este important să răspundem afganilor care vor să iasă din ţară”.

Charles Michel a subliniat: „Cel mai important este să ne coordonăm. Este uşor? Nu. Dar de această dată, cele 27 de state au acelaşi interes. Pe termen mediu, trebuie să ne coordonăm cu comunitatea internaţională, de aici şi reuniunile care vor avea loc în săptămânile următoare. Vrem să protejăm drepturile omului”.

Baza din Torrejón s-a transformat în poartă pentru intrarea refugiaţilor afgani înainte de distribuirea lor ţărilor comunitare.

După ce NATO a început să îşi retragă trupele din Afganistan, în câteva săptămâni, militanţii talibani au recucerit ţara şi, pe 15 august, au declarat victorie în faţa armatei afgane.

Știri similare

Americanii şi britanicii îi acuză pe taibani de ”masacrarea” a zeci de civili în Afganistan; ”Dacă nu sunteţi capabili să vă controlaţi combatanţii acum, nu aveţi nimic a face cu Guvernul mai târziu”

Americanii şi britanicii îi acuză pe taibani de ”masacrarea” a zeci de civili în Afganistan; ”Dacă nu sunteţi capabili să vă controlaţi combatanţii acum, nu aveţi nimic a face cu Guvernul mai târziu”

Externe

Ambasadele americană şi britanică la Kabul au acuzat luni talibanii de faptul că au ”masacrat zeci de civili” ca represalii, în districtul Spin Boldak, situat în sudul Afganistanului, pe care l-au cucerit la 14 iulie, relatează AFP....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O beretă verde, sergentul Duke Webb din cadrul Forţelor speciale americane, inculpat cu privire la uciderea a trei persoane în atacul armat la sala de popice din Rockford, în Illinois; militarul se afla în permisie într-o vizită la familia sa

O beretă verde, sergentul Duke Webb din cadrul Forţelor speciale americane, a fost inculpat cu privire la uciderea a trei persoane într-un atac armat, în acest weekend, într-o sală de popice din Illinois, a anunţat procurorul acestui stat din nordul Americii, relatează AFP....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O mască nazală, de folosit în timpul mesei, neaprobată de către autorităţi; OMS recomandă purtarea măştii care acoperă nasul, gura şi bărbia

O mască nazală, de folosit în timpul mesei, neaprobată de către autorităţi; OMS recomandă purtarea măştii care acoperă nasul, gura şi bărbia

Externe

O mască nazală, o inovaţie împotriva covid-19 care lasă gura liberă şi poate fi folosită la masă, nu a fost aprobată de către autorităţile sanitare, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă masca de protecţie care acoperă nasul, gura şi bărbia....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj

Iranul va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj

Externe

Iranul a anunţat, marţi, că va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj, cea ce va aduce materialul de fisiune mai aproape de nivelul de 90% necesar pentru fabricarea unei bombe nucleare, la o zi după ce Teheranul a acuzat că Israelul i-a sabotat un centru nuclear important, transmite Reuters....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rămăşiţele unui băiat kurd iranian în vârstă de 15 luni, Artin, mort în Canalul Mânecii în octombrie, împreună cu alţi patru membri ai familiei, după răstunarea ambarcaţiunii cu care treceau din Franţa în Regatul Unit, găsite în Norvegia

Rămăşiţele unui copil, găsite pe coasta norvegiană, aparţin unui băiat în vârstă de 15 luni care a murit în Canalul Mânecii în 2020, anunţă poliţia norvegiană, relatează BBC News....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O lege electorală aprig contestată, promulgată de către guvernatorul republican al Texasului Greg Abbott

O lege electorală aprig contestată, promulgată de către guvernatorul republican al Texasului Greg Abbott

Externe

Guvernatorul republican al Texasului Greg Abbott a promulgat o lege electorală, aprig denunţată de către democraţi, care văd în ea o restricţie a accesului la urne, la mai puţin de o săptămână după intrarea în vigoare a unei controversate legi împotriva avortului în acest stat american mare, relatează AFP....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
”Niciun efect nefast asupra sănătăţii”, la zece ani de la accidentul nuclear de la Fukushima, conchide un raport ONU; o creştere a numărului cancerelor de tiroidă la copii expuşi, legată de o îmbunătăţire a tehnicii de depistare, care relevă anomalii înainte de accident

Emisiile radioactive de după accidentul de la Centrala nucleară japoneză Fukushima, în 2011, nu au produs efecte negative asupra sănătăţii, potrivit concluziilor unui comitet de cercetători de la ONU, publicate marţi, la Viena, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit ministrului Educaţiei

Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit ministrului Educaţiei

Externe

Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit unor comentarii publicate luni de ministrul Educaţiei, Przemyslaw Czarnek, în condiţiile în care guvernul naţionalist atacă ceea ce numeşte ”ideologia LGBT”, transmite Reuters....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă