Talibanii împiedică plecarea afganilor pe aeroportul din Kabul (Berlin)

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Talibanii împiedică plecarea afganilor pe aeroportul din Kabul (Berlin)

Talibanii care au preluat puterea în Afganistan împiedică plecarea afganilor de pe aeroportul din Kabul, a deplâns marţi guvernul german, scrie AFP.

„În jurul aeroportului din Kabul, posturi de securitate au fost amplasate de talibani pentru a controla accesul”, a indicat ministrul german al Apărării într-un raport. 

„Prin închiderea aeroportului, talibanii permit forţelor internaţionale să stabilească un trafic aerian ordonat pentru a-şi evacua cetăţenii. Însă, în acelaşi timp, închiderea aeroportului face dificilă evacuarea cetăţenilor afgani”, precizează Ministerul Apărării. 

„Noi colaborăm cu Statele Unite în special, dar şi cu alte state partenere pentru ca forţele locale să poată merge la aeroport”, a declarat şeful diplomaţiei germane Heiko Maas. 

„Pentru ele, situaţia este mult mai periculoasă, căci nu există garanţie că li se va permite să treacă de punctele de control ale talibanilor”, a prevenit el într-o conferinţă de presă.                

„Unii încă reuşesc să ajungă la aeroport, dar vrem să ne asigurăm că ruta forţelor locale dintre oraş şi aeroport este cât se poate de sigură”, a precizat ministrul. 

Angela Merkel a spus că întrebarea în următoarele zile va fi „mai ales câte persoane vor putea ajunge la aeroportul din Kabul”.           

Berlinul estimează că în jur de 2.500 de angajaţi, cu familiile lor, care au lucrat cu trupele germane sau la ambasadă, trebuie evacuaţi din ţară. La acest număr se adaugă, potrivit Berlinului, 2.000 de militanţi pentru drepturile omului sau membrii au organizaţiilor nonguvernamentale care trebuie să plece. Cu familiile lor, numărul se ridică la 10.000 de persoane.           

Dar operaţiunile de evacuare se desfăşoară haotic în acest stadiu. Un avion militar german a părăsit Kabul cu doar şapte cetăţeni afgani la bord.                

Un al doilea avion german a putut decola marţi de la Kabul cu 125 de persoane, între care şi afgani, potrivit lui Maas.

Știri similare

NYT: O asistentă de la terapie intensivă din Queens, Sandra Lindsay, prima persoană vaccinată în campania de vaccinare în masă din America; Trump felicită SUA şi lumea

NYT: O asistentă de la terapie intensivă din Queens, Sandra Lindsay, prima persoană vaccinată în campania de vaccinare în masă din America; Trump felicită SUA şi lumea

Externe

Primele vaccinări au avut loc luni, la Long Island Jewish Medical Center, în Queens, la New York, în cadrul unei campanii de vaccinare în masă din Statele Unite, care deschide un nou capitol în lupta împotriva pandemiei covid-19, soldată în America cu mai mulţi morţi decât în orice altă ţară, relatează The New York Times....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AFP: O sută de zile de mandat Biden în pas de atac

AFP: O sută de zile de mandat Biden în pas de atac

Externe

Cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, şi-a impus amprenta în primele 100 de zile de mandat, în care a gândit la scară mare, s-a mişcat repede şi şi-a surprins atât criticii, cât şi unii susţinători, relatează AFP....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un bărbat se autoincendiază la Paris, la staţia de metrou Pigalle

Un bărbat se autoincendiază la Paris, la staţia de metrou Pigalle

Externe

Un bărbat s-a autoincendiat în staţia de metrou Pigalle, la Paris, însă o persoană a intervenit cu un extinctor pentru a stinge focul, iar pompieri şi salvarea au intervenit potrivit unor surse din poliţie din din cadrul RATP, scrie Le Figaro....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernatoarea Băncii centrale ruse Elvira Nabiulina critică măsuri de controlare a preţurilor, cerute de Putin, în urma unei inflaţii cauzate de o explozie a preţurilor unor alimente de bază

Guvernatoarea Băncii centrale ruse Elvira Nabiulina critică măsuri de controlare a preţurilor, cerute de Putin, în urma unei inflaţii cauzate de o explozie a preţurilor unor alimente de bază

Externe

Şefa Băncii centrale ruse Elvira Nabiulina a criticat miercuri măsuri ale Guvernului de control al preţurilor alimentare, cerute de către Vladimir Putin şi impuse din cauza unei inflaţii puternice la anumte produse, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Externe

Twitter a suspendat definitiv, vineri, contul preşedintelui SUA, Donald Trump, "din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă”, relatează BBC....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE: Joe Biden, mesaj către atacatorii de la Kabul: Nu vom ierta niciodată, nu vom uita niciodată. Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi/ Responsabilii sunt membri ai grupului ISIS-K

UPDATE: Joe Biden, mesaj către atacatorii de la Kabul: Nu vom ierta niciodată, nu vom uita niciodată. Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi/ Responsabilii sunt membri ai grupului ISIS-K

Externe

Preşedintele american Joe Biden a transmis un mesaj către autorii atacului de la Kabul, afirmând că SUA nu va uita niciodată şi nu va ierta şi aceştia vor fi vânaţi, până vor plăti. El a afirmat că responsabili de atac sunt membri ai grupului ISIS-K....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat

Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat

Externe

Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat, a anunţat armata chiliană în această săptămână, iar lucrători în domeniul medical şi oficiali militari încearcă să dezinfecteze o bază de cercetare izolată, înconjurată de ocean şi iceberguri, şi să plasese în carantină personalul, transmite Reuters....

Vizualizări: 403, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trudeau: Canada se confruntă cu un al treilea val de Covid-19, ”foarte serios”

Trudeau: Canada se confruntă cu un al treilea val de Covid-19, ”foarte serios”

Externe

Numărul spitalizărilor din Canada legate de Covid-19 este în creştere, paturile de la terapie intensivă se ocupă, iar variantele de Covid-19 se răspândesc în al treilea val al pandemiei, ”foarte serios”, a declarat, marţi, premierul Justin Trudeau, transmite Reuters....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Navalnîi îşi compară detenţia la Complexul Penitenciar nr. 2 Pokrov cu saga Stars Wars

Navalnîi îşi compară detenţia la Complexul Penitenciar nr. 2 Pokrov cu saga Stars Wars

Externe

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, care ispăşeşte o pedeapsă de doi şi jumătate de închisoare în Colonia Penitenciară nr, 2 Pokrov, la 100 de kilometri de Moscova, îşi compară viaţa zilnică de deţinut cu cea a unui Stormtrooper - militari imperiali din saga Star Wars -, într-un mesaj postat pe Instagram, în care-şi descrie rutina matinală, care începe cu trezirea la ora 6.00 şi continuă cu exerciţii fizice, relatează AFP....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE încheie un contract cu Moderna în vederea achiziţionării a 300 de milioane de vaccinuri împotriva covid-19 suplimentare; CE dezvăluie un plan în vederea unei mai bune monitorizări a mutaţiilor SARS-CoV-2 şi unei accelerări a vaccinurilor modificate

Comisia Europeană (CE) - criticată extrem de dur din cauza eşecurilor sale în privinţa vaccinării - a dezvăluit miercuri un plan în vederea unei mai bune monitorizări a mutaţiilor noului coronavirus SARS-CoV-2, o accelerare a aprobării unor vaccinuri modificate în lupta împotriva acestora şi o consolidare a capacităţii laboratoarelor de a le produce în Europa, relatează AFP....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă