Orgie sexuală la clubul norvegian Brann SK: un jucător a fost dat afară, alţi zece au fost avertizaţi

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orgie sexuală la clubul norvegian Brann SK: un jucător a fost dat afară, alţi zece au fost avertizaţi

Clubul norvegian de primă ligă Brann SK a anunţat vineri că l-a dat afară pe unul dintre jucătorii săi şi i-a avertizat pe alţi zece în scris, după orgia sexulă din interiorul stadionului din Bergen.

Un alt jucător a plecat în urma acestui eveniment care a avut loc pe 10 august şi a provocat un scandal în Norvegia, până la punctul în care echipa a fost huiduită de proprii suporteri.

Potrivit presei locale, doisprezece jucători ai clubului au ieşit la cină în acea zi, au mers la un club de noapte şi apoi au ajuns la stadion în compania a şapte femei. Camerele de securitate au surprins jucătorii care făceau sex în vestiar şi chiar pe teren.

„Clubul a acţionat intens pentru a face lumină în cazul acţiunilor a doisprezece dintre jucători”, a anunţat clubul Brann, cu sediul în Bergen.  Aceste investigaţii au arătat „o încălcare a regulilor generale, a restricţiilor legate de coronavirus şi a comportamentului pe care îl aşteptăm în mod rezonabil de la jucătorii noştri”, continuă clubul.

„Aşa că am decis să concedim unul dintre jucătorii noştri şi am trimis altor zece avertismente scrise serioase”, a spus directorul general Vibeke Johannesen.

Mijlocaşul în vârstă de 28 de ani, Kristoffer Barmen, aflat la club de la vârsta de 10 ani, a fost concediat pentru „rolul cheie” în timpul serii. Avocatul său, Eirik Monsen, a declarat că clientul său a fost surprins de sancţiune şi a simţit că este „tratat nedrept”.

Jucătorul care a plecat este portarul danez Mikkel Andersen. Portarul a preferat să se întoarcă în ţara sa după ce el şi familia sa au primit ameninţări. Ceilalţi jucători implicaţi nu şi-au recunoscut participarea şi nu au fost identificaţi. Poliţia investighează, de asemenea, o posibilă agresiune sexuală în seara respectivă, iar o persoană a cărei identitate nu a fost dezvăluită ar fi considerată suspectă.

Știri similare

FCSB – CS Mioveni, scor 1-0, într-un amical

FCSB – CS Mioveni, scor 1-0, într-un amical

Sport

FCSB s-a impus, miercuri după-amiază, în meciul amical disputat împotriva nou-promovatei CS Mioveni, cu scorul de 1-0....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Xavi Pascual a fost prezentat oficial la Dinamo

Xavi Pascual a fost prezentat oficial la Dinamo

Sport

Antrenorul Xavier Pascual, care a câştigat săptămâna trecută cu FC Barcelona Liga Campionilor la handbal masculin, a fost prezentat oficial, miercuri, la Dinamo Bucureşti....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pfizer şi BioNTech donează vaccinuri împotriva coronavirusului pentru participanţii la Jocurile Olimpice şi la Jocurile Paralimpice

Pfizer şi BioNTech donează vaccinuri împotriva coronavirusului pentru participanţii la Jocurile Olimpice şi la Jocurile Paralimpice

Sport

Pfizer Inc. şi BioNTech SE au anunţat, joi, că au semnat o înţelegere cu Comitetul Internaţional Olimpic, conform căreia va dona doze de vaccin împotriva coronavirusului pentru a contribui la imunizarea sportivilor şi delegaţiilor participante la Jocurile Olimpice şi la Jocurile Paralimpice de la Tokyo....

Vizualizări: 538, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Didier Deschamps îl face mincinos pe Aymeric Laporte

Didier Deschamps îl face mincinos pe Aymeric Laporte

Sport

Didier Deschamps, antrenorul echipei Franţei, care se pregăteşte pentru Euro-2020, a vorbit despre cazul lui Aymeric Laporte în timpul unui interviu cu mai multe publicaţii regionale, citat de lequipe.fr....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Portarul Arlauskis continuă la CFR Cluj

Portarul Arlauskis continuă la CFR Cluj

Sport

Clubul CFR 1907 Cluj şi jucătorul Giedrius Arlauskis au ajuns la o nouă înţelegere, astfel că portarul lituanian îşi continuă cariera ilustră în Gruia, a anunţat campioana României....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Selecţionerul Ţării Galilor despre eliminarea dictată de Haţegan: Nu am revăzut faza, dar în momentul respectiv m-am gândit că este o decizie dură

Selecţionerul Ţării Galilor despre eliminarea dictată de Haţegan: Nu am revăzut faza, dar în momentul respectiv m-am gândit că este o decizie dură

Sport

Selecţionerul naţionalei Ţării Galilor, Rob Page, a declarat, duminică seară, după meciul cu Italia, scor 0-1, din ultima etapă a grupelor Campionatului European, că Ethan Ampadu, care a fost eliminat de centralul Ovidiu Haţegan, este dezamăgit şi că el a considerat cartonaşul roşu o decizie prea dură....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă