Turcia a salutat marţi „mesajele pozitive” transmise de talibani

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcia a salutat marţi „mesajele pozitive” transmise de talibani

Turcia a estimat, marţi, că mesajele trimise de talibani de la preluarea puterii la Kabul au fost „pozitive”, adăugând că are discuţii cu mişcarea islamistă radicală, scrie Le Point.

„Am primit în mod pozitiv mesajele trimise până acum de talibani, fie străinilor şi reprezentanţilor diplomatici, fie poporului”, a declarat şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu, într-o conferinţă de presă în Iordania, retransmisă de posturile de televiziune turceşti. 

„Sperăm ca acest lucru să se reflecte în acţiunile lor”, a continuat Mevlut Cavusoglu. „Vom continua dialogul cu toate părţile din Afganistan, inclusiv cu talibanii”, a adăugat el. 

După o ofensivă-fulger, talibanii au cucerit duminică capitala Kabul, proclamând revenirea lor la putere în Afganistan, la 20 de ani după ce au fost alungaţi. Revenirea talibanilor a provocat duminică şi luni scene de panică, în special pe aeroportul din Kabul, unde mii de persoane au încercat să plece din ţară. Videoclipuri difuzate pe reţelele de socializare arată cum sute de persoane aleargă pe lângă un avion de transport militar american care decola, unii încercând să se agaţe de laterale sau de roţi. 

Turcia, care are câteva sute de soldaţi în Afganistan, ajută la securizarea aeroportului din Kabul împreună cu Statele Unite.

Luna trecută, Ankara chiar i-a propus Washingtonului să preia aeroportul după retragerea trupelor americane, dar acest plan părea compromis de revenirea talibanilor care a avertizat public Turcia împotriva păstrării trupelor sale.

Știri similare

Netanyahu, acuzat de faptul că s-a folosit ”ilegitim” de putere în afaceri personale, la reluarea procesului de corupţie împotriva sa, în deschiderea consultărilor în vederea formării unui guvern

Netanyahu, acuzat de faptul că s-a folosit ”ilegitim” de putere în afaceri personale, la reluarea procesului de corupţie împotriva sa, în deschiderea consultărilor în vederea formării unui guvern

Externe

Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu s-a folosit de putere în mod ”ilegitim”, în beneficiul ”afacerilor personale”, l-a acuzat luni, în redeschiderea procesului cu privire la corupţie în care este judecat, procurorul general Liat Ben-Ari, în timp ce încep consultări post-electorale hotărâtoare cu privire la soarta sa politică, relatează AFP....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Talibanii erau pe cale, joi, să captureze oraşele Herat şi Kandahar

Talibanii erau pe cale, joi, să captureze oraşele Herat şi Kandahar

Externe

Al treilea mare oraş din Afganistan, Herat, era, joi, la un pas de a cădea în faţa talibanilor, pe fondul unor lupte grele, gruparea militantă stabilind şi un cap de pod la mai puţin de 150 km (95 mile) de Kabul, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Băiatul israelian în vârstă de cinci ani, Eitan, unicul supravieţuitor al accidentului de teleferic din Italia, s-a trezit din comă, dar se află în continuare în stare critică, anunţă Spitalul Regina Magherita din Torino

Băiatul israelian care este unicul supravieţuitor al accidentului de teleferic soldat cu 14 morţi duminică, în nordul Italiei, s-a trezit din comă şi urmează să iasă în curând de la reanimare, anunţă spitalul din Torino în care a fost internat, relatează AFP....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul New York City se alătură apelurilor ca guvernatorul Andrew Cuomo să demisioneze din cauza acuzaţiilor de comportament sexual nepotrivit care i se aduc

Primarul New York City se alătură apelurilor ca guvernatorul Andrew Cuomo să demisioneze din cauza acuzaţiilor de comportament sexual nepotrivit care i se aduc

Externe

Primarul oraşului New York City, Bill de Blasio, a afirmat, joi, că guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, ”nu mai poate fi guvernator”, el alăturându-se unui număr în creştere de apeluri pentru demisia acestuia, după ce şase femei l-au acuzat de comportament sexual nepotrivit, transmite Reuters....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin speră ca talibanii să devină ”civilizaţi”; ”Rusia nu are niciun interes faţă de o dezintegrare a Afganistanului. Dacă s-ar întâmpla acest lucru nu am mai avea cu cine discuta”, apreciază liderul de la Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimayt vineri speranţa ca talibanii să se comporte în mod ”civilizat” în Afganistan, pentru ca celalte ţări să poată avea relaţii diplomatice normale cu Kabulul, reltează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Apropiaţi ai lui Navalnîi trag un semnal de alarmă cu privire la degradarea stării sănătăţii lui Navalnîi, serviciul penitenciar rus dă asigurări că starea sănătăţii opozantului este ”satisfăcătoare”

Sănătatea opozantului politic rus Aleksei Navalnîi este ”satisfăcătoare”, dau asigurări serviciile penitenciare ruse (FSIN) joi, la o zi după ce apropiaţi ai opozantului au avertizat că starea sănătăţii acestuia se deteriorează de când se află în colonia penitenciară Pokrov, considerată una dintre cele mai dure din ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un tânăr lunetist israelian, Barel Hadaria Shmueli, în vârstă de 21 de ani, moare la o săptămână din cauza unor răni în tiruri provenind din Fâşia Gaza

Un tânăr lunetist israelian, Barel Hadaria Shmueli, în vârstă de 21 de ani, moare la o săptămână din cauza unor răni în tiruri provenind din Fâşia Gaza

Externe

Un trăgător de elită israelian, Barel Hadaria Shmueli, în vârstă de 21 de ani, a murit din cauza unor răni pe care le-a suferit în urmă cu nouă zile, în tiruri provenind din Fâşia Gaza, în timpul unor ciocniri între manifestanţi palestinieni şi forţe israeliane, a anunţat luni poliţia, relatează AFP....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comandantul armatei americane în Europa, generalul Tod Wolters, nu îndepărtează riscul unei invazii a Ucrainei de către Rusia

Comandantul armatei americane în Europa, generalul Tod Wolters, nu îndepărtează riscul unei invazii a Ucrainei de către Rusia

Externe

Rusia ar putea invada Ucraina în următoarele săptămâni, evaluează comandantul suprem american al armatei americane în Europa, generalul Tod Wolters, care consideră că există un risc ”slab spre mediu” în acest sens, în contextul unor îngrijorări tot mai mari cu privire la comasarea a zeci de mii de militari ruşi la frontiera ruso-ucraineană, relatează Reuters....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mii de poliţişti francezi manifestează, la Parlament, împotriva justiţiei

Mii de poliţişti francezi manifestează, la Parlament, împotriva justiţiei

Externe

Peste 35.000 de persoane au manifestat miercuri împotriva justiţiei, la apelul unor sindicate, în faţa sediului Adunării Naţonale, Camera inferioară a Parlamentului francez, la două săptămâni după moartea unui poliţist, Éric Masson şi înaintea unor alegeri locale, relatează AFP....

Vizualizări: 848, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă