Patru volume semnate de George Banu şi o antologie de piese, între lansările programate la FITS 2021

Vizualizări: 433, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru volume semnate de George Banu şi o antologie de piese, între lansările programate la FITS 2021

Lansările de carte, una dintre cele mai importante secţiuni ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, reunesc, şi cu prilejul celei de-a XXVIII-a ediţii, nume importante din domeniu. Patru volume semnate de George Banu, „Durerea. Dincolo de teatru”, de Octavian Saiu, şi „Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacole-lectură”, vor fi lansate la Sibiu, în perioada 20-29 august.

Marţi, 24 august, ora 13.00, la Sala Thalia din Sibiu, George Banu va intra în dialog cu Sever Voinescu cu prilejul lansării volumului „Viaţă şi teatru pe Scena lumii”, apărut de curând în colecţia Ego-grafii a editurii Polirom. Discuţia va fi urmată de o şedinţe de autografe.

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea depăşeşte, prin anvergura consideraţiilor lui George Banu, frontierele spaţiului artistic şi devine, în sensurile sale profunde, o meditaţie necesară asupra condiţiei adesea neliniştitoare a prezentului. Ea reuneşte o suită de contribuţii relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, şi, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune şi claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecţiei culturale, istorice şi sociale.

Dincolo de teatru, la capătul Africii, trei aventuri izolate

„Dincolo de teatru, la capătul Africii, trei aventuri izolate, trei experimente de o brutalitate ieşită din comun. Unul – în planul elaborat al limbajului expozitiv, calculat cu maximă precizie. Altul – în zona tulbure a unei forme de performance violent, consumat în surdină. Şi un altul – în climatul impur al unei călătorii spre necunoscutul subconstientului uman. Diferite, fără să îşi semene în vreun fel. Unice. Însă legate prin acelaşi subiect: durerea. Mai puţin canonice în forma lor decât un spectacol teatral, mai agresive în mesaj decât orice act spectacular, mai bulversante decât toate prelegerile cu aer documentar, ele par strigătele unor creatori despre lumea în care trăiesc. Iar lumea aceea nu este neaparat şi a noastră, a celor cuibăriţi confortabil în fotoliile de spectator ale civilizaţiei occidentale. E lumea cu cicatrici vechi şi răni încă deschise a unei părţi de mapamond ce încă nu şi-a încheiat socotelile cu istoria şi cu ea însăşi”. 

Este vorba despre volumul semnat de profesorul, cercetătorul şi criticul de teatru Octavian Saiu, „Durerea. Dincolo de teatru”. Cartea apărută la editura Nemira, 2021, la fi lansată în 28 august, la ora 13.00, în prezenţa autorului.

Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacole-lectură

Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu au transformat, de-a lungul anilor, „Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacole-lectură” într-un instrument ce pune în practică energiile creatoare ale actorilor, căutările lor întru frumos, întru iubire de oameni şi, mai ales, întru speranţă: Construim împreună speranţa.

În anul 2021 FITS revine la întâlnirea faţă-n faţă cu publicul fidel „Antologiei”, prin lecturarea textelor dramatice şi transformarea lor în spectacole radiofonice, împreună cu Teatrul Naţional Radiofonic al Societăţii Române de Radio, cu actorii Teatrului Naţional Radu Stanca şi cu cei doi regizori, Mariana Cămărăşan şi Bogdan Sărătean, care se aventurează în descifrarea celor şapte texte care întregesc bogăţia propusă de FITS sub semnul verbului dramatic. 

Istoria Antologiei însumează 179 de texte în variantă bilingvă şi 162 de autori, mulţi dintre ei descoperiţi de festival, majoritatea deveniţi nume celebre.

Peter Asmussen este primul dramaturg pe care îl tipărim în această antologie. Unul dintre cei mai productivi, aclamaţi şi premiaţi scriitor danezi, în acelaşi timp prozator, autor de scenarii de film. De asemenea, autor de librete, piese de teatru pentru radio şi televiziune. „Soli Deo Gloria” este titlul piesei pe care Peter Asmussen o lansează. Este o adunare de douăsprezece cantate care ilustrează tragedia unei lumi în pragul colapsului, dar într-o cheie care lasă să se întrevadă speranţa.

Pascal Rambert – scriitor, coregraf, regizor de teatru şi film. Posesor al premiului pentru Teatru al Academiei Franceze. Colaborator al celebrului Teatru Bouffes du Nord, fondator de teatre independente, creator de spectacole de succes – pornind de la Avignon, până la piesele traduse în Europa, America de Nord, America de Sud, în Asia, în Rusia, în Orientul Mijlociu. Pascal Rambert ne propune sfâşietoarea meditaţie – „Actriţa” –  asupra nevoii intime a oamenilor de a crede în frumuseţea pe care ne-o poate dărui teatrul.

Marta Barcelo este probabil una dintre cele mai surprinzătoare personalităţi şi poate concura cu mult succes la ceea ce înseamnă în zilele noastre femeia momentului, fiind capabilă să treacă de la mimă la circ, de la managementul unei companii de teatru, la meseria de actriţă, creatoare de conţinut, trapezistă, co-director, scenaristă, regizoare, câştigătoare a nenumărate premii. Co-director al unui centru de cercetări în artele spectacolului. „Mamă” este textul pe care îl propune. O poveste a două femei care descoperă motivul real al raţiunii de a iubi viaţa.

O personalitate marcantă a teatrului mondial vine din Filipine şi ne propune un text denumit „Ardoare”, care ne relevă că nici o schimbare radicală nu se poate produce fără suferinţă. Guelan Varela-Luarca este dramaturg, traducător, actor, regizor de teatru. A fost premiat pentru Cel mai bun Spectacol al Deceniului, în Filipine. A semnat, de asemenea, cel mai bun film de lungmetraj, în 2019.

Justine del Corte, născută în Mexic, ne propune „Coşmarul fericirii”. Actriţă, dramaturgă, scenaristă. Studiază actoria la Berlin, apoi la New York, producţia de film şi regia la Hamburg. Devine actriţă şi dramaturgă la instituţii prestigioase precum Staatstheater din Stuttgart, Teatrul din Bremen, Schaubühne Berlin, Hamburger Kammerspiele. Coşmarul fericirii este o tragi-comedie a condiţiei umane, cu tuşe groteşti, plină de adevăruri şi profunzime.

Alexei Jitkovski porneşte spre lumea largă, studiind, la început, chimia. Şi-a găsit mult mai târziu vocaţia de a scrie piese de teatru şi scenarii de film şi a câştigat nenumărate premii în Rusia. Să plantezi un copac este o datorie a fiecărui om, alături de a concepe un copil, de a-l creşte şi de a construi o casă. Dar a planta un copac poate naşte diferenţe de mentalitate între generaţii.

Elise Wilk, personalitate a teatrului românesc care a cunoscut şi cunoaşte succesul de-a lungul timpului, ne propune anul acesta „Dispariţii”, o piesă în care face cronica unei familii germanofone, un frumos fragment din tumultuoasa istorie a României secolului trecut.

Știri similare

Coronavirusul era prezent în Statele Unite din decembrie 2019 – studiu

Coronavirusul era prezent în Statele Unite din decembrie 2019 – studiu

Știri

Coronavirusul responsabil de Covid-19 era prezent în Statele Unite din decembrie 2019, adică cu mai multe săptămâni înainte de primul caz confirmat în ianuarie 2020, potrivit unui nou studiu publicat marţi, scrie AFP. ...

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aşezarea arheologică peruană Caral, leagăn al unei civilizaţii vechi de 5.000 de ani, afectată de consecinţele pandemiei de coronavirus

Aşezarea arheologică peruană Caral, leagăn al unei civilizaţii vechi de 5.000 de ani, afectată de consecinţele pandemiei de coronavirus

Știri

Aşezarea arheologică peruană Caral, leagăn al unei civilizaţii vechi de 5.000 de ani, este afectată de consecinţele pandemiei de coronavirus: părăsită de arheologi în timpul izolării, a fost invadată de muncitori rurali care revendică terenuri, în timp ce directorul ştiinţific, Ruth Shady, a fost ameninţată, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Teatrul Gong din Sibiu îşi redeschide sălile pentru public

Teatrul Gong din Sibiu îşi redeschide sălile pentru public

Știri

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă în acest început de an spectacolele „Hermann visează” în regia Elizei Păuna şi „Cel mai mare Gulliver” în regia lui Alexandru Dabija. Prima reprezentaţie cu public va avea loc vineri, 8 ianuarie, de la ora 18.00....

Vizualizări: 403, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Conacul Niculescu-Dorobanţu, moşie boierească în apropiere de Bucureşti, se vinde cu aproape 500.000 de euro – FOTO

Conacul Niculescu-Dorobanţu, moşie boierească în apropiere de Bucureşti, se vinde cu aproape 500.000 de euro – FOTO

Știri

Conacul familiei Niculescu-Dorobanţu de la Cosoba a fost construit spre sfârşitul secolului al XIX-lea, cel mai probabil după planurile arhitectului Grigore Cerchez, un apropiat al familiei, care de altfel s-a ocupat personal de majoritatea construcţiilor familiei în acea perioadă. Proprietatea este scoasă la vânzare de Romania Sotheby's International Realty cu 490.000 de euro. ...

Vizualizări: 425, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă