Peste 9.000 de părinţi au apelat, în 2020, serviciul de telemedicină ALOPEDI al Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 9.000 de părinţi au apelat, în 2020, serviciul de telemedicină ALOPEDI al Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca

Peste 9.000 de părinţi au apelat, anul trecut, serviciul de telemedicină ALOPEDI, al Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca. Numărul apelurilor a fost mai mic faţă de anii anteriori, având în vedere că distanţarea socială şi respectarea regulilor de igienă au dus la scăderea numărului de copii cu probleme respiratorii şi digestive.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Consiliul Judeţean Cluj, în urma unei analize realizate împreună cu Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, s-a constatat că, pe parcursul anului 2020, prin intermediul serviciului de call center dedicat sfaturilor medicale pediatrice – ALOPEDI 0364-917 au fost ajutaţi 9.041 de copii.

„Ceea ce e cu adevărat important e faptul că un număr semnificativ de mici pacienţi au beneficiat gratuit şi prompt de sfaturile medicilor de specialitate cu o înaltă calificare, în funcţie de simptomatologia descrisă de părinţi. În acest fel, s-a evitat deplasarea la spitalele sau cabinetele medicale, precum şi contaminarea şi punerea în pericol a sănătăţii a numeroşi copii”, a afirmat Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj, citat în comunicat.

În document se arată că numărul apelurilor telefonice a scăzut faţă de anii anteriori, distanţarea socială şi respectarea regulilor de igienă fiind însoţite de scăderea numărului de copii cu probleme respiratorii şi digestive, cele mai frecvente motive de apelare a serviciului de sfat pediatric telefonic ALOPEDI 0364-917.

Cea mai mare parte a apelurilor – 67,69% – s-au finalizat cu recomandări de îngrijire la domiciliu şi cu explicarea manifestărilor la apariţia cărora este obligatoriu consultul medical faţă în faţă. De asemenea, pe parcursul anului 2020, pentru 11,5% dintre copiii evaluaţi telefonic s-a recomandat consult imediat, în primele două ore de la apel, iar în cazul a şase copii a fost necesară intervenţia Serviciului de Ambulanţă.

Cu o experienţă de şapte ani în domeniul triajului telefonic, serviciul de call center al Spitalului de Urgenţă pentru Copii a ajutat până în prezent peste 65.000 de copii. Rolul ALOPEDI este de a îndruma părinţii copilului bolnav să acceseze sistemul de sănătate în mod eficient, adresându-se serviciului medical potrivit atunci când acest lucru este necesar. În majoritatea situaţiilor, copiii pot fi îngrijiţi la domiciliu de către părinţi, urmând sfaturile medicilor. Aceştia adresează întrebări cu ajutorul cărora stabilesc gravitatea stării copilului, în funcţie de care se recomandă evaluarea medicală faţă în faţă sau îngrijirea copilului la domiciliu.

Știri similare

Ministerul Educaţiei a cerut Minsterului Sănătăţii ca orele remediale să fie făcute ”faţă în faţă”, indiferent de scenariul în care este localitatea, iar simulările examenelor naţionale şi examenele propriu-zise să se desfăşoare cu prezenţă fizică

Exclusiv

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Sorin Ion a declarat, marţi seară, că instituţia pe care o reprezintă a adresat mai multe solicitări MInisterului Sănătăţii. Una dintre acestea vizează orele remediale, care ar trebui făcute ”faţă în faţă”, indiferent de scenariul în care este localitatea. De asemenea, s-a cerut ca simularea examenelor naţionale, dar şi examenele propriu-zise să de desfăşoare cu prezenţă fizică. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciprian Teleman: Subfinanţarea cercetării româneşti este cea mai proastă decizie politică care a fost luată în ultimii treizeci de ani

Ciprian Teleman: Subfinanţarea cercetării româneşti este cea mai proastă decizie politică care a fost luată în ultimii treizeci de ani

Exclusiv

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, a vizitat, joi, Institutul de Bioresurse Alimentare, despre care a apreciat că are ”capacităţi de analiză unice în ţară”. ”Subfinanţarea cercetării româneşti este cea mai proastă decizie politică care a fost luată în ultimii treizeci de ani”, a transmis ministrul....

Vizualizări: 453, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cod galben de ploi însemnte cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuat în cea mai mare parte a ţării, până marţi seară / În Tulcea şi în zona costieră a judeţului Constanţa este cod portocaliu

Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de ploi însemnte cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuat, pentru cea mai mare parte a ţării, până marţi seară. În Tulcea şi în zona costieră a judeţului Constanţa este cod portocaliu....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alegeri parlamentare 2020 – 65.454 de alegători din Diaspora au votat până la ora 00.00 / MAE: Prima zi a votării în străinătate s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Europa

Alegeri parlamentare 2020 – 65.454 de alegători din Diaspora au votat până la ora 00.00 / MAE: Prima zi a votării în străinătate s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Europa

Exclusiv

Un număr de 65.454 de alegători din străinătate au votat până la ora 00.00, potrivit datelor furnizate de către AEP. Acestora li se adaugă 21.329 de alegători care au optat pentru votul prin corespondenţă. Prin urmare, numărul total de votanţi în Diaspora este 86.783....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vlad Voiculescu, despre criza COVID-19: Este critic ca comunicarea publică să fie îmbunătăţită, este critic ca românii să respecte regulile deja transmise de autorităţi/ Nicio măsură nu poate fi exclusă, este vorba de sănătatea populaţiei

Ministrul propus al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat, la audierile în comisia de specialitate, că "este critic" să fie îmbunătăţită comunicarea publică în privinţa pandemiei COVID-19 şi ca românii să respecte regulile deja transmise de autorităţi, menţionând că nicio măsură nu poate fi exclusă atunci când este vorba de sănătatea populaţiei. ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jandarmeria Română: Laurenţiu Cazan s-a retras de la conducerea IJJ Prahova; el urmează să îndeplinească atribuţiile avute înainte de această împuternicire

Jandarmeria Română: Laurenţiu Cazan s-a retras de la conducerea IJJ Prahova; el urmează să îndeplinească atribuţiile avute înainte de această împuternicire

Exclusiv

Locotenent colonelul Laurenţiu Cazan, unul dintre coordonatorii acţiunii jandarmilor în timpul mitingului din 10 august 2018, s-a retras de la conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, unde fusese împuternicit pentru şase luni. Jandarmeria Română a anunţat că el urmează să îndeplinească atribuţiile avute înainte de această împuternicire....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Continuă căutările copilului de 7 ani, din Arad, care a plecat la joacă şi nu s-a mai întors. Băiatul s-a dus spre o stână, împreună cu alţi copii, dar s-ar fi îndepărtat de grup – FOTO

Continuă căutările copilului de 7 ani, din Arad, care a plecat la joacă şi nu s-a mai întors. Băiatul s-a dus spre o stână, împreună cu alţi copii, dar s-ar fi îndepărtat de grup – FOTO

Exclusiv

Aproximativ 200 de persoane, majoritatea voluntari, dar şi pompieri, poliţişti şi jandarmi, participă duminică la căutarea copilului de 7 ani a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă seara de către mamă. Femeia le-a spus poliţiştilor că fiul ei s-a dus la joacă şi nu s-a mai întors acasă. Copilul dispărut se numeşte Sebastian - Ionel Corbei şi, potrivit IPJ Arad a plecat de la domiciliu în jurul orei 16.30, la o stână de la marginea localităţii şi nu s-a mai întors acasă. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lucian Bode, despre numirea secretarilor prefecturilor: Am avut două probleme; prima a fost rezolvată parţial / Au fost numiţi deja 7-8 secretari generali, mai sunt în pregătire încă 10-12

Lucian Bode, despre numirea secretarilor prefecturilor: Am avut două probleme; prima a fost rezolvată parţial / Au fost numiţi deja 7-8 secretari generali, mai sunt în pregătire încă 10-12

Exclusiv

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că primii şapte sau opt secretari ai prefecturilor din ţară au fost numiţi, după remedierea ”parţială” a unor probleme legislative care au intervenit. În perioada următoare vor fi numiţi pe funcţii alţi 10 sau 12 secretari generali ai prefecturilor....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bode, despre cazurile de coruptie: Sunt neplăcut surprins că trebuie să dau explicaţii despre astfel de uscături, dar niciodată nu o să fiu de acord să punem semnul egal între 129.000 de angajaţi ai MAI şi câteva uscături pe la Permise, pe la Paşapoarte, pe la Brigada Rutieră

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat, despre cazul de la Mehedinţi, în care este cercetat şeful Poliţiei de Frontieră Mehedinţi într-un dosar de contrabandă, că este neplăcut surprins că trebuie să dea explicaţii despre “astfel de uscături”, menţionând că niciodată nu va fi de acord să fie pus semnul egal între 129.000 de angajaţi ai MAI şi câteva “uscături” de la Permise, Paşapoarte şi Rutieră. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Imagini cu un bătrân căzut pe holul unui spital şi cerând ajutor în timp ce spune că se află de trei ore în această situaţie, postate pe Facebook – VIDEO, FOTO

Imagini cu un bătrân căzut pe holul unui spital şi cerând ajutor în timp ce spune că se află de trei ore în această situaţie, postate pe Facebook – VIDEO, FOTO

Exclusiv

Imagini cu un bătrân care stă genunchi pe holurile unui spital, neputând să se ridice, au fost filmate şi postate pe Facebook, cea care le-a realizat susţinând că totul s-a întâmplat la spitalul orăşenesc din Corabia. În imaginile postate se vede cum cadre medicale care asistă la ce i se întâmplă bătrânului îi cer acestuia să se ridice singur pe scaun şi îl ghidează, fără a-l ajuta, deşi, în mod evident, vârstnicul, care spune că a suferit un accident vascular, abia se poate mişca. ...

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Botoşani: O femeie în vârstă de 79 de ani, internată la Spitalul Judeţean cu fractură la picior, a sunat la 112 pentru că dorea să meargă la toaletă, dar nimeni nu i-a răspuns când a strigat

Botoşani: O femeie în vârstă de 79 de ani, internată la Spitalul Judeţean cu fractură la picior, a sunat la 112 pentru că dorea să meargă la toaletă, dar nimeni nu i-a răspuns când a strigat

Exclusiv

O femeie în vârstă de 79 de ani, internată la Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani, având fractură la picior, a sunat la 112 pentru că era ignorată de cadrele medicale şi dorea să meargă la toaletă. Reprezentanţii de la dispeceratul serviciului de urgenţă au luat legătură apoi cu cadrele medicale, iar pacienta a primit ajutor. ...

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vlad Voiculescu: Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici, de infirmieri, de asistente/ Cei care au fost azi noapte în curţi ale spitalelor, la Bacău, la Galaţi, nu numai, aş spune că au greşit – VIDEO

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, se declară "consternat" de atitudinea unora dintre protestatarii faţă de măsurile de protecţie sanitară care luni seară au mers în curţile unor unităţi medicale pentru a-şi exprima nemulţumirea. "Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici, de infirmieri, de asistente, în general de cei care poartă haina albă şi au grijă de cei care au nevoie, care au cea mai mare nevoie. Cei care au fost azi noapte în curţi ale spitalelor, la Bacău, la Galaţi, nu numai, aş spune că au greşit şi m-aş opri, deocamdată, aici”, afirmă Vlad Voiculescu....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti: În urma soluţionării contestaţiilor, 14 elevi au obţinut la Evaluarea Naţională media generală 10

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti: În urma soluţionării contestaţiilor, 14 elevi au obţinut la Evaluarea Naţională media generală 10

Exclusiv

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a precizat că, în urma soluţionării contestaţiilor la Evaluarea Naţională, 14 elevi au obţinut media generală 10, cu unul mai mult decât înregistrat iniţial. După reevaluarea „lucrărilor contestate, proporţia candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 88,00% (10.379 de candidaţi), în creştere cu 0,24% faţă de rezultatele iniţiale (87,76%)”, mai arată sursa citată. Doi elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vlad Voiculescu: Nu există în acest moment bază ştiinţifică pentru eliminarea vaccinului AstraZeneca

Vlad Voiculescu: Nu există în acest moment bază ştiinţifică pentru eliminarea vaccinului AstraZeneca

Exclusiv

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, marţi, că nu există în acest moment bază ştiinţifică pentru eliminarea vaccinului AstraZeneca, fiind aşteptată decizia Agenţiei Europene a Medicamentului. În legătură cu oprirea unui lot de la vaccinare, Voiculescu a precizat că a fost o decizie luată ”din precauţie”....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Constanţa: Jandarmeria anunţă că la slujba de Bobotează pot participa 3.000 de persoane, cu respectarea măsurilor de distanţare. Arhiepiscopul Tomisului estima o prezenţă de 10.000 de persoane

Jandarmeria Constanţa a anunţat că la slujba de Bobotează din Portul Tomis pot participa cel mult 3.000 de persoane cu respectarea măsurilor de distanţare, iar în cazul în care vor fi mai mulţi oameni care vor dori să fie prezenţi, accesul în zona respectivă va fi restricţionat. Arhiepiscopul Tomisului estima o prezenţă de 10.000 de persoane la ceremonia religioasă din 6 ianuarie. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Colegiul Medicilor acuză CNAS de lipsă de interes în negocierea Contractului-cadru / Medicii reclama că 35% dintre cabinetele medicale sunt în situaţia de a se închide în următoarele 6 luni, iar 11.000 de medici îngrijesc 18 milioane de români

Colegiul Medicilor din România acuză, luni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătăte de lipsă de inters în negocierea Contratului-cadru pentru perioada 2021 – 2022, anunţând că s-au alocat trei ore de discuţii pentru parcurgerea a 168 de pagini. În plus, reprezentanţii Colegiului Medicilor reclama ”lipsa de asumare” dn partea reprezentanţilor CNAS. ”Viitorul activităţii medicale din România nu poate fi negociat în 3 ore”, au transmis medicii, care au precizat că 35% dintre cabinetele medicale sunt în situaţia de a se închide în următoarele 6 luni, iar 11.000 de medici îngrijesc 18 milioane de români....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă